Sunny Days are the best.

Zilele astea m-am înfundat în amintiri, am început chiar recitesc postări mai vechi de pe blog: Unele mai vesele, altele mai triste... Au început să îmi lipsească toate povestirile, aşa că m-am hotărât să vă mai spun ce am făcut zilele astea :)

Miercuri am ieşit cu Cătă să îi sărbătorim cei 16 anişori. După cum ne-am obişnuit în ultima vreme, am trezit-o pe la 10 ca să ne întâlnim. S-a grăbit cu îmbrăcatul şi alte alea şi până în ora 11 eram deja întâlnite la Casa de Cultură. Am mers să cotrobăim magazinele, i-am dat şi cadoul (pus la plic, aşa cum trebuie!) şi după ce şi-a luat o cămaşă şi un costum de baie am pornit spre Tomis să mâncăm ceva. În drum ne-am oprit a o patiserie pe lângă Silvian să ne luăm câte un pahar de suc rece la 1 leu (sau, cum îi spunem noi, colorant la pahar). Ca întotdeauna eu am avut roşu, iar ea verde, dar imediat ce le-am terminat au început să ne doară burţile şi am decis să nu mai cumpărăm de acolo, ci să rămânem fidele Cuptorului cu plăcinte din Mamaia.
Am mers la un fast food să mâncăm şi ea mi-a făcut cinste (că de', sărbătorita!). Am luat mâncarea la pachet şi am mers în parcul de la Primărie, dar înainte de asta m-am oprit să iau o sticlă de Pepsi de la un chioşc, în caz că avea să ni se facă sete.
Ne-am găsit o bancă şi am început să mâncăm. Aveam tableta după mine şi am pus nişte muzică în timp ce ea îmi povestea ce a mai făcut prin Vama Veche. După ce ne-am răcorit cu minunata sticlă de suc pe care am avut inspiraţia să o iau, am mers în Galeriile Unirii să ne mai uităm după... ce ne ieşea în cale. Ne-am oprit la un magazinuţ micuţ cu tot felul de accesorii, cosmetice şi câte şi mai câte. M-am abţinut cu greu în ceea ce privea fundiţele, dar Cătă şi-a luat o pereche de cercei cu pene (pe care ulterior i-am făcut unul), un inel foarte frumos cu multe pietricele şii... a început să se uite după ojă, dar nu putea şti cum avea să arate dacă nu o testa şi cum ea avea unghiile făcute, am fost cobaiul ei :)). A dat vreo 50 de lei pe cumpărăturile astea, ojă şi-a luat verde, albastră şi galbenă, iar eu mi-am luat o pilă de unghii foarte frumoasă cu o păpuşică Kokeshi. :D
Acum îmi amintesc că după asta a spus că nu mai dă banii pe nimic, dar apoi am mers în Diana Shopping şi a văzut o fustiţă foarte frumoasă, neagră, cu model cu cireşe gen anii 60 şi un tricou larg, verde, pe care şi le-a luat, spunând că se va gândi la mine când le va îmbrăca. Am găsit un tricou identic ca mărime şi model cu al Cătălinei, pe roşu şi cu alt text, pe care voiam neapărat să îl iau având în vedere că era 15 lei, doar că nu aveam bani. Am mers în Tomis să pierdem vremea pe la etajul 3, dar cum nu cumpărasem nimic am dat o fugă la subsol la Mega Image să luăm o sticlă de 2 litri de apă şi o pungă de chipsuri să mâncăm. Am urcat înapoi şi ne-am găsit o masă mai retrasă unde am pierdut vremea vreo două ore aşteptând să ia mama o pauză să merg să mă rog de ea să îmi dea banii de tricou. În timpul ăsta un paznic foarte enervant se tot holba la noi şi râdea din senin.
Am mers la mama, am rugat-o frumos frumos şi mi-a dat banii... urmând să-i înapoiez eu acasă xD
Mai aveam la mine 5 lei şi era cam ora 3... urma să pelc din oraş pe a 8-9, deci aveam ceva timp. Cătă a sunat-o pe Bale (o prietenă bună de-a ei) şi am mers să o vizităm (stă pe lângă Casa de Cultură). Am mers prin soarele ăla vreo 20 de minute cu o sticlă de apă în braţe, dar a meritat. Am pierdut şi pe acolo vremea, iar apoi am plecat cu Bale şi cu mama ei la spital la bunica lu' Bale să o vizităm. A fost foarte drăguţ să le văd împreună, iar apoi am plecat în Friends.
Cătă m-a împrumutat cu un leu şi mi-am luat o ciocolată caldă care se presupunea că e cu aromă de alune, dar tot "farmecul" erau nişte... nu ştiu ce erau... un fel de chipsuri de ciocoată foarte moi şi foarte foarte acrişoare... se presupunea că ACELEA aveau aromă de alune, dar nu mi-au plăcut.
Am vorbit mult şi despre multe... la un moment dat am început să povestim cum m-am împrietenit eu cu Cătă şi cum dansam la banchet... iar aici l-am adus în discuţie şi pe Erdal (pe care Bale îl ştie de la 11 ani) şi pe care l-a sunat Bale să vadă ce face. I-am spus să îl salute din partea mea şi când a auzit de mine, m-a cerut la telefon :))
Am vorbit minute în şir cu el, în timp ce lumea mă lăsase singură că să meargă la toaletă, dar nu îmi păsa... doar că mă punea să o imit pe fosta profă de franceză şi lumea se uita ciudat la mine :)) Am stabilit că TREBUIE să ne vedem cumva vara asta, mi-e foarte dor de el...
După ce am pierdut vremea în Friends a trebuit să plec şi am ajuns la mama, apoi am mers acasă.
Aaah... am dormit neîntoarsă în seara aia, şi am văzut şi un film înainte! Red eye, era pe Pro TV şi se uita tata când am ajuns noi.

Acum două seri am stat în pat şi am avut sesiune HBO. M-am uitat la Beasty (parcă aşa era titlul), o adaptare a poveştii Frumoasa şi bestia în zilele noastre care mi-a plăcut mult, iar apoi a început No strings attached, pe care nu am putut să îl văd pe tot pentru că mi se acutiza sentimentul de singurătate din cauză că Ashton Kutcher are un zâmbet care îmi aduce aminte de cineva anume... La naiba! 

Ieri am avut musafiri, ceea ce mi-a adus mie multă treabă de făcut până să ajungă ai mei, dar şi după... Seara am fost uimită să văd că mă suna Cami să ieşim afară, dar în acelaşi timp m-a bucurat foarte tare. Am stat până pe la 10 jumate şi am povestit ce ni s-a mai întâmplat... Am ajuns acasă şi m-am postat în faţa PC-ului până pe la 1, oricum abia am dormit zilele astea cu toată căldura... Mă trezeam noaptea şi umblam aiurea prin casă.
Oh, am găsit azi nişte melodii drăguţe, din care postez una chiar acum :)

See ya ^^

Nu m-a mai surprins de mult dorinţa asta arzătoare de a posta pe blog... Tocmai am terminat de urmărit "Amor la distanţă" (nu am aflat incă titlul original) din plictiseală pe HBO. Pff... daaa, am plâns. Mi-a amintit de multe lucruri şi a trezit la viaţă unele amintiri, nu a făcut decât să reamintească de faptul că ele sunt acolo. Mi s-a părut un film genial prin toate aspectele urmărite si toate probleme care interveneau într-o relaţie la distanţa. M-a făcut, poate, chiar puţin mândră de mine şi mi-a reamintit ca pot fi mai puternică decât cred, dar totul se bazează pe sprijinul care mi se oferă. Totul e mai plăcut în doi, căci îţi e mai bine când nu eşti singur... Nu ştiu daca acum tot ce mi se părea mie magic a dispărut din cauza faptului ca nu am fost singura persoană care înnebuneşte din cauza unui telefon, sau pierdea atâta vreme pe mesaje, dar măcar ştiu că nu sunt singura care a avut încredere. Pfft... nu e cine ştie ce, dar probabil uitam să includ asta într-o viitoare postare... Noapte buna...

La mulţi ani, Pitic pitic! ^^

Suntem deja în luna Iulie... urmează August şi apoi Septembrie! Nici două luni jumate şi începe iar liceul. Eu personal deja simt că am bateriile încărcate pentru şcoală, dar sub nici o formă nu o să refuz să profit de timpul rămas.
Stăteam să mă gândesc cât de repede a trecut timpul, cum deja am trecut a 10-a, cât de stresată eram anul trecut în legătură cu examenele, admiterea... Iar acum deja plănuiesc facultatea (care chiar vine cu paşi repezi). Încă nu e nimic sigur, planuri mi-am tot făcut în privinţa asta şi am cam două opţiuni: Bucureşti sau Cluj. Cel mai probabil ar fi Clujul dintre cele două, dar mai sunt încă multe de pus la punct. Şi da, daa... mai sunt 3 ani, dar hei!... deja am început liceul şi nu mi-am dat seama când a zburat timpul.
Trecând peste partea organizatorie, ajung la "Ce am mai făcut în ultima vreme..."
Well... Filme, muzică, ceva anime-uri.
Adăugăm pe listă Raise your voice, un film care mi-a plăcut din mai multe puncte de vedere: Povestea, actorii, prezenţa unei tabere de muzică şi, bineînţeles, momentul în care au apărut cei de la Three days grace, moment în care am simţit cum mor de invidie, dar în acelaşi timp am început să cânt cu ei. :))
De asemenea, am ascultat-o pe Tania şi am urmărit Angus, thongs and perfect snogging, film pe care mi-am dat seama că îl mai văzusem, dar nu îmi aminteam mai nimic din acţiune, motiv bun pentru a-l revedea. Şi ăsta, un film foarte bun. Unul din filmele alea în care protagonista nu e tipa perfectă, dar totuşi iese învingătoare în faţa scorpiei prefăcute. Accentul lor este încă un lucru adorabil, alături de actorul principal :D (nu m-am putut abţine să nu îl menţionez).
Că tot vorbeam de tipi drăguţi, nu pot să nu îl aduc în discuţie de Adam Gontier. Până de curând mi se părea relativ anormal să salivezi sau să fii atras/ă de o celebritate... asta până să văd pe stradă un tip care semăna cu Adam, avea părul ceva mai lung şi tatuaje pe braţe. Ei bine, asta m-a făcut să intru în categoria în care nu mă vedeam niciodată. Dar cum să nuu? Nu mai contează că e cu câţiva ani mai mic decât părinţii mei şi că are soţie, nu? :))) Cum spunea o prietenă: Johnny Depp e mai bătrân!
Referitor la animeuri: Am nevoie urgentă de nişte recomandări bune deoarece m-am lăsat pe mâna animestash-ului şi nu mi-a plăcut nimic din ce am văzut în ultima vreme, excepţie făcând Honey and Clover pe care plănuisem să îl văd de mult. Vreau doar ceva comedy, romance (sau nu neapărat), slice of life şi, eventual, school life. Ceva gen Nana, Honey and Clover, K-ON!. Am o adevărată problemă, căci SF-ul nu e pe genul meu, deşi am fost destul de entuziasmată de Full Metal Alchemist.
Azi e ziua Cătălinei ^^ Ştiu sigur că se distrează acum şi mă bucur. Abia aştept să se întoarcă în oraş ca să o văd şi să îi spun "La mulţi ani!" faţă în faţă :D.
Personal mă aflu în faza de rugat de ai mei să mă lase câteva zile în Vama Veche. În ceea ce priveşte tableta pe care o voiam, am cumpărat-o fifty-fifty cu soră-mea. De aia acum eu stau pe net, ascult muzică, văd filme, iar ea se joacă. Şi e destul de ok aşa, o foloseşte fiecare când are nevoie şi oricum, pe timpul vacanţei mai avem şi calculatorul la dispoziţie, deci nu sunt motive de ceartă.
Ohh oh şi încă o chestie!!! Am pisică... mai bine spus pisoi :) Am vrut să aibă un nume mai special, aşa că după 2 zile de gândit l-am numit Felix, însemnând şi "Fericit".
Curând vreau să încerc şi nişte chestii cărora le-am pus semne de carte, şi anume: The sisterhood of the traveling pants 1 şi 2 şi Charlie Barlett (filme) şi Sora no Manimani (aka At the mercy of the sky, anime).
Dacă tot sunt implicată în treaba asta cu dentistul şi o să am parte de atâtea injecţii cu anestezic sper să îmi mai diminueze frica de ace. De aia vreau poate chiar azi să îmi dau două găuri suplimentare în ureche. Am mai făcut asta acum 2 ani, dar s-au astupat şi teama mea stupida nu m-a lăsat. Plus că făcusem un pact cu mine că o să îmi dau găurile când... ei bine când avea să se întâmple ceva anume. Şi m-am hotărât să nu mai las pe altcineva să decidă când va fi asta, în consecinţă când o să îmi găuresc urechea, deci o să o rog pe mama cât de curând să aducă pistolul şi cerceii medicinali.
Uf... cred că am spus cam tot ce era de spus din ultima vreme. See ya ^^

Dentist.

Stiu ca trebuie sa mai trec si pe aici, dar in ultima vreme am fost foarte fara chef... Vacanta este.. okey, chiar daca au revenit ziele mult prea calduroase. La plaja am fost alaltaieri: la pranz cu Cata si mai pe dupa masa cu o gasca ceva mai mare. Am facut un pas mare pentru mine: am mers la dentist. Nu imi place sa merg la niciun fel de doctor pentru ca de fiecare data trebuie sa fi patit ceva grav... In prima zi mi-a facut un detartraj, ceea ce a fost okey. Ieri mi-a scos nervul de la o masea si mi-a curatat-o pe cea de langa. Una din fobiile mele este legata de ace, seringi, injectii, dar ieri am fost uimitor de calma. Totul a fost bine si frumos pana a trecut anestezia... Am luat pastile, asa cum mi s-a recomandat, dar nu s-a simtit nimic. Habar nu am cum am reusit sa adorm, cert e ca pe la 3 nu mai aveam nimic. Nu stiu ce sa mai spun. Revin, probabil, cand o sa am ceva mai mult chef de viata. P.S.: Am vazut ieri JUNO si am plans... destul.

În sfârşit VARĂ!

Hmm... Astăzi termin oficial primul an de liceu, ceea ce mă încântă destul de tare! Vacanţa de vară a venit cam de o săptămână şi am plănuit să fac câte ceva.
În primul rând, vă anunţ că am luat premiul 3, în ciuda "grupului vesel" (bine, recunosc, diriga a dat mai multe premii, pentru că avem medii apropiate). Este şi asta ceva având în vedere clasa din care am plecat şi standardele ridicate de anul acesta. Sunt 100% sigură că dacă eram puuţin mai atentă aveam medii mai mărişoare la anumite materii. Astăzi este premierea şi abia aştept!
Faza cu job-ul s-a cam răsuflat. E faza că nu prea angajează nimeni minori: la 15 ani ai nevoie de acordul părinţilor (ceea ce înseamnă mai multă bătaie de cap cu hârţogăraia), iar până la 18 ani ai voie să lucrezi legal cam 4 ore pe zi, ceea ce nu e prea convenabil pentru că amenzile sunt cam mari.
În legătură cu planurile de vacanţă... ei bine sunt câteva: Vreau să merg câteva zile în Vama Veche, vreau să fac bijuterii ca să le vând la tata şi la mama, mmm... să încerc vreo 10 reţete noi de mâncăruri şi cine mai ştie ce şi 5 sortimente diferite de cupcakes. Ah... plus să îmi iau nişte caiete şi să mă uit la seriale şi filme.
La treaba cu cupcakes-urile deja am lucrat ieri: Am făcut nişte brioşele cu zmeură (pun poza altă dată-tata a luat camera şi nu am descărcat) care au ieşit absolut delicioase. Le-am pus glazură cu zmeură (făcută de mine!) şi ciocolată (simplă sau cu nuci) deasupra. Iniţiat ar fi fost cu vişine, dar nu am mai găsit prin frigider, deci am trimis-o pe soră-mea să îmi aducă zmeură din spatele casei.
Acum 5 minute am terminat primul sezon din 2 Broke Girls care mi se pare absolut genial! Vi-l recomand :D Alături de ultimele filme văzute în ultima vreme, în special LOL (Laughing Out Loud)- varianta din 2009, căci este şi una 2012, dar "copia n-are valoare!"... The Clique, Wild Child şi nu mai ţin minte prea bine ce... :))
Spiritul de cinefilă s-a aprins în mine şi simt nevoia să mai văd seriale/filme, aşa că am apelat la Tania pentru ajutor.
Încă o chestie  nouă pentru mine- Am început să citesc! :)) Da, cred că este un şoc pentru cei care mă cunosc foarte bine... Am citit până acum doar Iubitul Virtual şi Clubul V, dar am planuri mari şi sponsorul principal este Cătălina :D.
Nu ştiu ce să mai zic... sper să am timp azi să trec pe la City cumva să cumpăr perechea aia de cercei la care tot visez :x.
Cam atât... See ya!

Caut Job.

AnteScriptum: Soră-mea insistă să o las la PC, aşa că mă rezum la câteva idei.

"Lasa, nu are rost sa plangi. Ai puterea necesara sa opresti lacrimile si sa speri in continuare, nu se opreste totul aici. Astazi este doar o zi care maine va trece drept o amintire, totul se poate schimba, infernul se sfarseste." Asta imi spun de fiecare data cand am starea asta de neliniste si agitatie, cand vad totul naruindu-se pret de cateva clipe. E adevarat, trece, trece si uit... dar in esenta noi, oamenii, suntem suma tuturor momentelor traite, fiecare defineste o latura a existentei noastre si oricat as incerca sa neg si sa ascund, sunt infricosata si in acelasi timp o lasa. "Nu plange pentru cineva care nu am plange pentru tine." spuse ea... si vreau sa pot. Cand vad indiferenta simt ca ma sufoc. Oameni buni, putina atentie, de atata am nevoie... Nu cer mult, doar putin mai multa grija in ceea ce imi spuneti si cum va comportati cu mine. Sunt inca un copil, nu mi-am dezvoltat nepasarea suficient cat sa am zidul acela protector de care sa treaca doar cine trebuie. Sunt vulnerabila si o simt, dar vulnerabilitatea asta aduce sinceritate si stiu ca nu ma voi fi prefacut sau mintit. Mi-e frica de schimbari, mi-e frica sa vad adevarata fata a realitatii. Posibil ca atunci cand eram mai mica sa trec mai multe cu vederea sau pur si simplu ochiul meu sa omita intentionat sa imi arate anumite aspecte care acum ma afecteaza. Cand eram la pamant toti au pasit inapoi, insa o singura persoana nu numai ca m-a ridicat, ci chiar m-a dus pe brate (este ceva sa fii facut sa razi intr-o depresie urata). Momentele mele sunt rare in comparatie cu starea mea de acum ceva vreme. Ofer, dar cand e vorba de primit te ascunzi. Ce vrei sa iti mai fac... oare nu este evident cata nevoie am de macar o farama din atentia ta... a celui pe care il stiam?

In sfarsit vara!

Am avut ieri parte de o foarte frumoasa zi de vara, in ciuda faptului ca se anuntau ploi.
Am inceput la 10, iar pana atunci am terminat de pictat un afis pentru un concurs la care ma trimite diriga. Nu spun ce fericita a fost dupa ce i l-am dus si i-am explicat semnifica chestiilor pictate pe acolo.
Singura ora facuta ieri a fost engleza, iar acolo numai citit. De la sport ne-a dat drumul si am mers sa stam in curtea scolii. Urmatoarea ora avea loc spectacolul celor de a 12-a, pe care nu voiam sa il ratez. Am scapat de orele de desen de care nu aveam chef (eram prea putini si ne-a dat drumul). Am pornit spre Oana, care era cu Axa, adica inspre Vama. Cum nu am mai ajuns pe acolo, am sunat-o sa vina sa ma ia de la Phoenix Capitol. Mi-a raspuns o voce de baiat si l-am rugat sa mi-o dea pe Oana, apoi au venit sa ma ia. Era Luci, l-am recunoscut, dar el mai greu pe mine. Am mers ceva ma tarziu cu ei doi si Axa pe plaja unde a fost demential, am facut baie in mare!
Cam atat, scriu mai mult acasa. Saiko@mail

Ziua noastră!

Îmi doream tare mult să fac ieri postarea asta, dar nu am avut nici măcar un moment liber. A fost 1 iunie, prilej pentru toată lumea să ia o gură de aer şi să îşi reamintească de perioada însoritei copilării. Tocmai pentru că a fost ziua noastră, diriga a hotărât să mergem la film. Am votat şi majoritatea a ales filmul de groază, şi anume Jurnalul terorii (Tania a fost singura care a mers la Răzbunătorii).  A fost, cred, pentru prima oară în viaţa mea când am mers la un horror şi mai era şi la cinema (ecran uriaş, sunet impecabil). A fost super că toată sala era a noastră, numai noi am vrut să mergem vinerea, la 12, la horror.
Am încercat să îmi menţin calmul şi să intuiesc ce urma după momentele de suspans maxim (în mintea mea era: Nu te uita în spatele lui, nu te uita la ecran, concentrează-te pe altceva, staaai că dup-aia sunt prea concentrată şi mă sperie ţipetele!) şi chiar m-am comportat mult mai bine decât aş fi crezut. Păun avea chef de glume şi se tot plimba să ne sperie şi, într-un moment în care eram mult prea concentrată, nu ştiu... cred că mi-a şoptit ceva în ureche (?), iar eu am tras un ţipăt mic. Tot rândul râdea de mine, Păun avea o faţă satisfăcută de criminal şi eu încercam să îmi fac inima să nu o mai ia razna.
După asta, a venit Oana la mine acasă, a dormit la mine. Am ascultat muzică, am lucrat cu FIMO, mi-am tăiat nişte pantaloni... diverse chestii. A fost foarte drăguţ, este o altă Oana departe de ochii lumii, a colegilor... şi mă bucur de faptul că are încredere să îmi arate cine este ea. Ah! Şi am făcut nişte cupcakes super drăguţe, dar pozele sunt la ea... Ne-am culcat pe la 12 jumate, dar eu m-am trezit la 5 şi ceva cu gâtul umflat şi nasul înfundat şi am coborât să îmi dea mama o pastilă. La 7 dimineaţa am stat să coacem FIMO, eu având o comandă specială de set Hello Kitty (Mă calcă pe nervi acum mâţele astea, după câte capete m-am chinuit să fac).
Mâine merg cu familia în Bulgaria şi vizităm locul în care a trăit regina Maria (este ziua mamei luni şi îşi dorea de mult să meargă). Am ceva emoţii, e prima oară când ies din ţară! :D
Starea mea de spirit este de la foarte bine în sus! Încerc să fiu mai calmă şi să mă bucur de toate nimicurile vieţii. Îmi pare rău pentru postarea scurtă, dar mă grăbesc şi voiam musai să vă scriu.
Nu în ultimul rând, vă doresc la mulţi ani! Şi nu, după cum probabil ar fi normal, copiilor, ci tuturor celor care încă se simt tineri şi au puterea de a vedea lumea prin ochii copilăriei. See ya!

Şi dacă ai înţelege...

Şi simt cum încep un nou capitol după ce am terminat forţat un altul...
Va fi destul de greu să vorbesc despre asta deschis şi obiectiv, când sunt încă atâtea regrete pe care le am. În primul rând... ce proastă am fost!
Da, viaţa nu o ia întotdeauna în direcţia pe care am dori-o, sau cea care credem că ar fi cea mai bună. Uneori suntem puşi în faţa unor decizii greu de luat, adesea dând-o în bară, iar greşelile fiind greu de reparat, sau iremediabile. Încă nu am învăţat să gândesc la rece, mereu sunt mânată de impuls şi de dorinţa de a fi bine tuturor, chiar dacă fac exact opusul a ceea ce-mi doresc şi sfârşesc cu găuri adânci, pe care deşi vreau, nu le mai pot acoperi.
Ştiţi... se spune că nu trebuie să dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Şi dacă încerci să le împaci? Nu. Nu a mers. Într-un moment -ceva mai lung- de neatenţie şi negândire, am alungat vrabia de lângă mine. Şi ce urma să fac? Să sper că "cioara" va avea cândva să redevină vrabia pe care o cunoşteam. Şi dacă cioara avea două feţe?! Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi.
Îmi pare sincer foarte rău pentru toate metaforele şi înlocuirile, dar cred că e mai bine aşa decât să dau nume, să nu se supere nimeni şi alte alea... Esenţial e că am pierdut o persoană importantă în speranţa că măcar cealaltă să îmi fie alături, dar am rămas cu dezamăgirea de a mă fi înşelat.
Şi acum e ironic... E chiar foarte... Pentru că am avut încredere în cineva de care am fost avertizată şi acum ştiu sigur că o persoană ar vrea să îmi spună "Ţi-am spus eu...". Şi are dreptul, şi chiar aş vrea, măcar aşa aş mai auzi-o o dată, chiar de ar fi un reproş enorm, mi-aş asuma tot. Am lăsat-o baltă, chiar dacă fără voia mea. Ea are cel mai mare drept din lumea asta să mă blameze... Să mă ignore, aşa cum o face acum. Nu mai am dreptul să îi spun nimic, nu mai pot decât să trag speranţa că este bine... că nu suferă, pentru că vinovata sunt numai eu şi sincer că dacă nu aveam slăbiciunea asta uriaşă de a fi dependentă de oameni, aş fi procedat la fel dacă eram în locul ei. O merit... dar ce pot face? Nu ştiu cum aş putea vreodată să îmi răscumpăr greşeala, dar... rămâne doar speranţa. Nu moare niciodată, nu? Măcar cu asta ştiu că rămân.
Şi oftez, trag aer în piept şi mă ruşinez de mine când îmi amintesc câţi paşi greşiţi am făcut, câte şanse am ratat. Toate greşelile au, totuşi, rostul lor: Poate-poate o să învăţ şi eu câte ceva. Încerc să zâmbesc -obligat-forţată- şi să sper că o să le fie bine şi fără mine. Tania şi Oana m-au ascultat când am avut nevoie... Ştiţi... e trist cum toată lumea are aşa mare încredere în mine în legătură cu relaţia -ruptă- cu cele două persoane în cauză... De la părinţi până la colegi mi se spune că o să trecem şi peste asta, că fac din ţânţar armăsar degeaba şi că o să zâmbesc mai târziu, când mă voi fi împăcat cu ele. Eu, însă, mă învinovăţesc, pe bună dreptate, cel puţin pentru jumătate din toate problemele, deoarece ştiu că nu sunt singura responsabilă pentru starea mea de acum, dar nu vreau să dezvolt tema asta, nu cred că mai merită.
Nu am vrut să încetez să sper că voi fi bine, nu o fac. Doar că acum conştientizez pe deplin că decizia pe care am luat-o, de a "schimba" persoanele, a fost una dintre cele mai rele decizii pe care le-am luat în viaţa mea. Încrederea se câştigă foarte greu a doua oară, sau deloc.
Şi nu, nu fac postarea pentru milă, nu ăsta e ţelul meu. Nu o fac pentru a înmuia pe cineva, pentru că, din contră, nu merit. Doar că... nu ştiu. M-am ataşat atât de tare de blogul ăsta încât îl umplu şi cu bune şi cu rele, şi nu pot să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic, pentru că e foarte posibil ca postarea asta să marcheze sfârşitul unei perioade... minunate. Perioadă care mi-a făcut ultimul an, chiar puţin mai mult, minunat, dar cred că va trebui să realizez odată că greşelile trebuie plătite, planurile uitate şi visele trebuie să rămână neîmplinite.
Nu ştiu dacă mai citeşte blogul, nu ştiu dacă nu mi-a dat deja ignore... Am avut câteva incercări patetice de a vorbi cu ea, dar dacă nu am făcut ce trebuia la timp, acum îndur. Şi poate o să treacă, dar amintirile frumoase, cel puţin, rămân acolo. Rămân cu gândul la ce ar fi putut fi, la câte planuri am făcut împreună şi cât de bine legată era prietenia noastră... şi veriga slabă am rămas eu cu acţiunile mele prosteşti. Un singur lucru vreau măcar să înţeleagă, nu mai are rost să aştept să mă ierte, dar doar de un lucru să fie sigură: Că regret. Mult. Şi nu neapărat acum, când sunt în starea asta (ar fi chiar jenant), din prima zi în care am simţit că nu mai e lângă mine.
Totuşi, în inima mea şi-a câştigat locul, alături de puţinele persoane "privilegiate".
Îmi pare rău.