Free blog design by Louise Franks {Blog} Designs. Digiscrapping elements by Louise Franks{Digiscrapping} Designs.»

luni, 28 mai 2012

Şi dacă ai înţelege...

Şi simt cum încep un nou capitol după ce am terminat forţat un altul...
Va fi destul de greu să vorbesc despre asta deschis şi obiectiv, când sunt încă atâtea regrete pe care le am. În primul rând... ce proastă am fost!
Da, viaţa nu o ia întotdeauna în direcţia pe care am dori-o, sau cea care credem că ar fi cea mai bună. Uneori suntem puşi în faţa unor decizii greu de luat, adesea dând-o în bară, iar greşelile fiind greu de reparat, sau iremediabile. Încă nu am învăţat să gândesc la rece, mereu sunt mânată de impuls şi de dorinţa de a fi bine tuturor, chiar dacă fac exact opusul a ceea ce-mi doresc şi sfârşesc cu găuri adânci, pe care deşi vreau, nu le mai pot acoperi.
Ştiţi... se spune că nu trebuie să dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Şi dacă încerci să le împaci? Nu. Nu a mers. Într-un moment -ceva mai lung- de neatenţie şi negândire, am alungat vrabia de lângă mine. Şi ce urma să fac? Să sper că "cioara" va avea cândva să redevină vrabia pe care o cunoşteam. Şi dacă cioara avea două feţe?! Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi.
Îmi pare sincer foarte rău pentru toate metaforele şi înlocuirile, dar cred că e mai bine aşa decât să dau nume, să nu se supere nimeni şi alte alea... Esenţial e că am pierdut o persoană importantă în speranţa că măcar cealaltă să îmi fie alături, dar am rămas cu dezamăgirea de a mă fi înşelat.
Şi acum e ironic... E chiar foarte... Pentru că am avut încredere în cineva de care am fost avertizată şi acum ştiu sigur că o persoană ar vrea să îmi spună "Ţi-am spus eu...". Şi are dreptul, şi chiar aş vrea, măcar aşa aş mai auzi-o o dată, chiar de ar fi un reproş enorm, mi-aş asuma tot. Am lăsat-o baltă, chiar dacă fără voia mea. Ea are cel mai mare drept din lumea asta să mă blameze... Să mă ignore, aşa cum o face acum. Nu mai am dreptul să îi spun nimic, nu mai pot decât să trag speranţa că este bine... că nu suferă, pentru că vinovata sunt numai eu şi sincer că dacă nu aveam slăbiciunea asta uriaşă de a fi dependentă de oameni, aş fi procedat la fel dacă eram în locul ei. O merit... dar ce pot face? Nu ştiu cum aş putea vreodată să îmi răscumpăr greşeala, dar... rămâne doar speranţa. Nu moare niciodată, nu? Măcar cu asta ştiu că rămân.
Şi oftez, trag aer în piept şi mă ruşinez de mine când îmi amintesc câţi paşi greşiţi am făcut, câte şanse am ratat. Toate greşelile au, totuşi, rostul lor: Poate-poate o să învăţ şi eu câte ceva. Încerc să zâmbesc -obligat-forţată- şi să sper că o să le fie bine şi fără mine. Tania şi Oana m-au ascultat când am avut nevoie... Ştiţi... e trist cum toată lumea are aşa mare încredere în mine în legătură cu relaţia -ruptă- cu cele două persoane în cauză... De la părinţi până la colegi mi se spune că o să trecem şi peste asta, că fac din ţânţar armăsar degeaba şi că o să zâmbesc mai târziu, când mă voi fi împăcat cu ele. Eu, însă, mă învinovăţesc, pe bună dreptate, cel puţin pentru jumătate din toate problemele, deoarece ştiu că nu sunt singura responsabilă pentru starea mea de acum, dar nu vreau să dezvolt tema asta, nu cred că mai merită.
Nu am vrut să încetez să sper că voi fi bine, nu o fac. Doar că acum conştientizez pe deplin că decizia pe care am luat-o, de a "schimba" persoanele, a fost una dintre cele mai rele decizii pe care le-am luat în viaţa mea. Încrederea se câştigă foarte greu a doua oară, sau deloc.
Şi nu, nu fac postarea pentru milă, nu ăsta e ţelul meu. Nu o fac pentru a înmuia pe cineva, pentru că, din contră, nu merit. Doar că... nu ştiu. M-am ataşat atât de tare de blogul ăsta încât îl umplu şi cu bune şi cu rele, şi nu pot să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic, pentru că e foarte posibil ca postarea asta să marcheze sfârşitul unei perioade... minunate. Perioadă care mi-a făcut ultimul an, chiar puţin mai mult, minunat, dar cred că va trebui să realizez odată că greşelile trebuie plătite, planurile uitate şi visele trebuie să rămână neîmplinite.
Nu ştiu dacă mai citeşte blogul, nu ştiu dacă nu mi-a dat deja ignore... Am avut câteva incercări patetice de a vorbi cu ea, dar dacă nu am făcut ce trebuia la timp, acum îndur. Şi poate o să treacă, dar amintirile frumoase, cel puţin, rămân acolo. Rămân cu gândul la ce ar fi putut fi, la câte planuri am făcut împreună şi cât de bine legată era prietenia noastră... şi veriga slabă am rămas eu cu acţiunile mele prosteşti. Un singur lucru vreau măcar să înţeleagă, nu mai are rost să aştept să mă ierte, dar doar de un lucru să fie sigură: Că regret. Mult. Şi nu neapărat acum, când sunt în starea asta (ar fi chiar jenant), din prima zi în care am simţit că nu mai e lângă mine.
Totuşi, în inima mea şi-a câştigat locul, alături de puţinele persoane "privilegiate".
Îmi pare rău.

vineri, 25 mai 2012

Plouă plouă plouă!


Am ceva de scris şi pot spune că sunt într-o stare de spirit... okey.
Cred că o să o iau în ordine cronologică (ultima postare a fost vineri parcă...) şi am şi ceva poze aşa că să-i dăm drumul!
Sâmbătă.
Am venit în oraş pentru că trebuia să o iau pe soră-mea de la karate şi m-am întâlnit cu Irina. A fost o zi ploioasă la început, dar abia după aceea a început potopul în adevăratul sens al cuvântului. Eram 3 persoane sub o umbrelă: Deşi aveam cizme de cauciuc, tot mi-a intrat apă îl ele... Am ajuns ude leoarcă la mama unde ne-am luat halate pe noi, ne-am uscat părul, am băut ceai, am mâncat pateuri, cozonac şi ne-am uscat hainele (a fust super!).
Când s-a mai liniştit vremea ne-a luat tata şi am mers la eMag să vedem dacă găsim jocul Rango pentru Wii, dar a trebuit să aşteptăm câteva zile până vine comanda.
Duminică.
Am stat acasă... nu ştiu dacă s-a întâmplat ceva anume, dar am făcut nişte bijuterii...
Luni.
Am început cu ora de biologie (mi-am cumpărat manual!). A venit profa şi ne-a pus pe mine şi pe Tania să  aducem atlasele şi celorlalţi le-a spus să repete că dăm test, apoi a plecat.
Ne-am întors, a împărţit, apoi ne-am pus să citim.... când se trezesc Bianca şi Lavinia să plece. În faţa clasei stăteau două profesoare care bineînţeles că le-au văzut. A venit una dintre ele şi ne-a întrebat ce clasă suntem şi cine erau cele două. Le-am spus că 9 B, dar ne învăţam şi nu ştim cine a ieşit (bineînţeles că ştiam cu toţii, dar unii din "colegialitate", alţii mai mult din obligaţie nu au spus nimic). Profesoara l-a adus pe director şi s-a aflat cu greeeu că una dintre ele era Lavinia (pentru că văzuse o fată blondă plecând, ea e singura blondă din clasa noastră), spunându-ne apoi că toţi avem 2 puncte scăzute la purtare.
Profesoara de biologie a venit într-un sfârşit şi a spus că ne-a spus de test doar ca să facem linişte, nu ne dă nimic...
M-am enervat foarte tare la faza asta pentru că nu meritam noi să avem pătată imaginea clasei din cauza... a două fete cărora eu personal nu le datorez nimic.
Grupa de ceramică la atelier.

Anyway, nu a scăzut nimic, dar chestia în sine m-a deranjat mult.
La modelaj am dat teza, unde am luat 10 :D La pictură am continuat lucrările pe care nu ştiu sigur când le ducem (lunea viitoare e a doua zi de Rusalii). Teza are tema: Anotimpuri.
Marţi.
Am început c engleza, unde ne-a adus tezele. A început să strige:
Ana! (olimpică), Ranciu! (olimpică), Tudorache! (olimpică)... Ariton! (eu) Şi faţa mea a fost ceva în genul ăsta MySpace deoarece mă simţeam bine să iau 10 FĂRĂ O TĂIETURĂ!
La info am terminat prima fişa de lucru şi am primit un 10... apoi am plecat acasă de la atelier pentru că a fost atestatul celor de la a 12-a şi profu' a fost ocupat.
Miercuri.
Hmm... am avut mate prima oră. La un moment dat Ştefan i-a spus profesorului că nişte colegi "nu sunt cuminţi". I-a trecut pe rând la tablă, cu caietele la control, la un exerciţiu greu... unde bineînţeles că au luat toţi nota minimă... Ne-am amuzat copios pe seama lui Păun când îl întrebam: Păunee... ce notă ai luat la mate? Răspunsurile venind din partea lui Guzu întotdeauna: Între 2 şi 4!
Am stat degeaba mai toată ziua, mi-a mai pus şi un 10 la engleză... ah, am avut şi chimie, per total ziua a fost relaxantă... A doua oră am dat test la istorie, eu fiind prima care terminând şi cerând voie la toaletă. Când m-am întors (dădusem testul înainte să plec), profesoara mi-a spus că am luat 10 (la fel, fără obiecţie).
Oana şi Ruxi la franceză.

Eu rugându-mă de Horia să facă o poză cu mine. -MULTĂ lumină-

Joi.
Asta a fost ieri... şi a fost ziua Valentinei. I-am pregătit cadoul de ceva timp şi speram să îi placă. Am aşteptat toată ziua să o văd şi asta s-a întâmplat cam pe la 6 (a avut examene).
Am început ziua cu fizică (ceea ce nu îmi place deloc), apoi am avut iar mate, geografie, desen... religie, muzică (unde nu a venit profa şi am râs de m-a durut burta) şi dirigenţie.
De dimineaţă am ajuns la şcoală şi Oana mă întreba: De ce ţii doliu? (pantaloni negri, teneşi negri, pulover negru) şi i-am răspuns aleatoriu: S-a anunţat cod galben de ploi. Şi ea: Aa... ok. Apoi a realizat, s-a uitat la mine nedumerită şi a spus: Stai... ce?
A fost ciudat, dar şi amuzant :)) După şcoală am mers cu Tania până la Spital unde am mers la Pictor şi mi-am luat foi, apoi mi-era foame şi nu ştiam... chiar nu ştiam ce să fac. Voiam aşa tare să îmi iau un Fast food, ceva, pe deviza "Nu mor eu din asta", dar am spus NU! şi m-am gândit că cineva ar fi mândru de mine pentru ce am făcut şi am mers în Profi. Am văzut reducere la o doză de suc, o companie anonimă, dar al cărei suc de lămâie avea acelaşi gust cu Sprite-ul şi costa în jur de 1.30 lei. M-am mai plimbat şi mi-am luat o pungă de biscuiţi Dr. Krantz şi am plătit.
M-am aşezat în parc să mănânc, dar pe la jumătatea pungii m-am oprit, am băgat-o în geantă şi am plecat cu doza în mână către mama. Pe drum am trecut pe lângă câteva florării şi i-aş fi luat mamei ceva dacă nu îmi aminteam că urmează ziua ei şi că ar fi un prilej bun să ţin banii ăştia pentru ceva mai mare, în schimb la o brutărie nu m-am abţinut să nu îi cumpăr o brioşică (1 leu- prospătă şi călduţă, cu ciocolată). Am ajuns la mama, care avea treabă, şi m-am pus la TV pentru că Vali nu dăduse niciun semn. M-am uitat la filmul Jurnalul unui puşti (Vero ştie câtă vâlvă a făcut cărticica asta în clasa noastră într-a şaptea! :)) ). Pe la 6 am plecat să îi văd pe Vali şi Iustin şi i-am lăsat mamei brioşa şi câţiva biscuiţi.
Prânzul de miercuri.

Vineri-azi.
A fost ploaie toată ziua. Tania nu a venit la şcoală aşa că am stat singură. La fizică nu am făcut nimic, la Istoria Artei... am scris! Multicel... La română ar fi trebuit să mergem la multimedia să vedem Fraţii Jderi, dar cum Păun nu a adus DVD-ul, am stat în clasă şi am făcut un exerciţiu pe grupe (4-5 maxim aveau cărţile şi caietele la ei). La logică a stat şi Vero cu noi pentru că venise prea devreme.... Proful i-a ascultat pe cei fără notă, nu şi cazul meu. La info am făcut fişe şi... cam atât. Apoi m-a adus tata acasă din fericire (nu vreau să mă gândesc la cum aş fi ajuns...)
Zi ploioasă la ora 7. -Poză din camera mea-


Mi-am amintit de o chestie de la şcoală, la ora de română. Am avut balada Alexandru refuzând apa, în care Alexandru cel Mare, după un drum lung în deşert alături de soldaţii săi, primeşte apă într-un coif de la nişte călători, dar o refuză deoarece i-ar fi descurajat pe soldaţi şi devine astfel exemplul care îi face pe oşteni să se simte "zei" prin renunţarea la nevoile vitale. Ei bine, un exerciţiu ne cerea să specificăm motivul refuzului, la care David: Poate coiful era ruginit! Poate era apa murdară, poate era un fir de păr în apă!...sau poate nu a vrut să îşi descurajeze soldaţii, dar asta nu vom şti niciodată!
Chestia asta plus multe altele fac orele de română mai amuzante.
Alte chestiuni minore:
Vreau să îmi fac un tricou de genul "Keep calm", dar personalizat pe gustul meu (inspiraţie de pe weheartit.com).

Am făcut vânzare bună zilele astea şi PROMIT că până diseară o să fac postarea aia pe Tiny Stuff, m-am săturat şi eu să mă aştept!
Voiam de mult (încă vreau) să fac câteva chestii prin cameră, iar Vero vrea să vadă ce e până acum. Nu e mai nimic, dar i-am pus nişte poze ca să mă "laud" :))

Am aflat că Jessie J are concert în vară la noi, şi anume la Orange Summer Fest, deci TREBUIE să ajung!
Cam atât, see ya!

vineri, 18 mai 2012

Gata şi cu tezele!

*Precizare: Mi-am dat seama cam târziu de faptul că nu am postat videoclipul de la Three Days Grace aşa cum trebuia, deci aici este:

Să revin la ultimele chestii (nici nu ştiu cum şi de unde să încep).
Rămăsesem datoare să povestesc despre 30 Aprilie şi 1 Mai.
Pe 30 Aprilie am făcut primul picnic pe anul ăsta, cu Iri, Vali şi Iustin, pe faleză lângă delfinariu.... undeva lângă un părculeţ. Am cântat la chitară, am povestit, unii au mai şi aţipit, per total a fost ok. De 1 Mai am fost petrecut cu Vali şi Iustin. Pe la 10 ne-am întâlnit în faţa Gării (eu având la mine o tavă de Cremşnit şi o sticlă de Sprite) de unde am mers la Iustin să luăm o pătură şi bărcuţă gonflabilă, apoi am pornit spre Eforie Nord. Am ajuns acolo şi am început să ne plimbăm puţin prin staţiune, dar nu erau prea multe tarabe de văzut, aşa că ne-am îndreptat spre plajă. Am dus cu noi şi lada frigorifică pentru că voiau să facem un alt picnic acolo, Cremşnitul meu fiind vedeta principală! Nu pot să mă laud cu faptul că am făcut baie în mare pentru că a fost doar un scurt drum de înviorare şi nu am intrat total în apă. Am făcut câteva drumuri cu bărcuţa, apoi am închiriat o hidrobicicletă (prima oară în viaţa mea când am mers cu una!) timp de o oră şi eu cu Iustin îi făceam în ciudă Valentinei care era foarte panicată când vedea că noi suntem prea aproape de margine. Pe la 3-4 ne-am îndreptat spre Constanţa unde am oprit la Kaufland şi am luat câteva chestii pentru grătar, apoi la Iustin ca să mâncăm. Au făcut un sos interesant cu roşii coapte, ceapă verde, boia şi multe alte condimente, toate pasate. 
Nu sunt prea multe de spus... M-am distrat (pe cât posibil), m-am ars pe spate şi umeri... Nu s-a potrivit nimic cu viziunea mea asupra 1 Mai-ului de acum 3 luni, dar nu am ce să fac...
La română m-a ascultat pentru a 5-a notă care a fost un 9. M-a întrebat, la un exerciţiu, ce persoană publică admir. Au fost mai multe persoane întrebate şi au fost şi răspunsuri precum Dan Diaconescu şi Florin Piersic. Acum două zile a ascultat iar şi la un alt exerciţiu (cartea asta e dubioasă) am fost puşi să ne imaginăm că ne întâlnim cu o personalitate şi să spunem cum ar fi întâlnirea. Un coleg voia să îl întâlnească pe Fuego, să îl întrebe de mama lui şi de cum a ajuns să aibe atâta succes, iar un altul să îl vadă pe Hruşcă şi să îi ceară socoteală în legătură cu semnificaţia lerului! 
Mi-am amintit că mă lăudasem postarea trecută că am învăţat la română şi nu vreau să o fac din nou (sau vreau?), dar am luat 9! Este un progres mărişor având în vedere părerea mea despre profesoara de română şi standardele sale ridicate. La engleză am dat teza miercuri şi mi-a picat la compoziţie tema My Dream Job. Am lălăit-o pe acolo cu arta şi nu ştiu ce şi am scris chiar mai mult decât se cerea, ceea ce e în regulă. Mă pregătisem mai bine pentru cazul în care primeam My Dream Home şi ştiam clar ce aveam să descriu pentru că toată toamna şi iarna am visat la asta, am planificat amănunţit fiecare detaliu... dar se pare că profesoara nu o să afle de pisicuţa neagră şi pufoasă cu bot turtit pe nume Nirvana...
Azi am dat ultima teză, şi anume cea la Istoria Artei unde, sincer, chiar nu ştiu cum să spun că m-am descurcat. Am fost prea fericită de faptul că scap de ora de română pentru că azi profesoara de Informatică ne-a dus la Filmmic, festival de scurtmetraje pentru liceeni, la care vreau cu tărie să particip anul viitor. Nu am găsit pe net (mi se părea şi normal) filmuleţele văzute azi, dar o să vă povestesc câte ceva.
Tema a fost: întrebări şi răspunsuri.
Favoritul meu a fost Game:On.
Bănuiesc că şi prezenţa efectelor speciale a cântărit greu în luarea deciziei mele, dar a fost şi cel mai comic, şi cel mai actual... Ne prezenta diverşi tineri puşi în situaţia alegerii unei decizii şi consecinţa asumării ei, sau ce ar fi schimbat în cazul unei a doua şanse.
Câteva exemple de situaţii:
Un tip iese în faţa bloculu (sau a şcolii, nu mai reţin foarte bine) şi se uită în stânga: Un orb care îşi vedea liniştit de treabă; în dreapta: O tipă drăguţă (şi îşi spune: Me guuusta!, moment în care am izbucnit toţi într-un râs isteric). Cei doi alunecă pe zăpadă şi timpul se opreşte când sunt "în aer", gata să "pupe" asfaltul. În acest moment personajul nostru primeşte o pernă, intervine punând-o în dreptul orbului, iar apoi apare din senin un covor pe zăpadă, pe care se întinde aşteptând-o pe drăguţa fată să cadă.
Mai era un cuplu ieşit la o întâlnire. Fata îl întreabă: Şi... crezi că rochia asta mă face să par grasă? el, senin, răspunde: Nu... fundul tău mare te face să pari grasă. Ea îi aruncă paharul cu suc în faţă şi îl face nesimţit, iar timpul se întoarce înapoi în momentul în care fata îi pune întrebarea. El răspunde la fel fără ezitare, tipa repetă faza cu sucul şi se opreşte cadrul cu el ud leoarcă, dar fericit, iar lângă scrie: Suc pe gratis, SO MUCH WIN! (repet, sau ceva asemănător).
Fimuleţul ăsta a câştigat premiul pentru cea mai bună imagine, locul 2 şi un premiu special de la Neptun TV care constă într-o săptămână la hotelul Vega.
Alte filmuleţe au fost mai dramatice, majoritatea râzând, dar am încercat să mă păstrez calmă şi să înţeleg... şi a mers. Multe aveau o poveste bine structurată în spate, chiar dacă toată sala râdea când personajul era disperat... Situaţiile astea se întâmplă, dar parcă nimeni nu recunoaşte.
Oricum, revenind... O să încep din toamnă să mă gândesc la concurs pentru că am înţeles că de atunci se dă tema.
În ultima vreme diriginta ne-a prezentat multe activităţi şi concursuri dintre care m-am înscris la un voluntariat care o să aibă loc sâmbăta viitoare, şi anume: trebuie să îi primim pe cei care au trecut în etapa naţională a concursului Educaţie pentru Sănătate care se ţine la noi în liceu, şi m-am mai băgat şi la un concurs de afişe cu "Omul şi mediul".
M-am îmbătat destul cu apă chioară până acum spunând că merg în excursie, că merg la Otaku... nu mai merg nicăieri. Motivele sunt subiective şi nu o să le spun pentru că... îmi e ruşine? Da.. cred că asta este.
În ultima vreme am început să stau singură în camera mea şi să ascult muzică. Am început să mă gândesc cu adevărat la viitorul meu şi la diverse aspecte. În vacanţa de vară chiar vreau să fac ceva cu camera mea şi am început asta de mai devreme, dar nu e nimic deosebit. Nu cred că o să se ajungă la mobilă nouă sau mai ştiu eu ce, dar măcar draperii noi şi... ceva în plus pe acolo nu ar strica.
Vreau să fac cât mai multe bijuterii, să nu mai fiu lenesă... măcar la tata să vând brăţările făcute din pietre naturale, iar acum am şi primit de la unchiul din Bucureşti pietre semipreţioase într-un pacheţel special cu numele meu. Am câteva, nu multe, din fiecare, dar sunt foarte frumoase: Ochi de tigru, Topaz, Ametist, cred, şi nu mai ştiu...
Vinerea trecută am hotărât să îmi schimb stilul de alimentaţie pentru că am început să mă simt destul de rău. Interzis McD, KFC, Fast food în general... M-am dat pe cât posibil pe cereale şi salate de legume. Am început să reduc considerabil pâinea, dar am rămas în dubii când chiar nu ştiam ce să îmi iau de mâncare la şcoală: Biscuiţii, cornurile, covrigii... toate sunt pe bază de cocă. De aceea am revenit la sandwichuri, dar doar atât. Fără pâine acasă. Ieri am mers cu Tania să îmi cumpăr manualul de biologie de la Prăvălia cu Cărţi şi mi-au mai rămas 4 lei. Mă ispitea aşaa tare să îmi iau un McPuişor, dar când am ajuns în Tomis la 3 am întors capul şi am văzut Arcada de jocuri... Mi-am luat de banii ăia două jetoane şi m-am jucat. Am nimerit ceva pe gustul meu, ceva în genul Street Fighters (pentru cunoscători), dar mult mai uşor, pe care l-am şi terminat (am învins bossul). Acum o săptămână mi-am luat o rochiţă... una pe care mi-o doream de mult. (am mai scris despre asta? nici măcar nu îmi amintesc...) Este dintr-un material asemănător cu blugii, cu danelă pe margine şi trei nasturi de lemn pe piept... Şi are volănaşe!!!
Nu ştiu ce să mai scriu... ah! Am terminat de văzut New Girl şi abia aştept sezonul al 2-lea pentru că îmi place mult mult! Într-o zi pe când căutam nişte melodii de-ale lui Zooey Deschanel, am intrat în partea "Narnia" a Youtube-ului, cu tot felul de melodii drăguţe (pentru hipsteri în general), de unde postez asta:


Cam atât... chiar am rămas în pană de idei şi îmi cer scuze că nu am postat pe Tiny Stuff Made By Hand, dar.... am fost leneşă... Am pozele, trebuie doar să le editez puţin.
See ya!

miercuri, 9 mai 2012

I tell myself that I don't miss you at all...

E sfâşiată. E ruptă, arsă. Apoi înecată şi zdrobită. Totuşi, continuă să bată pentru ei.
Daa... Stare ăă... Stare pe care tot încerc să o ascund de mine.
Şi cu ce să încep, ce să spun şi ce nu?
Păi în primul rând că starea mea o ia pe direcţia unei prăpăstii adânci şi abrupte. Cum e când toate persoanele din jurul meu ori mă ignoră, aşa cum mă aşept, ori mă surprind în mod neplăcut cu diverse lucruri? Este îngrozitor. O să mă omoare chestia asta? Cu siguranţă nu. O să mă "îmbărbăteze"? Presupun. Îmi doresc asta? Dacă e să trec prin ce e acum, nu.
Am hotărât că nu mai scriu despre nimic demoralizator pe blog, dar odată şi odată trebuia să postez şi mă ajuta, chiar mă ajută să mă descarc şi îmi mai uşurez sufletul.
Voiam să scriu de mult despre 30 Aprilie şi 1 Mai, dar după ce nu am avut chef au intervenit toate astea şi mă trezesc în fiecare zi gândindu-mă la ce să fac, sperând că o să primesc un semn de la cineva, că o să am parte de... un miracol? E mult şi puţin spus.
Azi am mers spre gară cu o fostă colegă şi colega ei. Nu am avut legături prea strânse, dar şi-a amintit să mă întrebe de "Băiatul ăla!" şi apoi am început să vorbim despre diverse şi o avalanşă de momente mi se derula prin faţa ochilor şi mi-a repetat, cred că de 10 ori, aceeaşi chestie şi anume că "Când iubeşti pe cineva ţii şi cu dinţii de el şi îi reaminteşti tot ce aţi făcut unul pentru altul, momentele frumoase, dar şi sacrificiile."
Şi aici am greşit eu. De mai multe ori. La cele mai importante persoane. Şi să spun că regret e puţin spus. Dar mă rog.
În ultimele zile m-am simţit foarte independentă, şi cam aşa am şi fost. M-am certat şi cu mama, care este una din persoanele care mă fac să mă simt aşa. Am făcut pur şi simplu ce am vrut, ce am simţit. Nu m-a băgat în seamă şi recunosc că dacă erau alte împrejurări eram cea mai fericită. Iubesc să iau decizii, să mă gândesc de una singură ce fac şi cum, dar asta cu măsură. Ieri aveam 5 lei în buzunar şi am plecat la Profi să văd ce să îmi iau. În momentul în care am luat coşul şi am străbătut magazinul ăla de 5 ori pentru că eram nehotărâtă, aveam o bucurie imensă în mine. Chiar dacă am luat un iaurt, două chifle şi un baton de susan, m-am simţit studentă de facultate care locuieşte singură undeva departe de părinţi, adică ceea ce îmi doresc să ajung.
Azi am avut teza la română pentru care am învăţat pe rupte (chestie nouă la mine) din weekend până azi de dimineaţă înclusiv. Am avut emoţii, dar am scris ceva. Mi-a picat caracterizarea lui Jim Marinescu din Cartea nunţii a lui Călinescu şi definiţia povestirii. Am vrut foarte tare să nimeresc Cartea nunţii pentru că am citit-o, am plâns la ea şi mi-a plăcut enorm.
Luni am fost de servici pe şcoală, ieri a fost o zi ca oarecare... Nimic special de spus.
Am început să ascult Three Days Grace... şi asta din duminica dinainte de 1 Mai, zi în care mi-am şi făcut CD cu discografia lor completă cu tot cu cea de la Flyleaf. Deşi au nişte melodii "negativiste", mă fac să mă simt bine. Şi dacă tot am ajuns aici, vreau să postez una din melodiile care îmi place mult de la ei, una care îmi aminteşte foarte tare de mine de acum ceva vreme. Din fericire partea aceea s-a schimbat radical şi sunt recunoscătoare Lui că m-a ajutat.


Tot de curând am văzut un testimonial al lui Lacey care pur şi simplu m-a emoţionat până la lacrimi. Povestea despre cum a început să creadă la 6 ani în Dumnezeu, apoi şi-a pierdut încrederea pentru că verişorul ei de 3 ani, care-i era ca un frate, a fost omorât în bătaie de tatăl lui vitreg, spunând că dacă există Dumnezeu, de ce ar fi lăsat să se întâmple asta?
La 16 ani viaţa ei o ducea tot mai rău şi voia să se sinucidă, plănuise asta bine. A venit mai devreme acasă, dar erau şi bunicii ei (care trebuiau să fie plecaţi) şi bunica ei a privit-o şi a zis că o duce la biserică. Deoarece nu voia să îşi petreacă ultima zi din viaţă auzind-o pe bunica ei urlând, a mers, iar la biserică preotul, la un moment dat, a spus că este o prezenţă sinucigaşă, dar ea nu a vrut să se ducă la el şi un domn i-a prins uşor mâna când voia să plece şi i-a zis că Dumnezeu ştie că plânge, şi plânge mult... şi ştie şi de ce. Dar ea nu trebuie să se ducă, El o vrea în viaţă, i-a pregătit o viaţă frumoasă... Aici am izbucnit... şi nu m-am oprit o perioadă bună de timp.
Anyway, aici este testimonialul, dacă sunteţi interesaţi.

O să mă grăbesc să postez azi şi pe http://stuff-made-by-hand.blogspot.com/ ultimele bijuterii făcute. See ya.
P.S.: O să mă apuc şi eu de un serial şi nu, nu e unul din clasicele (Jurnalele Vampirilor, Supernatural sau mai ştiu eu ce) seriale de care tot aud, ci de unul de care am aflat ieri, şi anume New Girl, în care joacă Zoey Deschanel.
A apărut o eroare în acest obiect gadget