Free blog design by Louise Franks {Blog} Designs. Digiscrapping elements by Louise Franks{Digiscrapping} Designs.»

sâmbătă, 24 martie 2012

Complicated

Am vrut să încep postarea asta cam de o săptămână, dar pe lângă faptul că nu am putut să intru la PC, în fiecare zi voiam să scriu altceva şi altceva... totul în funcţie de cum îmi mergea ziua, şi în fiecare zi am avut alta stare sau am mai învăţat ceva.
Cred că o să o iau în ordine cronologică şi o să povestesc cam despre fiecare zi ce am făcut...
Duminică.
Duminica a fost o zi mai melancolică... am stat acasă toată ziua şi nu am făcut absolut nimic. Încercam să mă refac după seara precedentă dni cauză că m-am consumat mult prea tare. În sfârşit se încălzise de-a binelea afară şi puteam să scap de bluze cu mâneci lungi şi mai ştiu eu ce...
Mi-am reinstalat Photoshopul, pentru că îmi era dor să lucrez şi mă şi relaxează. După cum vedeţi, am pus un mic banner exact deasupra postărilor :D
Luni.
De luni mi s-a cam dus cheful de şcoală. M-a ascultat la română şi mi-a pus un 7, la bio am scăpat, apoi la modelaj am pictat puţin nişte plăci de ipsos şi am plecat de la a doua oră, chiulind apoi şi de la pictură, unde nu avem absenţe.Am pornit pe jos până la City urmând să mergem la McD  să ne luăm meniuri din cupoanele acelea cadou (am primit şi eu unul de la Iustin acum vreo două săptămâni) şi, ştiind că după ce vor pleca fetele -Silvana şi Oana- eu o să rămân singură până pe la 6 adică aproximativ vreo 3-4 ore, am decis să văd ce face Vali, poate nimeresc să fie liberă. Îi spun: "Hey Vali, eşti la facultate?" şi îmi răspunde "Aaaa nu, puţin prin City..." şi atunci i-am spus să nu plece, pentru că o să ajung în câteva minute. Am intrat în City şi am mers să ocupăm masă la McD cât ei îşi luau ceva de băut din Cora. Am făcut prezentările şi apoi m-am dus cu Iustin să comandăm. După ce am plecat ne-au mai dus puţin până pe la Palatul Copiilor apoi eu cu fetele am mers la Silvana, înspre stadion, şi ei la facultate. Am ieşit cu puiul de căţel al Silvanei de 2 luni, un labrador (e fetiţă) pe nume Berta (care pe mine mă duce cu gândul la Alberta, numele dirigăi). După ce am plecat cu Oana spre staţie să ia autobuzul am oprit pe la McD să îi iau o apă şi un Cheese şi apoi s-a delectat cu nişte jeleuri şi am dus-o la 100. Pe drum am început să vorbim despre prietenii şi tot felul de chestii şi chiar a fost frumos să mă simt un pic mai aproape de ea, având în vedere faptul că zi de zi eu sunt cea care "o stresează", mai în glumă sau mai în serios, pe când ea de multe ori e fără chef. După ce a plecat am pornit pe jos, prin parcul Tăbăcăriei, până la bunicul meu (cam 2-3 staţii). Era o vreme splendidă şi toţi se uitau ciudat la "singuratica aia care merge cu căştile în urechi". Am trecut prin atâtea locuri dragi cărora acum două săptămâni, când am făcut acelaşi drum, nu le-am dat atâta atenţie, dar mi-am amintit toate zilele petrecute acolo şi toate locurile în care am stat, inclusiv rondul cu flori care acum era plin de cupluri şi grupuleţe şi eu care îmi găseam drumul printre ei. Ajunsesem pe la 16:40 şi nu ştiam ce să mai fac până vin ai mei, aşa că am căutat-o pe Andreea, care stă la 7 minute de bunicul meu, să ieşim să mai vorbim, pentru că nu am mai vorbit aşa, ca lumea, de multă vreme... Din fericire a putut să iasă şi am mers să ne plimbăm prin împrejurimi. Am vorbit multe chestii... la un moment dat îmi spunea că am o latură pe care nu o cunoaşte şi că la fel are şi ea. Am intrat şi în subiecte mai delicate şi m-am simţit oarecum bine că încă mai are încredere în mine să îmi povestească. Am vorbit despre vise destrămate, sau cel puţin destul de departe de realizare. Ne-am amintit cum eram BFF în clasa a 5-a şi visam să creştem să ne deschidem un atelier de design vestimentar împreună aici, în SUA şi în Japonia. Vise...
Marţi.
La sport proful ne-a dus în sala de Fitness unde ne-am făcut de cap care la ce aparate avea loc. Făceam cu rândul şi am spus că pentru dăţile viitoare trebuie făcut un grafic sau ceva. După asta aveam info, dar profa de engleză ne spusese cu o oră mai devreme să coborâm în sala mare la spectacolul de ziua Francofoniei. Ne-am găsit nişte rânduri şi cât aşteptam să înceapă, se aşează profa de info lângă mine... Exact ce îmi lipsea! Nu aveam o stare deloc bună şi mă întreba dacă sunt bine, că par supărată... I-am spus că am o zi proastă, atât. Oana îşi bătea capul cu mine să mă înveselesc, să zâmbesc, că o să fie bine. Corvin m-a exasperat cu comentariile lui, mai ales când îi spuneam să tacă şi el spunea simplu că nu vrea. La un moment dat  ("punctul culminant") am început să plâng şi Oana, cu o figură inexpresivă, mi-a întins un pachet cu şerveţele şi spune: Nici nu trebuie să mă uit la tine, ştiam că o să izbucneşti... iar apoi m-a mituit ca să mă înveselească: Uite, dacă nu mai plângi, te duc după spectacol la McD. Am început să râd, dar nu pentru mâncare, ci pentru gestul în sine, pentru atenţia pe care mi-a acordat-o şi grija pe care a arătat-o. Seara am primit mesaj de la Cătă, ceea ce m-a luat prin surprindere şi m-a bucurat, şi am început să vorbim.
Miercuri.
Am început ziua cu ora de mate. Nu a fost cine ştie ce, din câte îmi amintesc. Am aflat că am doi de 10 pe listuţa lu' Profu'. La chimie nu ne-a adus testele, ceea ce îmi convine. Miercuri am început să mă resimt după ziua anterioară: M-a tras curentul la spectacol îngrozitor şi m-am ales cu o durere groaznică de ceafă şi umăr drept care, sinceră să fiu, nici acum nu m-a lăsat. După ore am mers în parc cu Tania şi Ana până m-am întâlnit cu mama să îi dau ei geanta (nu puteam să o car după mine din cauza durerilor) şi apoi mi-am luat o borsetă cu chestiuţele necesare, am urcat în 310 şi acasă. Pe drum am ascultat muzică în continuu şi m-am apucat de făcut bannerul.
Joi.
Eram pregătită de dimineaţă ca în acea zi să îmi scriu referatul la religie (ciudat, nu?) în pauze şi să îmi termin desenele pentru Lipan. De vreo două luni încoa am un obicei ca în fiecare dimineaţă (când mai am net pe mobil), înainte să mă scol din pat să verific trei lucruri: Messenger, Blogger şi Facebook. De obicei lumina aceea puternică de la telefon mă trezeşte şi cum sunt şi interesată să văd dacă oi fi pierdut vreun mesaj, sau ceva, numai bine că mă şi trezesc (mă trezesc destul de greu, îmi place să lenevesc dimineaţa). Ce pot spune e că un anumit Cosmin mi-a făcut ziua mai bună, deşi nu eram sigură încă de ce scrisese, dar m-a asigurat de chestia asta cam pe la 2, după ce am terminat orele. Şi îi mulţumesc. Citez de pe blogul lui:
 "Dar de postarea asta nu m-am apucat din cauza lui ci din cauza unei alte persoane care a insemnat si ea mult acum 3 ani... Nu e ea poate cea mai perfecta fata, nu arata senzational dar are un suflet asa de frumos... Si desi a trecut atat de mult timp de cand nu mai sunt cu ea inca mai am regrete pentru modul in care i-am frant inima pentru ca ea a fost persoana care m-a ridicat de jos si m-a tinut in bratele ei... Care mi-a aratat ca pot zambi in fiecare zi stiind ca ea e acolo gandindu-se la mine si iubindu-ma enorm de mult, cum poate nimeni nu a mai facut-o. Nu sunt multe de zis de ea, nu pot spune multe de ea desi o cunosc atat de bine e atat de firava incat uneori imi e frica, ca o sa pateasca ceva mult mai rau decat toate cele care i sa intampla deja... Si intr-un fel ma gandesc de multe ori ca poate ea trece prin mult mai rau decat trec eu si asta imi mai ridica moralul putin... Imi pare rau doar ca nu am putut sa o rasplatesc pentru tot ce a facut pentru mine asa cum merita... Imi pare foarte rau...."
Revenind, la religie m-am ofticat destul de tare când am aflat că am deja o notă şi nu e nevoie de referat sau ascultare, iar eu aproape terminam de făcut desenele. La sfârşitul orei majoritatea clasei (ateişti) a început să întrebe "De unde ştim noi că există Dumnezeu?", "De ce sunteţi aşa de sigur?" etc... Chestii care nu m-au prea biendispus, ca să nu vorbesc mai multe. Oricum, după ce că oricum primeau 10, au început să se şi plângă că ei nu cred în Dumnezeu şi mai ştiu eu ce, dar acesta e un subiect delicat, aşa că nu îl abordez. Cel puţin, nu acum. După ce am plecat de la şcoală m-am dus la bunicul meu unde am stat până au venit ai mei şi am început să fac referat pentru la fizică. L-am continuat şi acasă, urmând să-l termin ieri de dimineaţă şi mi-a cam plăcut cum a ieşit.
Fusesem îmbrăcată cu pantaloni scurţi şi ciorapi coloraţi şi vine de dimineaţă colega mea Cătălina şi spune: Ăăă Monica, pe noi ne lasă diriga cu pantaloni scurţi? -şi ea avea- Căă pe mine că certase.
Nu ştiam, mie nu îmi zisese nimic, şi mai venisem. Bineînţeles că atunci când am plecat de la dirigenţie s-a schimbat la faţă şi mi-a zis să vin în fustă, rochiţă, dar nu cu pantaloni scurţi :))
Vineri -ieri-.
Am dat referatul la fizică, am scris la istoria artei, apoi m-a ascultat la română. Nu aveam nici cea mai mică presimţire, pentru că eu sunt numărul 21 şi ieri era 23. Numărul 23 era absent, 13 şi 3 au răspuns, apoi a început să îi ia după multiplii lui 3 şi norocul meu a fost că erau mulţi absenţi şi a răspuns şi domnişoara 21. Îmi făcusem tema care cuprindea şi o compunere în care trebuia să scriem, sub formă de scrisoare familială sau filă de jurnal, o întâmplare care ne-a maturizat. Nu am scris despre dezamăgiri sau ntâmplări în care m-am descurcat singură, ci despre moartea bunicului meu, moarte care m-a făcut să realizez multe în aceşti ani şi care era printre primele experienţe care m-au cam trezit la realitate de pe la 7 ani. Apoi am mai scris prin clasă la exerciţii şi am răspuns la întrebarea: De ce are nevoie omul modern de eroi? şi m-a pus să spun câteva idei din fragmentul din Fraţii Jderi din manual. Am luat 9, cea mai mare notă de ieri, şi mi-a şi spus că am răspuns cel mai bine dintre toţi. La info ne-a dat profa să lucrăm nişte fişe. Ea postează fişele pe un blog, iar noi intrăm şi le deschidem de acolo, dar cum eu nu am avut net ieri la PC-ul meu, a trebuit să mă uit la Oana şi am stabilit aşa: Ea îmi dictează mie prima, apoi eu ei. Am avut de făcut ecuaţii (cu radicali, fracţii şi  nu mai ştiu ce...). La un momentdat erau numele şi litere de genul "x!" şi Oana, când dicta, zice: UNU!. Mă uitam la ea: Ce ai?
Păi nu e unu, e UNU! Aşa, cu semnul exclamării.
După ce am terminat săptămâna de şcoală am mers cu Tania prin parcul de la Spital. I-am povestit de blog şi am început să-i citesc din postări şi a zis că îi place cum scriu! B-) După aceea am continuat pe traseul obişnuit Spital-Capitol-Tomis, am ajuns la mama şi după am plecat acasă.
Azi am început ziua stând la PC şi făcând ordine pe aici. Am dat un play la muzică şi am setat pe shuffle, pentru că nu am ascultat anumite melodii aproape deloc. O melodie m-a făcut să o fredonez cu mult drag şi o ştiu de mult. Acum îmi dau seama că eu cântal melodiile lui Avril Lavigne în clasa a 5-a cu Andreea în autobuz, având fiecare câte o cască. Nu pot să cred cum toate astea mi se păreau a fi în regulă, dar era frumos cum nu conştientizam părerile celor din jur şi nu îmi era teamă de ridicol. Revenind la melodie, aceasta este Complicated. Şi chiar îmi dau seama că a ajuns să se potrivească destul de bine la cum mă simt.


Voiam să postez o altă melodie, dar asta chiar se potriveşte aproape 100%. Viaţa mea a luat o întorsătură foarte complicată şi nu vreau să fie aşa. Dacă nu pot să am aproape persoanele pe care le iubesc, nu vreau să se schimbe. Nu vreau să devină altcineva, să văd la ele comportamentul pe care nu îl ştiam. Nu vreau bârfe, nu vreau "Ai văzut-o cu cine umblă?". M-am separat pe cât posibil, şi încă lucrez la asta, pentru a fi cu toţi, să le fiu pe plac, dar totuşi să rămân Monica în esenţă, Monica cea care are prieteni bestiali, care o fac să râdă şi să se simtă bine oricând, care o ascultă indiferent de ce se întâmplă şi ştiu că se pot baza pe ea chiar dacă a făcut o greşeală. Da. Am greşit. Şi nu mai vreau. Nu mai vreau să mă implic acolo unde nu pot face decât rău. Nu vreau să mai las alte impresii decât cele pe care le vreau: nu vreau să arăt că nu îmi pasă când, de fapt, chiar mă strofoc să fie bine în ciuda faptului că nu aleg mereu ce e bine; nu vreau să arăt fericită când sunt supărată şi multe altele. Vreau să fiu naturală, indiferent de ce spune lumea, pentru că atâta timp cât ştiu că am intenţii bune şi fac totul din iubire şi încredere, nu am de ce să fiu percepută greşit.
Cam atât. Revin cât de curând. Byez.
P.S.: Am organizat un fel de reuniune de clasă cu fostul 8B pentru sâmbăta viitoare şi abia aştept. O să îi revăd pe Erdal, Adina, Ana şi restul... sper doar să iasă totul okey.

0 comentarii pana acum :):

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget