Free blog design by Louise Franks {Blog} Designs. Digiscrapping elements by Louise Franks{Digiscrapping} Designs.»

joi, 23 februarie 2012

Aiurea... tot.

Am o stare aiurea si in ecuatie intra mai multi termeni: vremea de afara, liceul, prietenii... care se cam duc. Sunt obisnuita sa pierd si sa las persoanele dragi sa plece, stiu ca nu denonstrez nimic tinandu-le langa mine si daca ele nu imi duc dorul si nu fac nimic, atunci poate e un bine facut lor... Revenind la subiecte nu asa "albastre", am avut o perioada incarcata cu proiecte, teste si ascultari. La istorie am luat 10 la proiectul meu despre Vrajitorie in perioada Evului Mediu si profesoara mi-a pastrat referatul si un desen cu arderea pe rug, ceea ce e bine, am dat teste la istoria artei, geografie (sper sa nu imi scape ceva...) si ascultat la religie si NU A FOST CHIAR ASA USOR. Ieri a fost ziua tatei si i-am pregatit in secret o combinatie de budinca, frisca si biscuiti ce aduce mult a tort si am aranjat o masa buna de tot. Am terminat perioada mai aglomerata si ma bucur, tot ce vreau acum e sa vina primavara sa ma reincarc, pentru ca am o stare ciudata si nu imi place. Am devenit putin mai egoista cu cine era cazul, cu Cristina spre exemplu, care nu imi ordona ce sa fac in functie de interesul ei, ca apoi sa se comporte normal. Cand ajung la calculator o sa imi pun ordine in ganduri si fac o postare ca lumea pentru ca imi e dor sa scriu... Chiar imi este. Am avut ca tema pentru ora de romana de maine sa scriem o povestire pe tema Calatorie cu peripetii, iar eu am scris in 3 pagini ce s-a intamplat la Niji. Abia astept Otaku si vara, care o sa fie plina de concerte (Orange, Ursus, Timisoreana, Folk you) si multe multe iesiri, de care am mare nevoie. Dupa ce postez ma culc. Sunt destul de obosita in ultima vreme si visez mult prea mult... si il visez pe Tibi, ceea ce nu imi face prea mare placere. Chiar azi a venit sa ceara burete si chiar daca am zis nu, l-a luat si nu l-a mai adus. Cam atat.

vineri, 17 februarie 2012

Asteptari

Da, asteptari. Probabil multi ati fost pusi la pamant de asteptarile care nu s-au adeverit, sau care vi s-a dovedit a fi complet gresite. Ei bine, da. Si mie mi se intampla. Increderea prea mare in oameni si in iubirea lor ma aduc in pragul de a-mi blestema "calitatea" asta care ma poate ajuta sa leg usor prietenii si sa cred ca ma pot baza pe cineva la nevoie. Daca as putea ramane oarecum indiferenta la cineva oarecare ce nu imi indeplineste asteptarile, atunci la persoanele pe care le iubesc e ca o lovitura destul de dureroasa in inimioara mea mult prea plina de incredere care spune mereu "Lasa... mai merita o sansa". Si asa trece o zi, trec doua... Astept si nu se intampla nimic. Persoana in care am investit o parte din inima si iubirea mea parca nu imi aude gandurile urland parca ce o indruma pas cu pas pe drumul spre fericirea mea. Si asa o dau in depresie... Lunga si seaca depresie inceputa cu bocete si frisoane urmate de incercarea patetica de a ma calma: "O sa fie bine, ai sa vezi!". Am nevoie de ignoranta. Am nevoie sa vina cealalta persoana sa imi spuna ca ii e dor de mine, vrea sa ma vada, sa stam mult timp impreuna si sa imi faca suprize numai ca sa ma vada cu zambetul pe fata. Cam atat pe seara asta. Bye.

joi, 9 februarie 2012

But I'm losing this and I'm about to lose you...


Titlul este unul la care mă gândesc de ceva zile încoace şi nu ştiu cum să fac, ce să scriu, dacă mai are rost să mă descarc... Dar după cum v-am obişnuit, o să îmi înşir aici toate gândurile pentru că nu îmi pasă dacă sunt judecată sau mă plâng prea mult sau cine ştie ce altceva...
I'm losing her.
Da. Iri. Aceeaşi Iri despre care am scris în nenumărate rânduri şi despre care v-am povestit atât de multe lucruri şi am pomenit de ea încă din primele postări pe vremea când căta membri pentru trupă şi care apoi mi-a fost complice la toate nebuniile pe care le scriam pe blog. Poate nu stăteam cu orele la telefon. Poate nu eram chiar de nedespărţit. Poate nu ieşeam în oraş chiar în fiecare zi... Dar ştiam că aveam întotdeauna pe cine să contez şi cui să îi spun un "Te iubesc!" sincer la care să primesc un "Şi eu Moni!" spus din inimă.
Poate că se întreabă cineva, totuşi: De ce? Ce s-a întâmplat? Ce a intervenit?
Stupidă cauză, stupid răspuns: Un băiat.
Şi nu vă imaginaţi că ne-am bătut pe un băiat pentru că ni s-au aprins călcâiele şi mie, şi Irinei şi Cătălinei.  Totuşi, tipul nu cunoaşte limitele bunului simţ, nu are nici cea mai mică urmă de respect şi nu se prea comportă ca un băiat obişnit în calitate de amic. Okey, am înţeles. Se ştiu de un an, s-au plăcut şi aşa mai departe, dar din cauza egoismului său dus la extrem şi al exagerărilor (şi cine ştie ce altceva) se certau din 3 în 3 zile, astfel că era o relaţie... mm nu găsesc termen. Okeyy... şi eu mă certam şi eram supărată şi după fericită şi iar eram geloasă şi iar ceartă şi iar scuze şi revenit la fericire... Dar respectivul prieten al Irinei (nu ştiu din ce motiv, după o ceartă sau ceva) a lăsat-o singură toată vara...
Dacă unul din motivele pentru care nu se vedeau în timpul şcolii era faptul că avem examene şi părinţii Irinei nu erau de acord, ar fi însemnat că abia aşteptau vara. Şi el ce face? O abandonează ca pe un câine care abia îşi aşteptă stăpânul şi în ciuda celor trei luni de pauză, aceasta îl iubea la fel de mult. Şi acum? Acum bineînţeles, datoria mea de prietenă şi a Cătălinei era să îi fim aproape pe parcursul verii (şi nu numai), să o facem să uite, să se distreze, să râdă, pentru că nu vrem să o ştim tristă şi supărată pentru că ştim prea bine cum este. Toată vara numai ieşiri, trupă, repetiţii, filmat, poze, mall, ceainărie, malul mării, parc, cântat... Tot efortul ăsta pentru ca toamna să reintrăm în umbra lui... pentru că de'! Acum merge: A început şcoala, suntem şi noi de dimineaţă...
Lupul şi-o fi schimbând părul (nu e cazul lui), dar năravul CU SIGURANŢĂ CĂ ba. Certurile şi pauzele au început iar şi apoi s-au mai înţeles la sfârşitul şcolii, înainte de vacanţa de iarnă, când IRINA l-a căutat ca să îi dea cadou de Crăciun. Frumos, nu?
S-au împăcat înainte de Crăciun, vacanţă, or să se vadă şi or să petreacă momente frumoase împreună, aşa ar fi normal, nu? NU. În viziunea distinsului mai bine să nu îşi vorbescă, nici măcar un La Mulţi Ani!, ca apoi să aibă ce îşi povesti când se reîntâlnesc.
COME ON! Deci eu am primit un Crăciun Fericit şi de la fostul meu prieten pe care l-am făcut să sufere, ştiu, dar mi-a spus. Şi el nu putea să o caute, nimic? Nu e chiar uşor să stai fără persoana pe care spui că o iubesşti trei săptămâni, dar pentru el pare că a fost foarte uşor.
După o vreme am început să vorbim cu Irina în privinţa anumitor chestii: Să nu se mai lase aşa uşor manipulată (să înveţe să spună NU, să nu facă TOT ce spune el), să se respecte mai mult (se certaseră pentru faptul că el nu o salută, nici măcar nu se uită la ea când sunt în şcoală pe motiv că "să nu îi vadă lumea", terminând cu el are i-a cerut să nu îl mai caute) şi multe altele, mai ales să deschidă ochii pentru că unele chestii sunt exagerate... nu o să dau exemple aici.
După ce am repetat de atâtea ori, ea spunând "Da, aveţi dreptate. Aşa o să fac." apoi se suceşte 180 de grade pentru dorinţa lui ne-am enervat şi i-am trimis un mesaj, fiind sigure că el o să îl citească. Poate că nu am folosit cele mai frumoase adresări, poate că nu ne-am ales momentul potrivit, dar am fost şi sunt convinsă că trebuia şi el măcar odată să citească părerea noastră despre el, pentru că noi, cât timp eram cele mai bune prietene, nu am vorbit o dată cu el. Nu mess, nu face to face, nu nimic. Trebuia să ştie, dar sigur nu conştientizează că ar fi mult mai bine dacă ar face un mic efort de a se schimba, cum Irina a făcut atâtea chestii. Dacă aş şti că m-ar asculta m-aş duce chiar mâine la el, l-aş trage într-o parte şi i-aş spune clar: Fă ceva cu comportamentul ăsta. Nu este bine. Nu ar durea deloc să o respecţi aşa cum are ea grijă de tine.
Pentru că da, ea nu merită. Şi din păcate tot ea, din cauza sentimentelor faţă de el, ne vede pe noi ca fiind "groaznice". Pentru ce? Pentru că l-am supărat? Ce contează? Şi aşa următoarele zile mişelul petrecea pauzele cu o altă tipă (el niciodată nu stă în şcoală, doar afară, iar acum sătea vreo două-trei zile toate pauzele la etajul 1, etaj unde suntem toate.). Şi după nu mult timp se vedea iar cu Irina.
Şi tot noi suntem alea rele şi groaznice. Nu am mai vorbit cu ea de acum două "luni", adică două săptămâni şi câteva zile. Am încercat să o caut, să vorbim, pentru că recunosc: Şi eu am fost puţin egoistă pentru faptul că nu am spus nimic, dar voiam să văd cât stă aşa. Cât rezistă să nu vorbească nici cu mine, nici cu Cătă; să vadă cât de mult petrecea cu noi şi cât ne străduiam noi să o facem să se simtă bine. Răspunsul ei? A spus că e fericită. Acum eu nu pot decât să o cred, deşi îmi este greu atâta timp cât îl ştiu pe el.
Cert e că eu sunt aici. Mereu voi fi. Pentru că, pe lângă faptul că eu mereu sunt aici (asta sunt eu...) pentru persoanele la care ţin, şi ea a fost lângă mine când am avut nevoie. Deşi doare când văd cum mă ignoră şi pur şi simplu pare că nu simte nimic după ceartă, eu nu vreau să o pierd, pentru că este greu să găseşti prieteni apropiaţi şi de încredere cărora să le spui tot, absolut tot, şi care să aibă încredere în tine.
Atât am avut de spus. See ya!

sâmbătă, 4 februarie 2012

Red lights, grey morning.

Voiam azi din tot sufletul sa scriu o postare, dar nu m-am simtit in stare, apoi m-am luat cu desenat si altele. Acum ee... 17:50, iar eu intr-o sambata seara pe vremea asta stau in casa la TV. Cum HBO m-a dezamagit deja azi cu faptul ca nu aveam la ce sa ma uit dintre Valentine's Day care abia incepea si Prietenul prietenei mele, un romance in care o tipa iesi cu doi, se indragostese de ei si asa mai departe. Ma uit la Harry Potter si il admir pe Robbert Pattinson. Astept sa se faca 8-9 pentru ca ma suna Cata si am chef de vorba cu cineva... Ah, luni incepe Pariu cu viata! Nu, nu sunt cu telenovelele astea, dar m-a prins. Nu am niciun chef de Valentine's Day, asa cum stiti si de anul trecut. Mi s-a uratit de tot cu afisul ala cu tot. Vreau numai sa plec odata de acasa, preferabil in Vama, sau Otaku, sa ma simt libera, stapana pe deciziile mele.. Pana atunci, mai am de infruntat saptamani intregi de scoala. Cam atat momentan, sper sa imi treaca starea asta groaznica.

joi, 2 februarie 2012

Trebuie să scriu!

Make a promise to me now
Reassure my heart somehow
That the love that I feel
Is so much more real than anything

I've a feeling in my soul
And I pray that I'm not wrong
That the life I have now
It is only the beginning
Third Day and Lacey Mosley-Born Again
Deşi am chef de scris, nu m-am gândit încă la un subiect pe care să mă axez în postarea asta, aşa că o să mai povestesc de zilele astea.
Înainte să umblu prin memorie, mi-am amintit de zăpadă, ninsoare şi viscol şi de faptul că e posibil să dorm iar la bunicul meu în cazul înrăutăţirii vremii. Nu îmi prea place, dar e prilej de a sta la căldurică... şi de a sta şi sta şi sta, într-un cuvânt a lenevi.
Mi-am dat drumul la My Love în căşti ca să nu mai fiu distrasă de TV şi să îmi aranjez gândurile. În primul rând, mi-am amintit acum că am scăpat chiar prin urechile acului de diriga pentru faptul că am chiulit de la română luni pentru că auzisem că cei de la A au dat test şi cum eu nu citisem Cartea Nunţii riscam un 2 cât mine de mare. Absenţă mi-am luat oricum, dar cum mai aveam una de vineri, când nu am putut ajunge la şcoală, probabil diriga le-a motivat pe amândouă pe baza faptului că sunt o elevă conştiincioasă şi nu am făcut nimic rău. Da, ştiu, nu era bine, dar nu se va mai repeta (...cred). Reacţia Oanei a fost destul de tare: "Nu contează o absenţă... toţi am rămas stupefiaţi: MONICA A CHIULIT!".
...nu întrebaţi de ce, dar tocmai am revăzut trailerul de la Breaking Dawn şi... mi s-a cam făcut pielea de găină exact ca în sala de cinema. Oh, abia aştept partea a doua! Chiar dacă e ultima, cu siguranţă se va ridica la aşteptări şi va încheia frumos seria pe care o iubesc atât de mult.
După cum spuneam în postarea de aseară, ieri am dat test la engleză şi la ultimul punct am avut de scris despre o personalitate istorică pe care o admirăm. Eu: Vlad Ţepeş şi bineînţeles că am făcut referire şi la mitul vampirului care a inspirat atâtea chestii astăzi. Tot legată de şcoală este o fază oarecum haioasă din timpul orei de muzică, în timp ce profesoara corecta caiete, în colţul celălat al clasei Corvin vorbea cu Adina şi dintr-odată se lăsă o linişte din care se auzi numai:
-Şi cine e handicapată?
-Monica.
Toată clasa a avut o reacţie de: :o wooo!
Eu mi-am întors lent privirea către Corvin şi el se scuza în continuu şi eu, abţinându-mă să nu râd: Mersi!
Bine, în pauză mi s-a explicat că era o neînţelegere şi că Adina făcuse o schiţă în care eram şi eu şi cum Larisa mi-a făcut picioarele cam  mici şi părea un desen handicapat, de aici replica de mai sus.
De câteva zile mi-am pus tot felul de melodii pe card, melodii pe care le-am lăsat deoparte ceva vreme, melodii de genul Groove Coverage şi, una pe care o ascult nebuneşte, IAR, A year without rain şi nu îmi e absolut deloc ruşine să recunosc pentru că pur şi simplu e o melodie frumoasă şi merită.
Revenind la capitolul melodii, aş avea multe de arătat din ultimele obsesii, dar mă limitez la un videoclip per postare şi primul va fi cu melodia pe care o am ca ringtone: Adele, Rolling in the deep.


Cam atât pe azi. See ya!

miercuri, 1 februarie 2012

Si cand nu am ce face ma apuca plansul. Melancolia se datoreaza (printre altele) faptului ca am inceput sa citesc Cartea Nuntii a lui Calinescu. Eu stiu una si buna: Nu imi place sa citesc, cel putin nu citesc din proprie initiativa. Cartea se afla pe lista lecturii obligatorie si la ce profesoara dementa de romana am (mi-e mila ca e dirigina Veronicai si a Andreei), m-am apucat intr-un final sa o citesc de pe telefon astfel ca nu o gasesc la biblioteca scolii si nu ma chinui sa fac drumul pana la cea judeteana. Revenind, am inceput sa dau apa la soricei dupa cat am oftat din cauza evolutiei relatiei dintre Jim si Vera. De oftica? Poate... intr-un mod foarte ciudat si de nedeslusit, dar mnah. Trecand peste... Azi am dat test la engleza, dupa care ne-a reamintit de spectacolul de Valentine's Day pentru care vrea afise, ultima oara spunandu-ne in a doua zi dupa vacanta de iarna. Imediat dupa, insa, s-a dus la 9D si s-a plans de faptul ca nu are cu cine lucra, desi eu mi-am exprimat de vreo saptamana dorinta de a participa si totusi... mai sunt 2 saptamani! Mi-am amintit acum sa imi scot din geanta desenul cu I love you primit de la Cata... macar ea :| ma rog, iar incep sa ma plang de perioada asta aiurea cu inimioare, "te iubesc" si nu mai stiu ce. Sincera sa fiu, un singur cuplu nu ma deranjeaza absolut deloc, din niciun punct de vedere: Vali si Iustin. Ei sunt asa de dulci incat nu pot fi geloasa pentru ca... Nu pot. Dulceata lor imi topeste singuratatea si ma fac sa visez, sa cred ca merit si eu sa primesc iar iubire la modul asta, poate cand voi mai creste. Asta e unul dintre motivele pentru care i-am invitat la spectacol... celalalt ar fi ca este si ziua de nume a Valentinei. As mai scrie, dar nu mai am caractere disponibile, caci sunt pe telefon. Revin cat de curand, ca inca nu am atins PC-ul. See ya
A apărut o eroare în acest obiect gadget