Aproape am plâns... ^^

Perioada sărbătorilor.

Whoaa... În sfârşit am prins nişte timp liber, singură cu gândurile mele: Încerc să le ordonez, astfel încât să iasă o postare okey şi să nu omit nimic.
23 Decembrie.
Am început dimineaţa terminând ultimele cadouri: Un print pentru Alex şi cadoul pentru tata.
Am fost la ceainărie la Cărtureşti să dau cadouri. Au venit fetele, Răzvan şi Alex, băieţii neştiind de cadouri. Eu am ţinut cadourile băieţilor în tubul în care am şi desenele, pentru că, fiind print-uri, s-ar fi stricat. Ajung eu, Iri şi Cătă la ceainărie (băieţii întârziau): Plin. Aşeptăm noi să se ridice o tipă de pe acolo, să putem ocupa masa, între timp ne uitam la ceaiuri, dulciuri şi alte chesti spunând: Aşa o să cumpărăm şi noi când ne mutăm împreună!
Ocupăm noi masa, vine Răzvan. Mai tragem două scaune lângă noi şi începem să consultăm "meniul". Salivăm pe acolo după diferitele arome şi combinaţii, ba bine că apare şi Alex. Cum îmi vede tubul spune: Vreau să văd desenele! Eu: Cuminte, îl desfac mai târziu.
Se aşează, dezbatem noi mult şi bine despre ceaiuri şi într-un final se alege unul negru, englezesc, şi o infuzie cu multe chestii (provocând un efect numit de noi: halucinogen). Până s-a dus tipa să ne aducă tot ce trebuie, începem să dăm cadourile: băieţii rămân puţin surprinşi şi Alex promite să îşi ia revanşa. Am primit şi chestii foaaarte drăguţe de la fete, pe care le-am pus bine şi le voi păstra mult mult timp.
După asta, Alex s-a simţit dator să plătească ceaiul astfel că am mai rămas cu ceva bani. Am ieşit prin parc să îşi încerce noile "jucării" (petarde şi pocnitori primite cadou de la fete), dar vântul nu era de partea noastră. În continuare fusesem pe la McD, la Delfinariu unde am urcat la etaj şi acolo fiind o petrecere, am început să facem mişto-uri şi alte alea plus... Cel al cărui nume nu trebuie pronunţat aka Cuvântul cu F. (Irina nu mă bate)
După astea ne-am despărţit: Iri şi Cătă au plecat acasă, iar eu cu Cătă şi Alex am plecat să aşteptăm 312: Eu cu Cătă îl luam, iar Alex aştepta cu noi.
24 Decembrie.
Am mers cu colindul. Deşi seara precedentă mi-a dat Iri de repetat nişte colinde, eu nu am luat-o în serios şi nu am făcut nimic. Aşa că primele audiţii glăsciorul meu nu se prea auzea, astfel că ascultam şi băgat la cap ce şi cum se cântă.
Am fost cu cei de mai sus, adăugând şi pe Fish, un prieten de-al lui Alex. Cum am colindat numai cunoscuţii am început cu bunica Irinei, mai exact zona Delfinariu. Am mers pe jos, apoi, până acasă la Răzvan, la mama lui Alex, care nu era acasă, nişte prieteni de-ai lui Alex din zona stadionului, şi apoi în Tomis 3 la bunicii lui. La întoarcere am luat drumul spre Delfinariu, unde ne aşteptau părinţii Irinei. Am îngheţat, dar s-a meritat. A fost foarte frumos, amuzant şi toate cele, mai ales că Irina şi-a adus chitara, la fel şi Răzvan.
S-a râs mult, Alex ajunsese să ne ţină pe mine şi Cătă despărţite pentru că reacţionam foarte urât xD
25 Decembrie.
Crăciunuuul.
Am primit de la Moşu' nişte tăvi pentru fursecuri foarte drăguţe, cu model, dulciuri şii... pentru că este un moş troller, şosete xD
Pe la 11 am plecat la bunicu' (tradiţia familiei noastre), la 1 la naşi, apoi acasă căci am avut musafiri pe finii alor mei şi un prieten de familie. Am primit vreo două cărţi cu tutoriale de bijuterii, o pungă ENORMĂ cu dulciuri şi ceva bani xD
Crăciuciun ăsta a fost mai ok decât mă aşteptam, acum aştept să văd cum vor fi zilele următoare pentru că deja m-am cam plictisit :D
Cam atât, see ya!
Btw, în caz că nu mai apuc, sau nu mai am ce să scriu, La mulţi ani! şi petrecere frumoasă de revelion!

Sărbători Fericitee!

Nu ştiu cât de lungă o să fie postarea, căci va trebui curând să plec la bunicu' şi nu ştiu când mai apuc să scriu.
Zilele astea le-am petrecut mai mult cu prietenii: Iri, Cătă, Alex, Răzvan... acum două zile am fost la Ceainărie şi ne-am dat cadouri, apoi ne-am mai plimbat şi am ajuns pe la McD, iar ieri am fost cu colindul şi am strâns ceva...
Cum spuneam, trebuie să plec şi mama deja m-a anunţat că plecăm peste câteva minute. Vă las, scriu diseară(sper) sau mâine, când ai mei or să fie plecaţi.
Sărbători fericite, Saiko vă urează să aveţi parte de multă fericire, iubire, înţelegere şi noroc! :*

La scoala.

Sunt la ora de mate si astept sa incheie mediile. Ora viitoare avem de prezentat proiectul la istorie si Oana cu Silvana nu au venit si proiectul e la Silvana. Nu am nimic la mine si sper sa vina daca nu... ei bine, poate reusesc sa vorbesc cu profa...
O sa ma asculte la mate, mai am nevoie de o nota pentru ca am fost la Cangur cand s-a dat testul.
Azi dam cadou colegilor si sper sa ii placa Simonei ce i-am luat pentru ca nu am avut nici cea mai vaga idee despre ce i-ar placea.
Ninge.
In sfarsit a dat prima ninsoare, dar nu e prea satisfacatoare avand in vedere faptul ca pe jos e apa si nu o sa se depuna nimic. Constanta, n-ai ce sa ii faci... Am iesit de dimineata cu Iri in curte si am incercat sa prind niste fulgi pe limba. Eram singura nebuna iesita fara geaca, doar cu puloverul... Ce mai conteaza?
Vreau sa fie o iarna frumoaasa, cu multa multa zapada ca sa pot iesi sa fac oameni de zapada, sa ma bat cu bulgari, etc...
Cam atat, nu mai e mult si ma cheama la tabla. See ya!
Saiko@mail

Memories.

Am avut postarea asta în minte încă de aseară şi sper să o termin de scris până să ies de la PC. Titlut spune totul, dar nu chiar... E vorba despre memorii şi amintiri şi o să intru în sectorul acela din care am tot scris în anumite momente.
Totul a început în Iulie 2009. Plictiseala şi pasiunea pentru anime-uri (singura de care eram sigură pe atunci) m-a condus pe unul dintre multele forumuri dedicate adepţilor- Animax Forum.
Nu era nici cel mai "populat", nici cel mai interesant, dar ăsta era şi m-am ataşat destul de repede de persoanele de pe acolo. Moda acelei vremi făcea ca toată "lumea bună" să îşi dea întâlnire seara la două topicuri foooaaaarte frecventate: "Ce ai face dacă te-ai trezi lângă userul de deasupra ta?" şi "Ce ai face dacă userul de deasupra ta te-ar invita la o întâlnire?". Teoretic nu ar fi prea multe de vorbit, dar spammeri acelei vremi umpleau pagini întregi cu nimicuri, certuri, glume şi multe multe altele.
Tot pe atunci a fost înfiinţată moda "violului" astfel că diverse persoane se lăudau cu ce ar fi făcut "dacă..." şi nu erau lucruri prea morale (totuşi, în limita bunului simţ). Unul dintre primii raperi a fost Cruz. Mă enervai când te vedeam ce mare macho te dai pe acolo şi cât de interesant te credeai. De fiecare dată când aveam ocazia mă luam de tine şi te "ameninţam" cu diverse chestii. Nu mai mult de două săptămâni au trecut şi ura aceea temporară a devenit obsesie: Îţi urmăream fiecare mişcare, fiecare propoziţie pe care o scriai, cui o scriai şi de ce... Orele când intrai şi când nu. Am ajuns să mă bucur că te văd Online chiar dacă ieşeai după câteva minute, dar când vorbeam pe forum tot răutăcioasă eram.
Ţi-am urmărit toată istoria pe forum: Reputaţia, postările, preferinţele şi informaţiile despre tine. Mi-am dat seama că nu eşti chiar aşa nesimţit cum păreai şi că eşti un tip chiar... okey. Nu m-a interesat niciodată cum arătai, deşi văzusem poze din întâmplare la un topic pentru chestiile de genul ăsta şi nici măcar alea nu m-au afectat. Devenisem obsedată de un străin, un străin glumeţ, inteligent, pe la vreo 18 ani după cum spuneai...
Deşi mă gândeam mult la tine şi treceam prin chestiile astea pentru prima oară, mi-am spus că are să treacă. Pe atunci era moda "căsătoriilor virtuale" şi a familiilor. Bineînţeles, erau inutile în viaţa reală, dar asta nu ştiam pe atunci. Într-o seară mă aflam într-o discuţie cu nişte persoane de pe acolo şi realizaseră că eram singură şi că nu mai fusesem căsătorită la care vine cavalerul şi îmi face glumeţ invitaţia spunând că "Ştii că o să fiu mereu disponibil pentru tine", eu răspunzându-ţi că sunt bine aşa cum sunt. Mi-am dat seama că nu era aşa când dimineaţa următoare prietena mea Cami, care urmărea noapte ce se petrecea când eu dormeam, mă sună şi îmi spune: "Cruz e soţul prietenei tale, Ayame!". Rămăsesem blocată... Ayame era, într-adevăr, cea mai apropiată de mine de pe tot forumul... Nu ştia ce simţeam pentru tine şi nu trebuia să o acuz de nimic. Nu puteam decât să vă felicit şi... din ce a urmat chiar să primesc invitaţia de a vă fi naşă a unui viitor copil adoptat. Chestia asta nu a durat mult, oricum. "Aţi divorţat" şi asta îmi părea bine.
8 August 2009.
Mi-am făcut curajul să te adaug în lista de messenger. Nu ştiam ce să fac şi ce să îţi spun, ce motiv să îţi dau pentru că orice mi s-ar fi părut a mă trăda. Recent îmi făcusem un forum: Crazzzy Orange. Nu era mai nimeni pe acolo, aşa că era ocazia perfectă să mă bag în vorbă cu tine. Ţi-am luat ID-ul şi i-am dat Add. După un minut îmi dai accept şi, şocată, mă uit la monitor... Îţi studiam avatarul, statusul şi ce detalii mai găseam.
"CruZ"
Interesant. Până să fac vreo mişcare apare mult dorita fereastră:
"Brb să halesc :)) Vorbim după :P"
Ei bine, aici a început totul. O aventură pe care o să mi-o amintesc toată viaţa indiferent cum şi dacă se va sfârşi, Cosmin.
Până să vorbim mă gândisem mult la tine. Te visasem şi toate cele... după doar câteva zile de când am început să vorbim, în inocenţa mea şi din încrederea prea mare în oameni am început să îţi spun tot ce aveam pe inimă... Naiva de mine. Nu ştiam cât de stupid sună şi tu nu mi-ai dat niciun semn cum că nu mă crezi. Râdeai, dar preferam să râzi decât să crezi că sunt o ciudată (oricum sunt...) şi să îmi spui să te las în pace.
24 Octombrie 2009
Nijikon. Era pentru prima oară când mă duceam şi spusesei că vii. Deşi nu era nimic între noi, ci doar în imaginaţia mea, eu speram că ne vom vedea şi că va fi minunat. Îmi spusesei atâtea chestii că te aveam numai pe tine în cap şi nu te mai puteam scoate de acolo. Ai anulat totul: nu mai puteai ajunge. Pentru mine a fost o lovitură neaşteptată, dar am fost bine. Acum văd că este mult mai bine că nu ai venit: aveam concepţii diferite despre relaţia dintre noi.
După cum eram obişnuită, aveam în plan să iau câteva suveniruri aşa că te-am întrebat ce ai vrea. În glumă, mi-ai spus să îţi iau cartea Twilight dacă o găsesc şi cum mă ştii, sunt foarte credulă aşa că ţi-am spus că nu îţi pot lua decât o carte poştală. Ai lăsat-o ca mine şi ai fost foarte uimit după ce ai văzut că eu m-am ţinut de cuvânt şi într-un final ţi-am trimis-o.
Chestia asta te-a făcut să realizezi că nu am aberat în vară când ţi-am spus că te-am visat şi restul, ne-am apropiat şi prin noiembrie a fost o altă viaţă pentru mine.
13 Decembrie 2009
Prima noastră ceartă. De asemenea, prima oară când ţi-am auzit vocea. Pe 12 am dormit la Cami şi vorbisem muuult în seara aia pe messenger. Ştiai că mi se pare ciudat să vorbesc la telefon cu o persoană pe care nu o văzusem în realitate şi că îmi era jenă, aşa că am căzut de acord să mă suni când mă trezesc ca să fiu buimacă şi să nu realizez. Iniţial trebuia să mă suni pe la 8, iar eu să răspund. Mă trezesc şi dau să răspund câând... mesaj. "Dă-mi beep când te trezeşti ca să te sun :P"
Am simţit că mă înmoi toată: Eram complet trează şi degetul nu voia să apese Apelare. Eram prea emoţionată. Am trezit-o pe Cami, speriată cum eram şi ţipam una la alta. Ţi-am dat beep şi am închis repede. Secundele următoare m-am holbat la o inimă maare şi roşie care umplea ecranul telefonului: "Cruz is calling..."
După multe încurajări ţi-am răspuns: O voce dulce a unui rârâit m-a întâmpinat: "Neaţa, ce faci?". Am simţit că mă topesc, dar trebuia să răspund, nu puteam închide. A fost doar un început pentru ca apoi să depăşesc orice obstacol legat timiditate când vorbeam cu tine. Te întrebasem, după vreo 10 minute de vorbit: "Sigur nu îţi consum prea multe minute?" şi mi-ai răspuns: "Am 500, crezi că ne ajung?". Uimită, am aprobat: 500 e un număr mare!
Totuşi, în iarna ce a urmat nu părea suficient încât să putem vorbi cât vrem. Cele 500 de minute şi încă ceva de la mine ne ajungeau numai vreo două săptămâni, pentru ca apoi să stăm după telefoanele părinţilor, sau mai ştiu eu ce altceva găseam.
Revenind la prima ceartă... După ce am vorbit prima oară, emoţionată fiind, ne-am spus Pa! şi am închis... Ce te-a enervat pe tine a fost că am închis până să apuci a-mi spune "Te iubesc!" şi deşi a fost "traumatizant" cât timp ai fost supărat, a fost totuşi drăguţ... Ai pus atât de mult la suflet chestia asta încât nu ai lăsat-o să treacă fără să îmi arăţi ce important era pentru tine.
Iarna aceea a fost una plină: Stăteam pe messenger, vorbeam non-stop la telefon, ne dădeam mesaje noaptea când eu ar fi trebuit să dorm, găseam tot felul de chestii de făcut şi discutat.
La fel şi primăvara ce a urmat a fost una frumoasă... Eram mult mai apropiaţi, ne cunoşteam destul de bine şi restul, dar nu ne văzusem. Chestia asta ştiu că a durut pentru că eram conştientă de sentimentele mele pentru tine şi atunci, ca şi acum, mi-aş fi dat viaţa pentru tine.
15 Mai 2010
Otaku. Plănuisem de luni bune că atunci o să ne vedem întâia oară. Aveam emoţii pe care nici măcar nu le mai puteam ţine în frâu, mai ales de faţă cu mama când am şi început să plâng cu vreo 10 minute înainte să apari. Stăteam în Parcul de la Operă aşteptându-te să apari împreună cu vărul tău. M-ai sunat. Faţa mi s-a luminat şi, emoţionată, am răspuns. Abia ieşisei de la metrou şi veneai spre locul de întâlnire. Erai aproape de parc şi m-ai pus să mă ridic în picioare: eram cea cu bluză albastră şi pantaloni negri. Încă îmi amintesc reacţia ta: "Aşa micuţă e?!". Veneai. Nu ştiu dacă ai observat, dar nici măcar nu mă puteam uita mai mult de 5 secunde la tine. Te-ai prezentat mamei şi apoi mi-ai întins mâna. Încă nu ne spusesem nimic. Te-am luat de mână şi mama s-a oferit să ne arate drumul. O luase înainte, văru tău după ea şi noi în urmă. Ce a urmat, a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea: o uşurare pentru faptul că te văzusem şi o povară pentru dorul ce urma să apară. Chestiile astea nu au mai contat. A venit vara.
Sfârşitul clasei a 7-a se apropia şi noi nu eram într-o pasă chiar bună. Cât mergeam spre şcoală la premiere am avut o discuţie în încheierea căreia mi-ai spus că ar trebui să facem o pauză... Ca întotdeauna, mă împotriveam, dar în final făceam ca tine. Pauza asta a constat de fapt în rărirea orelor de vorbit la telefon, reduse la câteva mesaje în fiecare seară în care mă întrebai ce fac, dacă sunt bine, cum o duc... Am luat chestia asta ca pe un semn... Nici măcar o zi, una singură, de când ne-am apropiat, nu a trecut fără să vorbim. Am continuat relaţia care o ducea tot mai bine, până la un punct. Am ajuns să am ieşirile mele de gelozie şi egoism, care pe tine te deranjau foarte tare... Dintr-o dimineaţă nu am mai reuşit să dau de tine. Eram speriată. Nu răspundeai la mesaje, telefoane sau pe mess. După câteva zile în care nu ai spus nimic ţi-am lăsat un mesaj pe mess, chiar dacă erai Busy, rugându-te să vorbeşti cu mine şi spunându-ţi că îmi pare rău. Spre norocul meu, erai în altă cameră atunci şi vărul tău mi-a răspuns, descosându-mă până a aflat motivul pentru care nu mai erai de găsit. M-a sfătuit să stau calmă, că îţi trece ţie pentru că ţineai prea mult la mine, mi-a spus că trebuie să las deoparte egoismul pentru că nimeni nu îl suportă, iar în final mi-a spus că dacă se întâmplă ceva să nu mai plâng pentru că "mai are balta peşte".
Dacă ai şti de câte ori am auzit asta... Nu i-am ascultat niciodată şi ştii cât mi s-a reproşat faptul că am încredere în tine. "Eşti o proastă. Trezeşte-te, ăla te înşeală, bineînţeles." De fiecare dată le răspundeam "Dacă tu ai fi fost... să nu spun cum... să faci din astea, asta nu înseamnă că toţi sunt la fel, crede-mă..."
Oricum, 8 August 2010... Ziua în care ne-am despărţit prima oară. Nu a fost uşor. Nu a fost deloc uşor. Încă am traume adânci din zilele alea în care tot ce puteam face pentru a mă descărca era să zbier din toţi plămânii mei şi să îţi strig numele în gol "Cosmin...". Ca întotdeauna, când vorbeam cu tine mă făceai să sper. De fiecare dată era la fel: Nimeni nu ar fi crezut că suntem despărţiţi, vorbeam cât se poate de normal... pentru noi doi.
După câteva zile a venit şi împăcarea. Am încercat să mă schimb şi să fiu mai înţelegătoare.
20 şi 22 Octombire 2010.
Nijikon din nou... de data asta ne-am întâlnit, dar nu acolo. În gară. A fost frumos, am umblat aiurea prin Bucureşti şi am petrecut fiecare clipă la intensitate maximă... Deşi nu ne-am văzut mai mult de... hai să spun 5 ore în cele două zile adunate la un loc.
După ce ne-am văzut şi am petrecut clipe minunate împreună, ne-am răcit. A intervenit o răceală dureroasă, care a sfârşit cu o despărţire pe data de 7 Noiembrie 2010.
Am aşteptat. Am sperat. Încă mai am mesajul în care îmi spui "Ne vom împăca... :P". Am ţinut mereu cu mine speranţa pentru că tu mi-ai spus: "Agaţă-te de orice fir de speranţă! Unde e Monica aia optimistă pe care o ştiam?!".
Sunt aici. Nu am fugit. M-am ascuns, dar nu am putut sta departe prea mult timp.
Într-un final, pe data de 5 Decembrie 2010 îmi spusesei ultima oară că mă iubeşti... în perioada aceea.
Mai are rost să spun ce a urmat? Un an dureros. O cicatrice pe care încerc cât de mult să o ascund, să îmi spun că trece, că se vindecă, atâta timp cât încă te ştiu bine şi mai vorbeşti cu mine.
20 Octombrie 2011
Preţ de o oră ai fost numai cu mine, dar asta nu o ştiu mulţi. A fost frumos şi sper că nu sunt singura care crede asta.

Timpul mă presează şi poate e mai bine să mă opresc aici.

Aştept Ianuarie :)

Paramore

Ammm uitat să pun un video...
Paramore-That's what you get

Enjoy!

Îngheţată...

Tocmai am ajuns acasă după ce am mai fost la o rundă de căutat cadouri. Din păcate o parte din aşteptări s-au năruit şi a trebuit să găsesc altă portiţă. Lu' Liviu şi Georgică nu mai am cum să le iau cadouri aşa că au mai rămas Alex, Răzvan, Oana şi Simona-o colegă de clasă. Ştiu ce şi cum va primi fiecare, trebuie să mai fac felicitări şi restul.
Am terminat astăzi şi cu cadoul Cătălinei care mie personal mi se pare genial :x A ieşit mult mai bine decât mă aşteptam.
Am ieşit cu Iri astăzi, am mers în Maritimo. Deşi nu am găsit cadourile pe care le căutam, ne-am mai plimbat şi am făcut nişte poze. Pe la şcoală ameţeală mare cu notele, mediile şi restul. Am primit testul la fizică de acum muuultă vreme şi am luat 10, notă uimitoare după 3 ani de nefăcut fizică. Ne-a mai adus şi referatele unde tot un 10 am primit, deci am media asigurată. La română sunt pe muchie de cuţit astfel că mi-a ieşit media 8 în urma ascultării. Cum spuneam, profa e o scorpie. Pe lângă faptul că am trac, sau emoţii, sau ce or fi, înaintea mea a întrebat pe toată lumea "Cum e aia... De ce e ailaltă... De ce e aşa şi nu aşa...", iar mie mi-a zis: "Spune tot ce ştii". Adică bine, pe lângă faptul că tremur şi mi se amestecă ideile în cap, în loc să mă ajuţi şi să-mi dai un subiect pe care să-l dezvolt, tu mă laşi aşa... Să mă ameţesc singură. După ce m-am bâlbâit am rugat-o să mă întrebe ea ceva (Văd că nu înţelege cum de eu ştiu, dar la materia ei nu mă pot concentra şi o iau pe arătură băgându-mă în subiecte din care mi-e greu să ies) şi îmi răspunde ironic: "Eu ţi-am spus să-mi zici ce ştii, nu să te bagi în subiecte pe care nu le cunoşti. Vai, dar ce ameţită e Monica astăzi...". O las baltă cu ea, nu mai contează că elevelor ei favorite le pune nu ştiu câte întrebări, până răspund ca lumea, tot eu sunt aia ameţită.
Abia aştept vacanţa. Să ştiu că nu mai am stresul notelor şi că scap de toţi profesorii. Aaa şi dacă tot mi-am amintit: Joi a fost Cangurul.
Ajung eu la ora 8 fără ceva, îmi las ghiozdanul şi haina şi merg pe hol să mai vorbesc cu Cătă. Între timp, observ că nişte colegi stăteau înbrăcaţi în faţa sălii de clasă, cu ghiozdanele în spate. Mi-a picat fisa: Aşteptau pe profa de engleză să îi ia la Cangur. Mă alătur lor, vine profesorul de fizică. Ioana se duce înaintea lui să-i explice de ce aşteptăm. Vine şi ţipă: "Vouă cine v-a dat voie să mergeţi la Cangurul? Treceţi la oră!". Intrăm noi, nervoşi bineînţeles: Concursul trebuia să înceapă şi plătisem pentru el.
Ne ţine toată ora, predă, spune notele la teste... Între timp Ioana află că ceilalţi au fost repartizaţi în săli şi că aşteptau profesorii.
După fizică reuşim să mai găsim câteva locuri şi ajungem la timp. Am văzut-o şi pe Vero pe acolo, pe Adi, Mircea... Miss them :( După Cangur am mers la ore, căci aveam de aflat medii şi de prezentat un desen la religie. Stau eu într-o pauză şi mă uit pe revista primită la concurs şi ce mă apuc să fac? Citesc regulamentul. Rămân stupefiată când văd ceva ce nu băgasem de seamă: Din cele 50 de întrebări trebuia să răspundem doar la 40. Regulă destul de supidă, dacă ar fi să o luăm după mine. Okey, s-ar putea să fiu depunctată, sau să pierd nişte puncte importante, dar asta e... Măcar ştiu că nu sunt singura -Cerasela e cu mine!-.
Cam atât am avut de scris. Cred că revin joi sau vineri... poate chiar mai devreme.
See ya! :P

The One That Got Away.

Cum speram, am revenit cu încă o postare pe azi. Am găsit melodia asta la care mă gândeam de câteva zile şi am tot uitat s-o caut pe YT.

Katy Perry-The One That Got Away



Ei bine, să vedem... Până acum m-am plictisit complet. M-a sunat Iri când a plecat de la şcoală şi am vorbit cu ea cât era pe drum. Înainte de asta tata a adus-o pe soră-mea acasă, deci nu or să mă mai deranjeze părinţii până diseară, când se întorc. Revenind, am stat şi am râs la telefon cu Iri, am cântat, i-am pus tot felul de întrebări, ne-am gândit ce să gătim în prima seară când ne mutăm împreună la Bucureşti... Stuff like that. Acum a trebuie să închidă pentru că a ajuns acasă şi eu m-am decis să scriu pe blog. Ah! să nu uit să îmi trec chestiuţele pe telefon-Mi-am formatat cardul. Am chef să fac ceva practic şi nu ştiu ce. M-aşa apuca de felicitări de Crăciun, dar nu am hârtie; de FIMO nici măcar nu vreau să aud...
Am încercat să mă uit la anime-Working!! Sezonul II, dar nu m-a prins şi am renunţat de la jumătatea primului episod. Cred că după ce scriu CHIAR o să merg să îmi scriu la română -am o dată pentru că de'... obsedata de profa de română vrea să avem câte 5 note şi cum am doi se 8, un 9 şi un 7, sunt la limită...-.
Mâine esteee... Miercuri. Îmi dă notă pe caiet la engleză -pentru că nu am fost azi-, dăm test la franceză, la chimie am scăpat pentru că am două note şi cam atât... Tot mâine la chimie tragem la sorţi bileţele cu numele colegilor pentru cadouri de Crăciun :D Cred că cel mai tare mi-ar fi teamă să îi iau un cadou lui... Bitză? Nu îl cunosc, nu mă suportă, nu îl suport. ...Plus că e şi băiat şi cu atât mai mult sunt în dezavantaj.
Diseară îmi aduce tata cartonul colorat astfel că pot să mă apuc de toate felicitările de care am nevoie! :x
Cam atât momentan. See ya! :P

Day off.

După binecunoscuta mea răceală mi s-a tras şi ziua asta liberă. După ce că abia am dormit noaptea asta, mai am şi gâtul umflat plus nasul înfundat. Chestia nasoală e că sunt cam forever alone având în vedere că toată lumea e la şcoală/liceu şi eu sunt singurică pe acasă. Am văzut tot ce era nou pe 9Gag şi acum nu ştiu ce să fac (pe lângă faptul că postez). Cred că mă apuc de tema la română ca să ştiu că o am făcută şi după.. nu ştiu, aştept să intre Iri de la ora de info, dacă apucă, să mai vorbim... Ceva mai târziu or să intre şi colegii mei scumpi şi o să îi salut iar apoi... revin la faza de nefăcut nimic xD.
Acum ştiu şi ce să le iau Oanei şi lui Liviu de Crăciun, cadoul pentru Iri este gata, al lu' Cătă este în stadiul de aşteptare şi de restul nu m-am apucat.
Acum stau înfofolită bine şi ascult "Copiliţă fără minte" xD

Am cântat-o la Phoenix când au avut fetele concert cu trupa :D După ce a plecat o parte din lume m-am rugat cu Cătă de Liviu să cânte la chitară şi într-un final a acceptat. Cătă: "Hai, Monica... vino şi tu". Cum eu sunt foarte speriată de bombe, mi-a luat ceva până să urc. Mai venise un tip care cântase la concursul de karaoke şi a cântat cu Cătă, eu fiind, evident, vocea feminină xD
Când am coborât eu tremuram cel mai tare, dar nu mai spun de reacţia publicului când s-a anunţat melodia: "NUUU POT SĂ CREEED! SUNTEŢI NEBUUNI!" Şi toţi cei care mai rămăseseră au cântat cu noi :)).
Recent mi-am amintit de ea şi am început să o cânt vineri la ora de Istoria artei când profa plecase.
Cam atât. Tocmai mă gândeam să caut un anime, sau ceva la care să mă uit. Revin mai târziu dacă găsesc ceva interesant :)

All we need now it's love.

A venit iarna. Anotimpul amintirilor şi al melancoliei... şi poate şi a voii bune din pricina sărbătorilor.
Am intrat în criză de timp cu proiectele, note şi ascultat, ieşiri şi cadouri... Plus că mi se tot fac comenzi şi mai trebuie să îmi rămână şi mie timp de odihnă.
Am plănuit ce le fac fetelor cadou, la fel şi lui Răzvan (o presupunere doar), Alex şi Georgică. Mai trebuie să-mi sune clopoţelul şi pentru Liviu şi Oana :)). Trebuie să mă apuc de făcut câteva felicitări pentru profesori (la ordinul dirigăi, dar nu mă deranjează), să termin proiectul la istorie, să fac desenul pentru la religie şi să termin pictura pentru atelier.

Am răcit.
Daaa... iar. După cum bine ştiu o parte din cititorii de anul trecut, iarna o tot ţin într-o răceală şi gripă. De data asta, însă, am fost prevăzătoare şi m-am îndopat cu Parasinus (bine, cumpătat) astfel încât am avut un somn liniştit.
Am, devenit addicted to 9gag, să nu spun obsessed. Am fost acum două seri la Oana să facem proiectul la istorie şi din cinci ore a ieşit numai un titlu neterminat, două subtitluri şi vreo două fraze. Restul a fost 9gag, muzică şi PISICĂĂ! Ah, şi puţin Facebook.

În rest sunt... okey. Sunt singură şi mi-e bine... mai puţin momentele alea stresante când te caută anumite "domniţe" dornice de binele tău şi îşi împărtăşesc părerile de rău. Da, sigur. Vezi să nu :) Dacă era doar atât ziceam okey, îţi pare rău şi bine că sunt singură, nu ştii să te comporţi şi exprimi şi poate că te-a luat şi pe tine puţin prin surprindere (sau ORICE altceva, nu ştiu, nu mă intereseaza). Însă când din întâmplare găsesc un mesaj (pe care eu nu l-am citit şi e curios...) în care îmi spui la câteva zile după ce m-am apropiat de el, ca să spun aşa, un mesaj cu "O să regreţi de ai făcut duminică" însoţit de un Evil face atunci... sincer devine personal. Şi nu că oi fi făcut tu ceva, dar este chiar urât şi nu te durea dacă te opreai din scris şi mă înjurai în jurnalul tău personal :)

Acum...
Stau la... 9:23 şi scriu şi ascult Flyleaf-Fully Alive apoi... nu ştiu, cred că mai rămân prin zonă pentru că am auzit că ai mei or să se întoarcă târzior pe acasă :x Imaginea mea este una uşor tipica a persoanelor bolnave: Pijamale, păr aiurea, machiaj întins, halat mare şi pufos plus papucei călduroşi :D Şi cââânt xD

Cam atât. See ya :P

Hold on to the world we all remember fighting for...

E vineri. Din fericire am terminat cu şcoala pe săptămâna asta şi am un weekend întreg la dispoziţie să mă relaxez (saaau nu având în vedere muntele de comenzi pe care l-am primit).
Ieri a fost minunata zi de 1 Decembrie, zi în care se presupune că m-am odihnit când eu mai mult m-am consumat. În principal a început okey: Am plănuit să ies cu Iri, Cătă, Vali şi Iustin în Orăşelul Copiilor. Când am plecat de acasă am primit sms de la Iri în care mă anunţa că nu mai ajunge. Okey, avem restul persoanelor. Mă întâlnesc frumos cu Cătă pe la 12 şi puţin să mergem pe jos până la Tomis. Am făcut o mică oprire la mama să bem câte un ceai. Se face 1. Se face 1 jumate. Studenţii deja întârziau. Am plecat spre Orăşel. O tot sun pe Vali şi nu răspunde. După multe rugăminţi îi dau în sfârşit lu' Cătă să îl sune pe Iustin (mie fiindu-mi cam jenă). Închisese. Am sunat-o pe Vali: A închis şi ea. Îi dau mesaj şi îmi spune că are musafiri şi că nu prea poate să plece.
Mă ia Cătă şi mergem în Tomis. Ce să mâncăm? KFC s-a închis şi laa McD era full. Am mers la un fel de restaurant tot la 3 în Tomis......
....şi am jurat că nu mai calc pe acolo.
Mâncarea era de carton. Nu avea niciun gust şi era şi seacă. Am mâncat ce am mâncat şi apoi am plecat prin Mega Image să luăm ceva de restul banilor. Aveam fix 3.90 lei şi umblam noi la braţ comparând preţurile şi marfa. Într-un final am ajuns la casă cu o pungă de chipsuri şi o ciocolăţică ZOO.
Mergem noi spre ieşire... trecem de o uşă glisantă... Hei, aici sunt scări şi e mult zgomot. Era ieşirea de urgenţă. Cătă reuşeşte să iasă înainte să se închidă (era pe senzor şi doar dacă voiai să ieşi se deschidea, eu nu aş mai fi avut cum să intru înapoi). Ieşim noi, râdem pe acolo... Urcăm iar la 3 şi căutăm o masă mai retrasă.
Ne aşezăm noi- la câţiva metri se ţinea petrecerea unei puştoaice din colegiu unde am văzut majoritatea piticelor de a 6-a. Interzis fiind să mănânci alimente "din afară", am băgat punga în geanta Cătălinei şi luam de acolo câte un chips... două... cinci. La un moment dat stăm noi nemişcate şi Cătă zice: La trei ne ridicăm şi plecăm. Unu... *Eu stăteam înlemnită, aşteptând semnalul*... doi.... TREI!
Automat ne ridicăm, luăm hainele, genţile şi o luăm la fugă prin mall. În goana noastră le-am şi speriat pe babele care stăteau la masa din spatele nostru.
Am plecat şi am mers la baie la McD, la parter. Nu am mai stat apoi prea mult că a trebuie să merg spre tata. În drumul nostru am dat numai de cete de ţigănuşi: Hai să îi ocolim pe aici, hai pe strada cealaltă, hai să ne întoarcem aici...
Cert este că ne-am oprit în faţa unui salon cosmetic ce are pe banner o imagine gigantică înfăţişând-o pe nimeni alta decât Taylor Swift. Cătă era entuziasmată, nu-şi credea ochilor... Eu eram ceva în genul: CUM SĂ FACI ASTA?!
Am ajuns noi la Casa de Cultură şi apoi am plecat pe drumurile noastre.

Ei bine, seara nu a fost prea plăcută, motiv pentru care nu insist asupra ei.

Astăzi am primit tezele la istoria artei unde am luat 10 :x La logică a trebuit să dăm teză. M-am pregătit eu bine... vine profu' la şi 15 spunând că nu are chef şi că mai bine lăsăm pe săptămâna viitoare. A spus mai în glumă, mai în serios, să dăm un mini-test pregătitor şi mai şi repetăm, avem şi note.
Eu ba măzgăleam, desenam, pe testul ăla am scris mic, prescurtat, alandala... La fără un sfert primesc de la Cerasela (colega din spatele meu) două teste spunându-mi: Mersi Monica!
Rămăsesem blocată: Adică astea erau teste pe bune?
Le rezolvasem "la comun", la tablă... Eu: Dom' profesor, vă rog... lăsaţi-mă să transcriu că nu se înţelege nimic, nu ştiam că vi le dăm...
P.: Las' că înţeleg eu.
Eu: Ba nu, uitaţi, e prescurtat, scris mic, vă implor.
P.: Tu vrei să îţi dau zecele de acum ca să te liniştesc?
Eu: Nu dom' profesor, măcar să transcriu două-trei chestii.
P.: A câta eşti la catalog?
Eu: A 21-a, dar vă rog...
P.: Uite, ai 10. Mulţumită?
Me: Ăăăă .....

Vede Cezara: De ce i-aţi pus 10? Nu e corect!
P.: Ea e mai specială.
C.: Nu este corect!
P.: Dacă vrei şi tu notă, spune-mi.
C.: Vreau şi eu notă.
P.: A câta eşti la catalog?
C.: Sunt chiar pe prima pagină.
Şi îi pune şi Cezarei un 10 :))

Profu' este epic. Îmi place când spune glume, nu se prinde lumea şi apoi spune:
"Sunt nişte încercări patetice de glume, vreţi să le mai spun odată? De obicei în 25% din cazuri se râde la ele."
Seamănă cu mine xD

Cam atât. See ya.