Iarna în imagini.

   Societatea a luat-o pe arătură mult mai rău decât credeam şi mi-am dat seama într-un mod deloc plăcut. Nu se mai ţine cont de gesturile făcute din bunătate, ori doar bun simţ, totul se face pe principiul: Nu ai încredere în nimeni, doar e secolul 21.
   Ca să trec direct la subiect şi să nu vorbesc în gol prea mult, este vorba de o întâmplare nu atât de jenantă pe cât de dezamăgitoare de care voi ţine cont: dacă vă mai aduceţi aminte, tot vorbeam de agenda primită de la Iri de ziua mea, cât scriu în ea şi aşa mai departe. Printre altele, am scris în mare parte despre sentimente, trăiri, experienţe. Nimic neobişnit, nimic ieşit chiar aşa de tare din comun, pur şi simplu aproape tot ce am exprimat pe blog numai că în alte cuvinte, mult ma detaliat şi unde am pus mai mult suflet. Cum sunt o fire foarte uitucă, mi-am ţinut agenda după mine de când am primit-o şi de fiecare dată când prindeam ocazia şi aveam ceva de scris, o făceam; nu mi se părea nimic ciudat.
   Ei bine, luni, la ora de pictură, în pauza dintre două melodii pe care le ascultam cu volumul la maxim, în căşti, le-am auzit pe colege râzând şi povestind ceva ce semăna identic cu rândurile scrise de mine. M-am întors şi adevărul nu a fost prea cruţător: Citeau copii xerox ale filelor scrise de mine cu atâta dăruire, pagini întregi de povestiri şi idei care mai de care mai aiurea. M-am dus şi le-am luat, acesta a fost primul impuls, dar apoi mi-a spus Ştefan: Degeaba, mai au...
   Ce a continuat nu mai contează, dar faptul în sine este înjositor şi demn de ignoranţă din partea mea. Pretindeau că au găsit agenda pe jos, dar ştiau că e a mea. Mi-au pus-o înapoi în bancă, dar înainte au xeroxat-o. Râdeau cu gura până la urechi şi ziceau simplu: Şi ce? Hai, suntem colegi. Totuşi, tu eşti de vină, tu ai adus-o.
   Da, eu am adus-o, dar aveam încredere că nu mi-ar fi făcut una ca asta, mai ales că mi-am propus ca în clasa a noua să mă schimb: Să fiu mai sociabilă, mai drăguţă. De fiecare dată când au avut nevoie de ceva: Apă, şerveţele, mâncare... LE-AM DAT. Acum nu a contat, totul s-a uitat, în schimb am primit răspunsul: Aloo! Suntem în secolul 21! Nu mai poţi să ai încredere nici în tine, dar în prieteni nici atât, mai ales în colegi pe care le cunoşti de nici juătate de an! Ascultă-mă pe mine că am schimbat destule persoane.
   Foarte înţelept, nu am ce zice! După două zile bineînţeles că am primit laude din partea unei persoane de la 9D cum că foarte amuzant jurnalul. Am simţul umorului? Vă amuză faptul că există persoane care îşi bazează existenţa şi pe altceva decât bani, fumat şi distracţie? Că eu mai am şi sentimente de iubire, prietenie, pe când voi nu ştiţi cum să profitaţi mai mult de cei din jurul vostru? Ei bine nu aşa se formează o persoană, iar dacă vă place să fiţi în centrul atenţiei pentru simplul fapt că aţi reuşit să furaţi, să violaţi intimitatea cuiva şi apoi să vă amuzaţi pe chestia asta atunci da, felicitări!
   Bârfele vin şi pleacă, mâine o să fie altcineva în centrul atenţiei şi chiar dacă nu e aşa, nu se merită să mă strofoc să le arăt cine sunt cu adevărat pentru că, în primul rând, nu vor să vadă asta, iar apoi nu au dreptul să mă judece pentru gândurile şi credinţele mele atâta timp cât nu m-am exprimat în mod public în faţa lor.
   Cum spunea şi Cătă: Da, mă, am şi blog. Acolo scriu cam aceleaşi chestii. Şi ce? ...Dar alta e satisfacţia când faci pe cineva să sufere!
   Trecând peste... ieri am ieşit cu Cătă.
   Ne-am dus pe la 9 să mâncăm la McD, apoi ne-am plimbat prin parc şi ne-am întors în Diverta pentru că bătea vântul. Când să o conduc spre staţie ca să plece acasă, primesc mesaj de la Vali: Ce faci pitico?
I-am spus că eram în Tomis cu cealaltă pitică şi am întrebat-o şi eu ce face... era în Tomis la etaj, la muncă. Ne-am dus repede să urcăm şi am căutat-o: Avea câteva măsuţe cu foi de colorat cu Disney Junior, dădea baloane şi steguleţe, dar nu erau copii prin zonă. Ne-am aşezat, am început să vorbim şi să povestim... ne-a împrumutat jucărioara ei frumuşică numită NIKON *mwahahaha*. Am făcut ceva poze, am filmat (din păcate nu le-am primit la timp pentru IARNA ÎN IMAGINI care, apropo, se încarcă acum şi postez imediat). Pe la 3 am plecat acasă... şi seara a venit în vizită un văr de-al mamei din Bucureşti şi a fost super.
   Cam atât... acum o să mă duc să fac ordine prin cameră şi să fac nişte brăţări pentru o comandă de la tata. Sper să vă placă filmuleţul, am vrut să iasă cât mai frumos :)

Aventuri cu Jacob în tărâmul nisipos!

   Ieri a fost ziua mea de nume (yupii!) pentru că mă mai cheamă şi Teodora, daaar eu nu prea ţin cont de asta, aşa că am uitat şi m-am trezit cu un cântec de La mulţi ani! surpriză. În ciuda faptului că nu am avut habar de onomastică, mi-am petrecut ziua cu Cătă şi am făcut multe multe poze şi filmări, de fapt ziua per total a fost super. Să încep... cu începutul!
   Pe la 9 şi un pic ne-am întâlnit la Tomis şi am coborât la Mega Image de unde ne-am luat un Ice Tea de piersici care avea gust de spirt (Nu fac greşeala asta a doua oară!) şi după am plecat pe jos spre Spital ca să mâncăm în locul nostru special. După ce am servit micul dejun am poposit în parcul de la Spital unde am povestit, am băut ceai, am mâncat ursuleţi de jeleu (mai mult ea, că pe mine nu mă atrag :D) şi am făcut ceva poze. După vreo jumătate de oră am pornit... nu ştiam pe unde. Mergeam unde vedeam cu ochii. Am luat-o printre case şi am ajuns la Bulevardul Mamaia, iar apoi aproape de plaja 3 Papuci. În loc să ne continuăm traseul obişnuit până la Capitol şi apoi Tomis, am coborât pe plajă. După noi a venit un câinuţ lup foaaarte jucăuş şi blând care nu voia să stea singur, aşa că s-a ţinut după noi. Am mers pe jos până în Portul Tomis -drum destul de lung- unde am făcut un popas pe băcuţe. Tot drumul ţipam după căţel să nu sară şi să ne lase în pace, dar ne era simpatic în modul lui pacifist de a fi, plus că îl urmăreau nişte jarvre care se săreau să îl bată şi săracul fugea de ele. Ajunse în Port, nişte câini foaaarte violenţi l-au fugărit pe Jacob -ăsta e numele lui de ieri- şi nu s-a mai întors (dar era în viaţa, l-am văzut eu bine!).
   Am mers spre Cazino unde am şi intrat (pentru că voiam să facem poze şi pentru că am îngheţat afară) şi am cotrobăit prin toate sălile care mai de care mai ornate şi aranjate, după care am luat-o pe jos până la staţia de 51 şi ne-am luat câte o ciocolată caldă, respectiv o cafea ca să ne încălzim cât de cât pentru că trebuia să mai şi ajungem la Tomis. Am luat-o prin parcul de la primărie şi am mers să ne luăm Fornetti de la Tomis (sincer, nu mai au acelaşi gust ca altădată...), după care ea a plecat acasă şi eu la Kaufland unde trebuia să mă întâlnesc cu mama şi sorămea, iar apoi acasă.
   Acasă am intrat pe uşă şi toată lumea a început să cânte La mulţi ani!. Mă pregăteam să fac şi eu acelaşi lucru, chiar dacă nu cunoşteam ocazia, dar am văzut că toată lumea se uita la mine, deci eu eram sărbătorita! Mama a făcut Cataif pentru prima oară din câte îmi amintesc eu, dar ea spune că nu e aşa, că îmi făcea când eram mică, dar eu nu ştiu. Ne-am uitat aseară la In time, un film pe care voiam să îl văd de mult şi care mi-a întrecut aşteptările, apoi eu am mai stat la calculator şi am început să editez nişte secvenţe din noua capodoperă semnată SaNiAko Studios: IARNA ÎN IMAGINI. Cum nu am primit filmările de ieri, nu am prea avut ce edita aşa mult şi aştept să îmi dea Cătă mâine stickul cu materie primă.
   Plănuiesc să o conving pe Cătă să mergem la Bel Ami pentru că e în cinema şi mai şi joacă Rob Pattz. Pentru mâine trebuie să fac schiţa unei lucrări cu tema "Dialog" şi încă sunt în ceaţă. Iniţial voiam să fac două personaje la ceainărie, dar apoi... nu ştiu! SPOOF, nu mai e nimic.
   În câteva minute or să vină ai mei acasă, deci o să mă iau la discuţii cu ei şi pierd orice urmă de concentrare asupra postării, motiv pentru care închei aici. :)

It's time we cannot buy.

   M-am reîntors la postat (a miia oară, ce-i drept). Chiar dacă am avut o perioadă mai naşpa, nu vreau să stric blogul, deci o să scriu... ce? Nu ştiu... Ce îmi trece prin minte, ce am mai făcut, lucruri cu care v-am obişnuit. Deschisă la sugestii sunt, oricum... Sugestii, întrebări, propuneri, bring them up!

   Poza pe care sunt destul de sigură că aţi observat-o am făcut-o acum două săptămâni, sâmbătă, când am ieşit cu Cătă şi Emilia în City. Mie personal îmi plac foarte mult feţele lor de BADASS *Cătă please don't kill me!*.

   Azi am ajuns acasă pe laaa 2 şi după ce am mâncat m-am aşezat frumos la PC, ştiind că am de făcut o postare în viitorul relativ apropiat. Am stat pe 9gag, am ascultat nişte muzică şi apoi am văzut toate videoclipurile lui AlduscaAkaCapusa, vloggeriţă din Constanţa.

   Mă gândesc tot mai serios să vă împărtăşesc câteva idei pe care le am scrise în agendă şi în care am început să scriu tot mai des de câteva zile, dar nu ştiu... ar fi mult de cenzurat şi nu ştiu cât de interesant va fi. În orice caz, aştept păreri, mai ales de la câteva persoane care poate se simt (anumiţi prieteni aşa-zişi cititori fideli xD ).

   Am vacanţă de la profa de română! Nu a venit azi la oră şi nu va ajunge nici săptămâna viitoare. Bun? Buuun! A venit, totuşi, o suplinitoare. Bun? Nu chiar aşa de bun, dar continuăm... Azi s-a întors la lecţiile anterioare, inclusiv la o fostă temă, şi anume de a povesti o călătorie cu peripeţii care, după cum v-am spus, la mine a fost excursia la Niji. Deoarece mă chinuisem ceva să o scriu şi profa nu mă ascultase, azi am fost cu mâna pe sus doar-doar să o pot citi. După ce am terminat de istorisit peripeţiile noastre în Capitală, suplinitoarea mă studiază şi zice: "Tu ai condei, copilule!". Bun? FOARTE BUUUN! De ce? Păi asta ar fi şansa mea îmi îmbunătăţesc media într-o săptămână. Mi-a spus că scriu frumos şi că ar trebui să exersez, norocul meu că nu era Andra pe acolo ca să mă desfiinţeze în doi timpi şi trei mişcări :D.

   Astăzi la info profesoara a fost prea absorbită de educarea unei profesoare de pian (zis şi Stinky) aşa că 9B-ul şi-a făcut de cap. Lângă mine, Corvin, Ştefan şi încă cineva se uitau la nu ştiu ce chestie pe Youtube, iar la 5-10 secunde respectivul spunea câte o înjurătură şi, fiind linişte în clasă, se auzea destul de tare, dar profa nu a schiţat nici măcar un gest cum că ar fi auzit.

   Săptămâna viitoare dăm test la chimie şi recunosc... trebuie să repet ceva mai bine formulele şi... TOT! Ultimul capitol m-a răvăşit rău de tot şi asta mă sâcâie, cu atât mai mult cu cât eu ador chimia şi mă simt şi prost că mă încurc. E unul din momentele alea deplorabile în care nu mai eşti bun nici măcar la ceea ce îţi place să faci şi încerci să te redresezi, dar vezi că te mai încurci pe ici-colo. La fizică ne tot ameninţă Ţapu' de vreo două săptămâni că ne dă test, dar nu s-a întâmplat până acum şi este foarte bine. La desen am început o natură statică şi îmi place foaaarte mult, mai ales pentru că mi-au ieşit chiar bine măsurătorile din prima.

   Referitor la 1 Martie, am pregătit pentru colege brăţări făcute din panglici albe sau roşii cu câte o floricică din FIMO :D Cătălinei i-am luat un medalion în formă de notă muzicală şi profesoarelor le-am dat câte ceva făcut de mine (mărişoare, brăţări, cercei...). Dirigăi am văzut că i-a plăcut foarte mult brăţara pentru că astăzi o purta şi mi-a şi arătat. Cred că am prin PC o poză cu mărţişoarele făcute ca să le vând (şi care au rămas intacte, în afară de inimioare). 

   Mare succes au avut brăţările cu panglici şi cele pe care le-am făcut din pietre naturale (piatră albă şi o fundiţă roşie), astfel că am primit o comandă de vreo 15 brăţări pe care am onorat-o cu succes. Anul ăsta nu am cheltuit aproape niciun ban şi mi-am câştigat ceva pe urma mărţişoarelor şi a brăţărilor, fapt care mă mulţumeşte pentru că strâng bani pentru 1 Mai în Vamă. Cutia milei mele e mândră de mine.

Cam atât aş avea de spus pentru acum. Vă las cu o melodie pe care am găsit-o azi şi care mi se pare foarte foarte drăguţă, inclusiv vocea Juliei Sheer.

Aiurea... tot.

Am o stare aiurea si in ecuatie intra mai multi termeni: vremea de afara, liceul, prietenii... care se cam duc. Sunt obisnuita sa pierd si sa las persoanele dragi sa plece, stiu ca nu denonstrez nimic tinandu-le langa mine si daca ele nu imi duc dorul si nu fac nimic, atunci poate e un bine facut lor... Revenind la subiecte nu asa "albastre", am avut o perioada incarcata cu proiecte, teste si ascultari. La istorie am luat 10 la proiectul meu despre Vrajitorie in perioada Evului Mediu si profesoara mi-a pastrat referatul si un desen cu arderea pe rug, ceea ce e bine, am dat teste la istoria artei, geografie (sper sa nu imi scape ceva...) si ascultat la religie si NU A FOST CHIAR ASA USOR. Ieri a fost ziua tatei si i-am pregatit in secret o combinatie de budinca, frisca si biscuiti ce aduce mult a tort si am aranjat o masa buna de tot. Am terminat perioada mai aglomerata si ma bucur, tot ce vreau acum e sa vina primavara sa ma reincarc, pentru ca am o stare ciudata si nu imi place. Am devenit putin mai egoista cu cine era cazul, cu Cristina spre exemplu, care nu imi ordona ce sa fac in functie de interesul ei, ca apoi sa se comporte normal. Cand ajung la calculator o sa imi pun ordine in ganduri si fac o postare ca lumea pentru ca imi e dor sa scriu... Chiar imi este. Am avut ca tema pentru ora de romana de maine sa scriem o povestire pe tema Calatorie cu peripetii, iar eu am scris in 3 pagini ce s-a intamplat la Niji. Abia astept Otaku si vara, care o sa fie plina de concerte (Orange, Ursus, Timisoreana, Folk you) si multe multe iesiri, de care am mare nevoie. Dupa ce postez ma culc. Sunt destul de obosita in ultima vreme si visez mult prea mult... si il visez pe Tibi, ceea ce nu imi face prea mare placere. Chiar azi a venit sa ceara burete si chiar daca am zis nu, l-a luat si nu l-a mai adus. Cam atat.

Asteptari

Da, asteptari. Probabil multi ati fost pusi la pamant de asteptarile care nu s-au adeverit, sau care vi s-a dovedit a fi complet gresite. Ei bine, da. Si mie mi se intampla. Increderea prea mare in oameni si in iubirea lor ma aduc in pragul de a-mi blestema "calitatea" asta care ma poate ajuta sa leg usor prietenii si sa cred ca ma pot baza pe cineva la nevoie. Daca as putea ramane oarecum indiferenta la cineva oarecare ce nu imi indeplineste asteptarile, atunci la persoanele pe care le iubesc e ca o lovitura destul de dureroasa in inimioara mea mult prea plina de incredere care spune mereu "Lasa... mai merita o sansa". Si asa trece o zi, trec doua... Astept si nu se intampla nimic. Persoana in care am investit o parte din inima si iubirea mea parca nu imi aude gandurile urland parca ce o indruma pas cu pas pe drumul spre fericirea mea. Si asa o dau in depresie... Lunga si seaca depresie inceputa cu bocete si frisoane urmate de incercarea patetica de a ma calma: "O sa fie bine, ai sa vezi!". Am nevoie de ignoranta. Am nevoie sa vina cealalta persoana sa imi spuna ca ii e dor de mine, vrea sa ma vada, sa stam mult timp impreuna si sa imi faca suprize numai ca sa ma vada cu zambetul pe fata. Cam atat pe seara asta. Bye.

But I'm losing this and I'm about to lose you...

Titlul este unul la care mă gândesc de ceva zile încoace şi nu ştiu cum să fac, ce să scriu, dacă mai are rost să mă descarc... Dar după cum v-am obişnuit, o să îmi înşir aici toate gândurile pentru că nu îmi pasă dacă sunt judecată sau mă plâng prea mult sau cine ştie ce altceva...
I'm losing her.

Da. Iri. Aceeaşi Iri despre care am scris în nenumărate rânduri şi despre care v-am povestit atât de multe lucruri şi am pomenit de ea încă din primele postări pe vremea când căta membri pentru trupă şi care apoi mi-a fost complice la toate nebuniile pe care le scriam pe blog. Poate nu stăteam cu orele la telefon. Poate nu eram chiar de nedespărţit. Poate nu ieşeam în oraş chiar în fiecare zi... Dar ştiam că aveam întotdeauna pe cine să contez şi cui să îi spun un "Te iubesc!" sincer la care să primesc un "Şi eu Moni!" spus din inimă.
Poate că se întreabă cineva, totuşi: De ce? Ce s-a întâmplat? Ce a intervenit?
Stupidă cauză, stupid răspuns: Un băiat.
Şi nu vă imaginaţi că ne-am bătut pe un băiat pentru că ni s-au aprins călcâiele şi mie, şi Irinei şi Cătălinei.  Totuşi, tipul nu cunoaşte limitele bunului simţ, nu are nici cea mai mică urmă de respect şi nu se prea comportă ca un băiat obişnit în calitate de amic. Okey, am înţeles. Se ştiu de un an, s-au plăcut şi aşa mai departe, dar din cauza egoismului său dus la extrem şi al exagerărilor (şi cine ştie ce altceva) se certau din 3 în 3 zile, astfel că era o relaţie... mm nu găsesc termen. Okeyy... şi eu mă certam şi eram supărată şi după fericită şi iar eram geloasă şi iar ceartă şi iar scuze şi revenit la fericire... Dar respectivul prieten al Irinei (nu ştiu din ce motiv, după o ceartă sau ceva) a lăsat-o singură toată vara...
Dacă unul din motivele pentru care nu se vedeau în timpul şcolii era faptul că avem examene şi părinţii Irinei nu erau de acord, ar fi însemnat că abia aşteptau vara. Şi el ce face? O abandonează ca pe un câine care abia îşi aşteptă stăpânul şi în ciuda celor trei luni de pauză, aceasta îl iubea la fel de mult. Şi acum? Acum bineînţeles, datoria mea de prietenă şi a Cătălinei era să îi fim aproape pe parcursul verii (şi nu numai), să o facem să uite, să se distreze, să râdă, pentru că nu vrem să o ştim tristă şi supărată pentru că ştim prea bine cum este. Toată vara numai ieşiri, trupă, repetiţii, filmat, poze, mall, ceainărie, malul mării, parc, cântat... Tot efortul ăsta pentru ca toamna să reintrăm în umbra lui... pentru că de'! Acum merge: A început şcoala, suntem şi noi de dimineaţă...
Lupul şi-o fi schimbând părul (nu e cazul lui), dar năravul CU SIGURANŢĂ CĂ ba. Certurile şi pauzele au început iar şi apoi s-au mai înţeles la sfârşitul şcolii, înainte de vacanţa de iarnă, când IRINA l-a căutat ca să îi dea cadou de Crăciun. Frumos, nu?
S-au împăcat înainte de Crăciun, vacanţă, or să se vadă şi or să petreacă momente frumoase împreună, aşa ar fi normal, nu? NU. În viziunea distinsului mai bine să nu îşi vorbescă, nici măcar un La Mulţi Ani!, ca apoi să aibă ce îşi povesti când se reîntâlnesc.
COME ON! Deci eu am primit un Crăciun Fericit şi de la fostul meu prieten pe care l-am făcut să sufere, ştiu, dar mi-a spus. Şi el nu putea să o caute, nimic? Nu e chiar uşor să stai fără persoana pe care spui că o iubesşti trei săptămâni, dar pentru el pare că a fost foarte uşor.
După o vreme am început să vorbim cu Irina în privinţa anumitor chestii: Să nu se mai lase aşa uşor manipulată (să înveţe să spună NU, să nu facă TOT ce spune el), să se respecte mai mult (se certaseră pentru faptul că el nu o salută, nici măcar nu se uită la ea când sunt în şcoală pe motiv că "să nu îi vadă lumea", terminând cu el are i-a cerut să nu îl mai caute) şi multe altele, mai ales să deschidă ochii pentru că unele chestii sunt exagerate... nu o să dau exemple aici.
După ce am repetat de atâtea ori, ea spunând "Da, aveţi dreptate. Aşa o să fac." apoi se suceşte 180 de grade pentru dorinţa lui ne-am enervat şi i-am trimis un mesaj, fiind sigure că el o să îl citească. Poate că nu am folosit cele mai frumoase adresări, poate că nu ne-am ales momentul potrivit, dar am fost şi sunt convinsă că trebuia şi el măcar odată să citească părerea noastră despre el, pentru că noi, cât timp eram cele mai bune prietene, nu am vorbit o dată cu el. Nu mess, nu face to face, nu nimic. Trebuia să ştie, dar sigur nu conştientizează că ar fi mult mai bine dacă ar face un mic efort de a se schimba, cum Irina a făcut atâtea chestii. Dacă aş şti că m-ar asculta m-aş duce chiar mâine la el, l-aş trage într-o parte şi i-aş spune clar: Fă ceva cu comportamentul ăsta. Nu este bine. Nu ar durea deloc să o respecţi aşa cum are ea grijă de tine.
Pentru că da, ea nu merită. Şi din păcate tot ea, din cauza sentimentelor faţă de el, ne vede pe noi ca fiind "groaznice". Pentru ce? Pentru că l-am supărat? Ce contează? Şi aşa următoarele zile mişelul petrecea pauzele cu o altă tipă (el niciodată nu stă în şcoală, doar afară, iar acum sătea vreo două-trei zile toate pauzele la etajul 1, etaj unde suntem toate.). Şi după nu mult timp se vedea iar cu Irina.
Şi tot noi suntem alea rele şi groaznice. Nu am mai vorbit cu ea de acum două "luni", adică două săptămâni şi câteva zile. Am încercat să o caut, să vorbim, pentru că recunosc: Şi eu am fost puţin egoistă pentru faptul că nu am spus nimic, dar voiam să văd cât stă aşa. Cât rezistă să nu vorbească nici cu mine, nici cu Cătă; să vadă cât de mult petrecea cu noi şi cât ne străduiam noi să o facem să se simtă bine. Răspunsul ei? A spus că e fericită. Acum eu nu pot decât să o cred, deşi îmi este greu atâta timp cât îl ştiu pe el.
Cert e că eu sunt aici. Mereu voi fi. Pentru că, pe lângă faptul că eu mereu sunt aici (asta sunt eu...) pentru persoanele la care ţin, şi ea a fost lângă mine când am avut nevoie. Deşi doare când văd cum mă ignoră şi pur şi simplu pare că nu simte nimic după ceartă, eu nu vreau să o pierd, pentru că este greu să găseşti prieteni apropiaţi şi de încredere cărora să le spui tot, absolut tot, şi care să aibă încredere în tine.
Atât am avut de spus. See ya!

Red lights, grey morning.

Voiam azi din tot sufletul sa scriu o postare, dar nu m-am simtit in stare, apoi m-am luat cu desenat si altele. Acum ee... 17:50, iar eu intr-o sambata seara pe vremea asta stau in casa la TV. Cum HBO m-a dezamagit deja azi cu faptul ca nu aveam la ce sa ma uit dintre Valentine's Day care abia incepea si Prietenul prietenei mele, un romance in care o tipa iesi cu doi, se indragostese de ei si asa mai departe. Ma uit la Harry Potter si il admir pe Robbert Pattinson. Astept sa se faca 8-9 pentru ca ma suna Cata si am chef de vorba cu cineva... Ah, luni incepe Pariu cu viata! Nu, nu sunt cu telenovelele astea, dar m-a prins. Nu am niciun chef de Valentine's Day, asa cum stiti si de anul trecut. Mi s-a uratit de tot cu afisul ala cu tot. Vreau numai sa plec odata de acasa, preferabil in Vama, sau Otaku, sa ma simt libera, stapana pe deciziile mele.. Pana atunci, mai am de infruntat saptamani intregi de scoala. Cam atat momentan, sper sa imi treaca starea asta groaznica.

Trebuie să scriu!

Make a promise to me now
Reassure my heart somehow
That the love that I feel
Is so much more real than anything

I've a feeling in my soul
And I pray that I'm not wrong
That the life I have now
It is only the beginning

Third Day and Lacey Mosley-Born Again

Deşi am chef de scris, nu m-am gândit încă la un subiect pe care să mă axez în postarea asta, aşa că o să mai povestesc de zilele astea.

Înainte să umblu prin memorie, mi-am amintit de zăpadă, ninsoare şi viscol şi de faptul că e posibil să dorm iar la bunicul meu în cazul înrăutăţirii vremii. Nu îmi prea place, dar e prilej de a sta la căldurică... şi de a sta şi sta şi sta, într-un cuvânt a lenevi.

Mi-am dat drumul la My Love în căşti ca să nu mai fiu distrasă de TV şi să îmi aranjez gândurile. În primul rând, mi-am amintit acum că am scăpat chiar prin urechile acului de diriga pentru faptul că am chiulit de la română luni pentru că auzisem că cei de la A au dat test şi cum eu nu citisem Cartea Nunţii riscam un 2 cât mine de mare. Absenţă mi-am luat oricum, dar cum mai aveam una de vineri, când nu am putut ajunge la şcoală, probabil diriga le-a motivat pe amândouă pe baza faptului că sunt o elevă conştiincioasă şi nu am făcut nimic rău. Da, ştiu, nu era bine, dar nu se va mai repeta (...cred). Reacţia Oanei a fost destul de tare: "Nu contează o absenţă... toţi am rămas stupefiaţi: MONICA A CHIULIT!".

...nu întrebaţi de ce, dar tocmai am revăzut trailerul de la Breaking Dawn şi... mi s-a cam făcut pielea de găină exact ca în sala de cinema. Oh, abia aştept partea a doua! Chiar dacă e ultima, cu siguranţă se va ridica la aşteptări şi va încheia frumos seria pe care o iubesc atât de mult.

După cum spuneam în postarea de aseară, ieri am dat test la engleză şi la ultimul punct am avut de scris despre o personalitate istorică pe care o admirăm. Eu: Vlad Ţepeş şi bineînţeles că am făcut referire şi la mitul vampirului care a inspirat atâtea chestii astăzi. Tot legată de şcoală este o fază oarecum haioasă din timpul orei de muzică, în timp ce profesoara corecta caiete, în colţul celălat al clasei Corvin vorbea cu Adina şi dintr-odată se lăsă o linişte din care se auzi numai:

-Şi cine e handicapată?

-Monica.

Toată clasa a avut o reacţie de: :o wooo!

Eu mi-am întors lent privirea către Corvin şi el se scuza în continuu şi eu, abţinându-mă să nu râd: Mersi!

Bine, în pauză mi s-a explicat că era o neînţelegere şi că Adina făcuse o schiţă în care eram şi eu şi cum Larisa mi-a făcut picioarele cam  mici şi părea un desen handicapat, de aici replica de mai sus.

De câteva zile mi-am pus tot felul de melodii pe card, melodii pe care le-am lăsat deoparte ceva vreme, melodii de genul Groove Coverage şi, una pe care o ascult nebuneşte, IAR, A year without rain şi nu îmi e absolut deloc ruşine să recunosc pentru că pur şi simplu e o melodie frumoasă şi merită.

Revenind la capitolul melodii, aş avea multe de arătat din ultimele obsesii, dar mă limitez la un videoclip per postare şi primul va fi cu melodia pe care o am ca ringtone: Adele, Rolling in the deep.

Cam atât pe azi. See ya!

Si cand nu am ce face ma apuca plansul. Melancolia se datoreaza (printre altele) faptului ca am inceput sa citesc Cartea Nuntii a lui Calinescu. Eu stiu una si buna: Nu imi place sa citesc, cel putin nu citesc din proprie initiativa. Cartea se afla pe lista lecturii obligatorie si la ce profesoara dementa de romana am (mi-e mila ca e dirigina Veronicai si a Andreei), m-am apucat intr-un final sa o citesc de pe telefon astfel ca nu o gasesc la biblioteca scolii si nu ma chinui sa fac drumul pana la cea judeteana. Revenind, am inceput sa dau apa la soricei dupa cat am oftat din cauza evolutiei relatiei dintre Jim si Vera. De oftica? Poate... intr-un mod foarte ciudat si de nedeslusit, dar mnah. Trecand peste... Azi am dat test la engleza, dupa care ne-a reamintit de spectacolul de Valentine's Day pentru care vrea afise, ultima oara spunandu-ne in a doua zi dupa vacanta de iarna. Imediat dupa, insa, s-a dus la 9D si s-a plans de faptul ca nu are cu cine lucra, desi eu mi-am exprimat de vreo saptamana dorinta de a participa si totusi... mai sunt 2 saptamani! Mi-am amintit acum sa imi scot din geanta desenul cu I love you primit de la Cata... macar ea :| ma rog, iar incep sa ma plang de perioada asta aiurea cu inimioare, "te iubesc" si nu mai stiu ce. Sincera sa fiu, un singur cuplu nu ma deranjeaza absolut deloc, din niciun punct de vedere: Vali si Iustin. Ei sunt asa de dulci incat nu pot fi geloasa pentru ca... Nu pot. Dulceata lor imi topeste singuratatea si ma fac sa visez, sa cred ca merit si eu sa primesc iar iubire la modul asta, poate cand voi mai creste. Asta e unul dintre motivele pentru care i-am invitat la spectacol... celalalt ar fi ca este si ziua de nume a Valentinei. As mai scrie, dar nu mai am caractere disponibile, caci sunt pe telefon. Revin cat de curand, ca inca nu am atins PC-ul. See ya

Puțin timp liber.

Scriu de la info, deci nu știu cât timp mai avem. Ăăă... de fapt chiar acum ne-a anunțat profa că mai avem 5 minute.
Abia aștept săptămâna viitoare să fiu de servici pe școală cu Tania, Adina și Larisa. Mă enervează de mor tastatura asta pentru că scriu foaaarte greu cu tot cu diacritice, care sunt aranjate aiurea. Astăzi am făcut abia jumătate de oră de engleză pentru că nu avem sală și ah, a venit diriga la școală și OMAGAAAA E ÎN SPATELE MEEUU. A intrat în clasă :))
Așa, a plecat. Acum ne-a dat profa fișa pe care trebuie să o rezolvăm.
Revin cât de curând cu următoarea postare :D