Free blog design by Louise Franks {Blog} Designs. Digiscrapping elements by Louise Franks{Digiscrapping} Designs.»

duminică, 11 martie 2012

Iarna în imagini.

   Societatea a luat-o pe arătură mult mai rău decât credeam şi mi-am dat seama într-un mod deloc plăcut. Nu se mai ţine cont de gesturile făcute din bunătate, ori doar bun simţ, totul se face pe principiul: Nu ai încredere în nimeni, doar e secolul 21.
   Ca să trec direct la subiect şi să nu vorbesc în gol prea mult, este vorba de o întâmplare nu atât de jenantă pe cât de dezamăgitoare de care voi ţine cont: dacă vă mai aduceţi aminte, tot vorbeam de agenda primită de la Iri de ziua mea, cât scriu în ea şi aşa mai departe. Printre altele, am scris în mare parte despre sentimente, trăiri, experienţe. Nimic neobişnit, nimic ieşit chiar aşa de tare din comun, pur şi simplu aproape tot ce am exprimat pe blog numai că în alte cuvinte, mult ma detaliat şi unde am pus mai mult suflet. Cum sunt o fire foarte uitucă, mi-am ţinut agenda după mine de când am primit-o şi de fiecare dată când prindeam ocazia şi aveam ceva de scris, o făceam; nu mi se părea nimic ciudat.
   Ei bine, luni, la ora de pictură, în pauza dintre două melodii pe care le ascultam cu volumul la maxim, în căşti, le-am auzit pe colege râzând şi povestind ceva ce semăna identic cu rândurile scrise de mine. M-am întors şi adevărul nu a fost prea cruţător: Citeau copii xerox ale filelor scrise de mine cu atâta dăruire, pagini întregi de povestiri şi idei care mai de care mai aiurea. M-am dus şi le-am luat, acesta a fost primul impuls, dar apoi mi-a spus Ştefan: Degeaba, mai au...
   Ce a continuat nu mai contează, dar faptul în sine este înjositor şi demn de ignoranţă din partea mea. Pretindeau că au găsit agenda pe jos, dar ştiau că e a mea. Mi-au pus-o înapoi în bancă, dar înainte au xeroxat-o. Râdeau cu gura până la urechi şi ziceau simplu: Şi ce? Hai, suntem colegi. Totuşi, tu eşti de vină, tu ai adus-o.
   Da, eu am adus-o, dar aveam încredere că nu mi-ar fi făcut una ca asta, mai ales că mi-am propus ca în clasa a noua să mă schimb: Să fiu mai sociabilă, mai drăguţă. De fiecare dată când au avut nevoie de ceva: Apă, şerveţele, mâncare... LE-AM DAT. Acum nu a contat, totul s-a uitat, în schimb am primit răspunsul: Aloo! Suntem în secolul 21! Nu mai poţi să ai încredere nici în tine, dar în prieteni nici atât, mai ales în colegi pe care le cunoşti de nici juătate de an! Ascultă-mă pe mine că am schimbat destule persoane.
   Foarte înţelept, nu am ce zice! După două zile bineînţeles că am primit laude din partea unei persoane de la 9D cum că foarte amuzant jurnalul. Am simţul umorului? Vă amuză faptul că există persoane care îşi bazează existenţa şi pe altceva decât bani, fumat şi distracţie? Că eu mai am şi sentimente de iubire, prietenie, pe când voi nu ştiţi cum să profitaţi mai mult de cei din jurul vostru? Ei bine nu aşa se formează o persoană, iar dacă vă place să fiţi în centrul atenţiei pentru simplul fapt că aţi reuşit să furaţi, să violaţi intimitatea cuiva şi apoi să vă amuzaţi pe chestia asta atunci da, felicitări!
   Bârfele vin şi pleacă, mâine o să fie altcineva în centrul atenţiei şi chiar dacă nu e aşa, nu se merită să mă strofoc să le arăt cine sunt cu adevărat pentru că, în primul rând, nu vor să vadă asta, iar apoi nu au dreptul să mă judece pentru gândurile şi credinţele mele atâta timp cât nu m-am exprimat în mod public în faţa lor.
   Cum spunea şi Cătă: Da, mă, am şi blog. Acolo scriu cam aceleaşi chestii. Şi ce? ...Dar alta e satisfacţia când faci pe cineva să sufere!
   Trecând peste... ieri am ieşit cu Cătă.
   Ne-am dus pe la 9 să mâncăm la McD, apoi ne-am plimbat prin parc şi ne-am întors în Diverta pentru că bătea vântul. Când să o conduc spre staţie ca să plece acasă, primesc mesaj de la Vali: Ce faci pitico?
I-am spus că eram în Tomis cu cealaltă pitică şi am întrebat-o şi eu ce face... era în Tomis la etaj, la muncă. Ne-am dus repede să urcăm şi am căutat-o: Avea câteva măsuţe cu foi de colorat cu Disney Junior, dădea baloane şi steguleţe, dar nu erau copii prin zonă. Ne-am aşezat, am început să vorbim şi să povestim... ne-a împrumutat jucărioara ei frumuşică numită NIKON *mwahahaha*. Am făcut ceva poze, am filmat (din păcate nu le-am primit la timp pentru IARNA ÎN IMAGINI care, apropo, se încarcă acum şi postez imediat). Pe la 3 am plecat acasă... şi seara a venit în vizită un văr de-al mamei din Bucureşti şi a fost super.
   Cam atât... acum o să mă duc să fac ordine prin cameră şi să fac nişte brăţări pentru o comandă de la tata. Sper să vă placă filmuleţul, am vrut să iasă cât mai frumos :)


2 comentarii pana acum :):

Nicol spunea...

Esti foarte profunda in acest articol;imi pare rau de sufernita ta;tot ce te sfatuiesc e sa iti pastrezi COLOANA Verticala, cum zice Parintele Picu, sa nu faci lucruri pe care le vei regreta doar ca sa te razbuni si sa ramai un suflet bun!rautatea celor din jur nu trebuie sa te raneasca ci doar sa te caleasca!

Saiko Chan spunea...

Va multumesc. Oricum, prin lectia asta am invatat ca nu toata lumea e de incredere prin simplul fapt ca se comporta frumos sau pentru faptul ca vezi acele persoane zi de zi si se presupune ca se fac niste legaturi cel putin de prietenie si colegialitate.

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget