Ziua noastră!

Îmi doream tare mult să fac ieri postarea asta, dar nu am avut nici măcar un moment liber. A fost 1 iunie, prilej pentru toată lumea să ia o gură de aer şi să îşi reamintească de perioada însoritei copilării. Tocmai pentru că a fost ziua noastră, diriga a hotărât să mergem la film. Am votat şi majoritatea a ales filmul de groază, şi anume Jurnalul terorii (Tania a fost singura care a mers la Răzbunătorii).  A fost, cred, pentru prima oară în viaţa mea când am mers la un horror şi mai era şi la cinema (ecran uriaş, sunet impecabil). A fost super că toată sala era a noastră, numai noi am vrut să mergem vinerea, la 12, la horror.
Am încercat să îmi menţin calmul şi să intuiesc ce urma după momentele de suspans maxim (în mintea mea era: Nu te uita în spatele lui, nu te uita la ecran, concentrează-te pe altceva, staaai că dup-aia sunt prea concentrată şi mă sperie ţipetele!) şi chiar m-am comportat mult mai bine decât aş fi crezut. Păun avea chef de glume şi se tot plimba să ne sperie şi, într-un moment în care eram mult prea concentrată, nu ştiu... cred că mi-a şoptit ceva în ureche (?), iar eu am tras un ţipăt mic. Tot rândul râdea de mine, Păun avea o faţă satisfăcută de criminal şi eu încercam să îmi fac inima să nu o mai ia razna.
După asta, a venit Oana la mine acasă, a dormit la mine. Am ascultat muzică, am lucrat cu FIMO, mi-am tăiat nişte pantaloni... diverse chestii. A fost foarte drăguţ, este o altă Oana departe de ochii lumii, a colegilor... şi mă bucur de faptul că are încredere să îmi arate cine este ea. Ah! Şi am făcut nişte cupcakes super drăguţe, dar pozele sunt la ea... Ne-am culcat pe la 12 jumate, dar eu m-am trezit la 5 şi ceva cu gâtul umflat şi nasul înfundat şi am coborât să îmi dea mama o pastilă. La 7 dimineaţa am stat să coacem FIMO, eu având o comandă specială de set Hello Kitty (Mă calcă pe nervi acum mâţele astea, după câte capete m-am chinuit să fac).
Mâine merg cu familia în Bulgaria şi vizităm locul în care a trăit regina Maria (este ziua mamei luni şi îşi dorea de mult să meargă). Am ceva emoţii, e prima oară când ies din ţară! :D
Starea mea de spirit este de la foarte bine în sus! Încerc să fiu mai calmă şi să mă bucur de toate nimicurile vieţii. Îmi pare rău pentru postarea scurtă, dar mă grăbesc şi voiam musai să vă scriu.
Nu în ultimul rând, vă doresc la mulţi ani! Şi nu, după cum probabil ar fi normal, copiilor, ci tuturor celor care încă se simt tineri şi au puterea de a vedea lumea prin ochii copilăriei. See ya!