2 ani de blogging!

Astăzi am împlinit 2 ani de când am început să postez pe Little Saiko. Când am făcut prima postare nu mi-am imaginat că o să apuc să fac doi ani şi peste 40 şi ceva de mii de vizualizări, iar în primul rând ar trebui să vă mulţumesc vouă, cititorilor, pentru că intraţi şi îmi citiţi fiecare gând pe care îl împărtăşesc cu voi, fie că este ceva profund, care mă macină, sau pure copilărisme despre viaţa mea de zi cu zi.
Am făcut colajul de mai sus cu câteva dintre imaginile care captează o părticică din mine, eu care am fost şi care sunt, care m-am mai schimbat de-a lungul timpului din cauza experienţelor prin care am trecut şi a persoanelor cu care am luat contact. Sper să rămâneţi aici şi eu să postez şi peste 10 ani, pentru că este o activitate în care mă regăsesc, a devenit o obişnuinţă să scriu pe blog, să vă ţin la curent cu toate porcăriile şi lucrurile neinteresante pe care le-am făcut, ori doar să mă plâng de cât de rău îmi merge, aşa cum am făcut-o de multe ori... Dar am mai crescut! Nu mult, dar în mine s-a produs o mică schimbare faţă de acum doi ani, o schimbare care mă face să fiu mai puternică, să înfrunt totul cu mai multe gânduri pozitive şi să îmi găsesc liniştea şi fericirea în cine e lângă mine şi mă iubeşte aşa cum sunt. Am învăţat să fiu mai calmă, să am mai multă încredere şi totodată să fiu mai precaută cu persoanele din jurul meu. În esenţă, totuşi, tot un copil am rămas, un copil care ieri voia să joace Portocalele la ora de logică! (imediat apoi am auzit-o pe Andrada: Monicaa... nu suntem clasa întâi.; iar apoi am sfârşit prin a cânta Un elefant se legăna în cor)
Revenind la viaţa cotidiană, am avut o săptămână destul de încărcată: Luni m-am angajat la profesoara de biologie să fac afişul pentru spectacolele din Săptămâna altfel, astfel că miercuri trebuia să îi trimit pe mail să vadă cum a ieşit, joi le imprimam pe A3 şi A4, iar vineri i le duceam. Miercuri m-a şi pus să îl modific, dar nu mai contează, cert e că a ieşit cum trebuie şi se bazează pe mine şi "data viitoare".
Pentru miercuri am avut de prezentat la istorie proiect despre Unirea Basarabiei cu România şi mi-a venit ideea să fac un blog informativ, idee care i-a plăcut mult profei.
Mâine merg la reuniunea cu colegii (o parte din ei, unii au amânat). Am emoţii, o să îi revăăd! Deşi e posibil să plouă, vreau să ies să mă plimb prin parc, fie şi singură. O să facem poze, TREBUIE! Poate mergem şi la McD, nu ştiu... să văd ce spun şi ceilalţi.
În Săptămâna altfel ne-a organizat diriga programul astfel:
Luni avem curăţenie în clasă, apoi program cu profesorii de atelier
Marţi SOS Natura în pericol (unde particip cu Iri, Tania şi Ana), o activitate cu diriga şi profa de info, apoi atelier
Miercuri vorbim cu domnul doctor despre consumul raţional de medicamente, apoi mergem cu diriga la muzeul de artă şi cel de istorie
Joi avem Ştiinţă şi viaţă... nu prea am înţeles ce e aia, vorbim apoi o oră cu doamna psiholog la Cunoaşte-te pe tine însuţi şi după mergem în sala mare la concert
Vineri o să vedem timp de două ore toate pozele/filmuleţele/schiţele făcute în acea săptămână şi după mergem cu diriga la film

Îmi place că nu avem multe activităţi, deşi ne ţin în şcoală cât am sta de obicei. Presupun că o să fie distractiv, deşi nu e aşa cum planuiam acum câteva luni, dar asta e... planurile se mai schimbă.
Cam atât, revin cât de curând.

Complicated

Am vrut să încep postarea asta cam de o săptămână, dar pe lângă faptul că nu am putut să intru la PC, în fiecare zi voiam să scriu altceva şi altceva... totul în funcţie de cum îmi mergea ziua, şi în fiecare zi am avut alta stare sau am mai învăţat ceva.
Cred că o să o iau în ordine cronologică şi o să povestesc cam despre fiecare zi ce am făcut...
Duminică.
Duminica a fost o zi mai melancolică... am stat acasă toată ziua şi nu am făcut absolut nimic. Încercam să mă refac după seara precedentă dni cauză că m-am consumat mult prea tare. În sfârşit se încălzise de-a binelea afară şi puteam să scap de bluze cu mâneci lungi şi mai ştiu eu ce...
Mi-am reinstalat Photoshopul, pentru că îmi era dor să lucrez şi mă şi relaxează. După cum vedeţi, am pus un mic banner exact deasupra postărilor :D
Luni.
De luni mi s-a cam dus cheful de şcoală. M-a ascultat la română şi mi-a pus un 7, la bio am scăpat, apoi la modelaj am pictat puţin nişte plăci de ipsos şi am plecat de la a doua oră, chiulind apoi şi de la pictură, unde nu avem absenţe.Am pornit pe jos până la City urmând să mergem la McD  să ne luăm meniuri din cupoanele acelea cadou (am primit şi eu unul de la Iustin acum vreo două săptămâni) şi, ştiind că după ce vor pleca fetele -Silvana şi Oana- eu o să rămân singură până pe la 6 adică aproximativ vreo 3-4 ore, am decis să văd ce face Vali, poate nimeresc să fie liberă. Îi spun: "Hey Vali, eşti la facultate?" şi îmi răspunde "Aaaa nu, puţin prin City..." şi atunci i-am spus să nu plece, pentru că o să ajung în câteva minute. Am intrat în City şi am mers să ocupăm masă la McD cât ei îşi luau ceva de băut din Cora. Am făcut prezentările şi apoi m-am dus cu Iustin să comandăm. După ce am plecat ne-au mai dus puţin până pe la Palatul Copiilor apoi eu cu fetele am mers la Silvana, înspre stadion, şi ei la facultate. Am ieşit cu puiul de căţel al Silvanei de 2 luni, un labrador (e fetiţă) pe nume Berta (care pe mine mă duce cu gândul la Alberta, numele dirigăi). După ce am plecat cu Oana spre staţie să ia autobuzul am oprit pe la McD să îi iau o apă şi un Cheese şi apoi s-a delectat cu nişte jeleuri şi am dus-o la 100. Pe drum am început să vorbim despre prietenii şi tot felul de chestii şi chiar a fost frumos să mă simt un pic mai aproape de ea, având în vedere faptul că zi de zi eu sunt cea care "o stresează", mai în glumă sau mai în serios, pe când ea de multe ori e fără chef. După ce a plecat am pornit pe jos, prin parcul Tăbăcăriei, până la bunicul meu (cam 2-3 staţii). Era o vreme splendidă şi toţi se uitau ciudat la "singuratica aia care merge cu căştile în urechi". Am trecut prin atâtea locuri dragi cărora acum două săptămâni, când am făcut acelaşi drum, nu le-am dat atâta atenţie, dar mi-am amintit toate zilele petrecute acolo şi toate locurile în care am stat, inclusiv rondul cu flori care acum era plin de cupluri şi grupuleţe şi eu care îmi găseam drumul printre ei. Ajunsesem pe la 16:40 şi nu ştiam ce să mai fac până vin ai mei, aşa că am căutat-o pe Andreea, care stă la 7 minute de bunicul meu, să ieşim să mai vorbim, pentru că nu am mai vorbit aşa, ca lumea, de multă vreme... Din fericire a putut să iasă şi am mers să ne plimbăm prin împrejurimi. Am vorbit multe chestii... la un moment dat îmi spunea că am o latură pe care nu o cunoaşte şi că la fel are şi ea. Am intrat şi în subiecte mai delicate şi m-am simţit oarecum bine că încă mai are încredere în mine să îmi povestească. Am vorbit despre vise destrămate, sau cel puţin destul de departe de realizare. Ne-am amintit cum eram BFF în clasa a 5-a şi visam să creştem să ne deschidem un atelier de design vestimentar împreună aici, în SUA şi în Japonia. Vise...
Marţi.
La sport proful ne-a dus în sala de Fitness unde ne-am făcut de cap care la ce aparate avea loc. Făceam cu rândul şi am spus că pentru dăţile viitoare trebuie făcut un grafic sau ceva. După asta aveam info, dar profa de engleză ne spusese cu o oră mai devreme să coborâm în sala mare la spectacolul de ziua Francofoniei. Ne-am găsit nişte rânduri şi cât aşteptam să înceapă, se aşează profa de info lângă mine... Exact ce îmi lipsea! Nu aveam o stare deloc bună şi mă întreba dacă sunt bine, că par supărată... I-am spus că am o zi proastă, atât. Oana îşi bătea capul cu mine să mă înveselesc, să zâmbesc, că o să fie bine. Corvin m-a exasperat cu comentariile lui, mai ales când îi spuneam să tacă şi el spunea simplu că nu vrea. La un moment dat  ("punctul culminant") am început să plâng şi Oana, cu o figură inexpresivă, mi-a întins un pachet cu şerveţele şi spune: Nici nu trebuie să mă uit la tine, ştiam că o să izbucneşti... iar apoi m-a mituit ca să mă înveselească: Uite, dacă nu mai plângi, te duc după spectacol la McD. Am început să râd, dar nu pentru mâncare, ci pentru gestul în sine, pentru atenţia pe care mi-a acordat-o şi grija pe care a arătat-o. Seara am primit mesaj de la Cătă, ceea ce m-a luat prin surprindere şi m-a bucurat, şi am început să vorbim.
Miercuri.
Am început ziua cu ora de mate. Nu a fost cine ştie ce, din câte îmi amintesc. Am aflat că am doi de 10 pe listuţa lu' Profu'. La chimie nu ne-a adus testele, ceea ce îmi convine. Miercuri am început să mă resimt după ziua anterioară: M-a tras curentul la spectacol îngrozitor şi m-am ales cu o durere groaznică de ceafă şi umăr drept care, sinceră să fiu, nici acum nu m-a lăsat. După ore am mers în parc cu Tania şi Ana până m-am întâlnit cu mama să îi dau ei geanta (nu puteam să o car după mine din cauza durerilor) şi apoi mi-am luat o borsetă cu chestiuţele necesare, am urcat în 310 şi acasă. Pe drum am ascultat muzică în continuu şi m-am apucat de făcut bannerul.
Joi.
Eram pregătită de dimineaţă ca în acea zi să îmi scriu referatul la religie (ciudat, nu?) în pauze şi să îmi termin desenele pentru Lipan. De vreo două luni încoa am un obicei ca în fiecare dimineaţă (când mai am net pe mobil), înainte să mă scol din pat să verific trei lucruri: Messenger, Blogger şi Facebook. De obicei lumina aceea puternică de la telefon mă trezeşte şi cum sunt şi interesată să văd dacă oi fi pierdut vreun mesaj, sau ceva, numai bine că mă şi trezesc (mă trezesc destul de greu, îmi place să lenevesc dimineaţa). Ce pot spune e că un anumit Cosmin mi-a făcut ziua mai bună, deşi nu eram sigură încă de ce scrisese, dar m-a asigurat de chestia asta cam pe la 2, după ce am terminat orele. Şi îi mulţumesc. Citez de pe blogul lui:

 "Dar de postarea asta nu m-am apucat din cauza lui ci din cauza unei alte persoane care a insemnat si ea mult acum 3 ani... Nu e ea poate cea mai perfecta fata, nu arata senzational dar are un suflet asa de frumos... Si desi a trecut atat de mult timp de cand nu mai sunt cu ea inca mai am regrete pentru modul in care i-am frant inima pentru ca ea a fost persoana care m-a ridicat de jos si m-a tinut in bratele ei... Care mi-a aratat ca pot zambi in fiecare zi stiind ca ea e acolo gandindu-se la mine si iubindu-ma enorm de mult, cum poate nimeni nu a mai facut-o. Nu sunt multe de zis de ea, nu pot spune multe de ea desi o cunosc atat de bine e atat de firava incat uneori imi e frica, ca o sa pateasca ceva mult mai rau decat toate cele care i sa intampla deja... Si intr-un fel ma gandesc de multe ori ca poate ea trece prin mult mai rau decat trec eu si asta imi mai ridica moralul putin... Imi pare rau doar ca nu am putut sa o rasplatesc pentru tot ce a facut pentru mine asa cum merita... Imi pare foarte rau...."

Revenind, la religie m-am ofticat destul de tare când am aflat că am deja o notă şi nu e nevoie de referat sau ascultare, iar eu aproape terminam de făcut desenele. La sfârşitul orei majoritatea clasei (ateişti) a început să întrebe "De unde ştim noi că există Dumnezeu?", "De ce sunteţi aşa de sigur?" etc... Chestii care nu m-au prea biendispus, ca să nu vorbesc mai multe. Oricum, după ce că oricum primeau 10, au început să se şi plângă că ei nu cred în Dumnezeu şi mai ştiu eu ce, dar acesta e un subiect delicat, aşa că nu îl abordez. Cel puţin, nu acum. După ce am plecat de la şcoală m-am dus la bunicul meu unde am stat până au venit ai mei şi am început să fac referat pentru la fizică. L-am continuat şi acasă, urmând să-l termin ieri de dimineaţă şi mi-a cam plăcut cum a ieşit.
Fusesem îmbrăcată cu pantaloni scurţi şi ciorapi coloraţi şi vine de dimineaţă colega mea Cătălina şi spune: Ăăă Monica, pe noi ne lasă diriga cu pantaloni scurţi? -şi ea avea- Căă pe mine că certase.
Nu ştiam, mie nu îmi zisese nimic, şi mai venisem. Bineînţeles că atunci când am plecat de la dirigenţie s-a schimbat la faţă şi mi-a zis să vin în fustă, rochiţă, dar nu cu pantaloni scurţi :))
Vineri -ieri-.
Am dat referatul la fizică, am scris la istoria artei, apoi m-a ascultat la română. Nu aveam nici cea mai mică presimţire, pentru că eu sunt numărul 21 şi ieri era 23. Numărul 23 era absent, 13 şi 3 au răspuns, apoi a început să îi ia după multiplii lui 3 şi norocul meu a fost că erau mulţi absenţi şi a răspuns şi domnişoara 21. Îmi făcusem tema care cuprindea şi o compunere în care trebuia să scriem, sub formă de scrisoare familială sau filă de jurnal, o întâmplare care ne-a maturizat. Nu am scris despre dezamăgiri sau ntâmplări în care m-am descurcat singură, ci despre moartea bunicului meu, moarte care m-a făcut să realizez multe în aceşti ani şi care era printre primele experienţe care m-au cam trezit la realitate de pe la 7 ani. Apoi am mai scris prin clasă la exerciţii şi am răspuns la întrebarea: De ce are nevoie omul modern de eroi? şi m-a pus să spun câteva idei din fragmentul din Fraţii Jderi din manual. Am luat 9, cea mai mare notă de ieri, şi mi-a şi spus că am răspuns cel mai bine dintre toţi. La info ne-a dat profa să lucrăm nişte fişe. Ea postează fişele pe un blog, iar noi intrăm şi le deschidem de acolo, dar cum eu nu am avut net ieri la PC-ul meu, a trebuit să mă uit la Oana şi am stabilit aşa: Ea îmi dictează mie prima, apoi eu ei. Am avut de făcut ecuaţii (cu radicali, fracţii şi  nu mai ştiu ce...). La un momentdat erau numele şi litere de genul "x!" şi Oana, când dicta, zice: UNU!. Mă uitam la ea: Ce ai?
Păi nu e unu, e UNU! Aşa, cu semnul exclamării.
După ce am terminat săptămâna de şcoală am mers cu Tania prin parcul de la Spital. I-am povestit de blog şi am început să-i citesc din postări şi a zis că îi place cum scriu! B-) După aceea am continuat pe traseul obişnuit Spital-Capitol-Tomis, am ajuns la mama şi după am plecat acasă.
Azi am început ziua stând la PC şi făcând ordine pe aici. Am dat un play la muzică şi am setat pe shuffle, pentru că nu am ascultat anumite melodii aproape deloc. O melodie m-a făcut să o fredonez cu mult drag şi o ştiu de mult. Acum îmi dau seama că eu cântal melodiile lui Avril Lavigne în clasa a 5-a cu Andreea în autobuz, având fiecare câte o cască. Nu pot să cred cum toate astea mi se păreau a fi în regulă, dar era frumos cum nu conştientizam părerile celor din jur şi nu îmi era teamă de ridicol. Revenind la melodie, aceasta este Complicated. Şi chiar îmi dau seama că a ajuns să se potrivească destul de bine la cum mă simt.

Voiam să postez o altă melodie, dar asta chiar se potriveşte aproape 100%. Viaţa mea a luat o întorsătură foarte complicată şi nu vreau să fie aşa. Dacă nu pot să am aproape persoanele pe care le iubesc, nu vreau să se schimbe. Nu vreau să devină altcineva, să văd la ele comportamentul pe care nu îl ştiam. Nu vreau bârfe, nu vreau "Ai văzut-o cu cine umblă?". M-am separat pe cât posibil, şi încă lucrez la asta, pentru a fi cu toţi, să le fiu pe plac, dar totuşi să rămân Monica în esenţă, Monica cea care are prieteni bestiali, care o fac să râdă şi să se simtă bine oricând, care o ascultă indiferent de ce se întâmplă şi ştiu că se pot baza pe ea chiar dacă a făcut o greşeală. Da. Am greşit. Şi nu mai vreau. Nu mai vreau să mă implic acolo unde nu pot face decât rău. Nu vreau să mai las alte impresii decât cele pe care le vreau: nu vreau să arăt că nu îmi pasă când, de fapt, chiar mă strofoc să fie bine în ciuda faptului că nu aleg mereu ce e bine; nu vreau să arăt fericită când sunt supărată şi multe altele. Vreau să fiu naturală, indiferent de ce spune lumea, pentru că atâta timp cât ştiu că am intenţii bune şi fac totul din iubire şi încredere, nu am de ce să fiu percepută greşit.
Cam atât. Revin cât de curând. Byez.
P.S.: Am organizat un fel de reuniune de clasă cu fostul 8B pentru sâmbăta viitoare şi abia aştept. O să îi revăd pe Erdal, Adina, Ana şi restul... sper doar să iasă totul okey.

Iarna în imagini.

   Societatea a luat-o pe arătură mult mai rău decât credeam şi mi-am dat seama într-un mod deloc plăcut. Nu se mai ţine cont de gesturile făcute din bunătate, ori doar bun simţ, totul se face pe principiul: Nu ai încredere în nimeni, doar e secolul 21.
   Ca să trec direct la subiect şi să nu vorbesc în gol prea mult, este vorba de o întâmplare nu atât de jenantă pe cât de dezamăgitoare de care voi ţine cont: dacă vă mai aduceţi aminte, tot vorbeam de agenda primită de la Iri de ziua mea, cât scriu în ea şi aşa mai departe. Printre altele, am scris în mare parte despre sentimente, trăiri, experienţe. Nimic neobişnit, nimic ieşit chiar aşa de tare din comun, pur şi simplu aproape tot ce am exprimat pe blog numai că în alte cuvinte, mult ma detaliat şi unde am pus mai mult suflet. Cum sunt o fire foarte uitucă, mi-am ţinut agenda după mine de când am primit-o şi de fiecare dată când prindeam ocazia şi aveam ceva de scris, o făceam; nu mi se părea nimic ciudat.
   Ei bine, luni, la ora de pictură, în pauza dintre două melodii pe care le ascultam cu volumul la maxim, în căşti, le-am auzit pe colege râzând şi povestind ceva ce semăna identic cu rândurile scrise de mine. M-am întors şi adevărul nu a fost prea cruţător: Citeau copii xerox ale filelor scrise de mine cu atâta dăruire, pagini întregi de povestiri şi idei care mai de care mai aiurea. M-am dus şi le-am luat, acesta a fost primul impuls, dar apoi mi-a spus Ştefan: Degeaba, mai au...
   Ce a continuat nu mai contează, dar faptul în sine este înjositor şi demn de ignoranţă din partea mea. Pretindeau că au găsit agenda pe jos, dar ştiau că e a mea. Mi-au pus-o înapoi în bancă, dar înainte au xeroxat-o. Râdeau cu gura până la urechi şi ziceau simplu: Şi ce? Hai, suntem colegi. Totuşi, tu eşti de vină, tu ai adus-o.
   Da, eu am adus-o, dar aveam încredere că nu mi-ar fi făcut una ca asta, mai ales că mi-am propus ca în clasa a noua să mă schimb: Să fiu mai sociabilă, mai drăguţă. De fiecare dată când au avut nevoie de ceva: Apă, şerveţele, mâncare... LE-AM DAT. Acum nu a contat, totul s-a uitat, în schimb am primit răspunsul: Aloo! Suntem în secolul 21! Nu mai poţi să ai încredere nici în tine, dar în prieteni nici atât, mai ales în colegi pe care le cunoşti de nici juătate de an! Ascultă-mă pe mine că am schimbat destule persoane.
   Foarte înţelept, nu am ce zice! După două zile bineînţeles că am primit laude din partea unei persoane de la 9D cum că foarte amuzant jurnalul. Am simţul umorului? Vă amuză faptul că există persoane care îşi bazează existenţa şi pe altceva decât bani, fumat şi distracţie? Că eu mai am şi sentimente de iubire, prietenie, pe când voi nu ştiţi cum să profitaţi mai mult de cei din jurul vostru? Ei bine nu aşa se formează o persoană, iar dacă vă place să fiţi în centrul atenţiei pentru simplul fapt că aţi reuşit să furaţi, să violaţi intimitatea cuiva şi apoi să vă amuzaţi pe chestia asta atunci da, felicitări!
   Bârfele vin şi pleacă, mâine o să fie altcineva în centrul atenţiei şi chiar dacă nu e aşa, nu se merită să mă strofoc să le arăt cine sunt cu adevărat pentru că, în primul rând, nu vor să vadă asta, iar apoi nu au dreptul să mă judece pentru gândurile şi credinţele mele atâta timp cât nu m-am exprimat în mod public în faţa lor.
   Cum spunea şi Cătă: Da, mă, am şi blog. Acolo scriu cam aceleaşi chestii. Şi ce? ...Dar alta e satisfacţia când faci pe cineva să sufere!
   Trecând peste... ieri am ieşit cu Cătă.
   Ne-am dus pe la 9 să mâncăm la McD, apoi ne-am plimbat prin parc şi ne-am întors în Diverta pentru că bătea vântul. Când să o conduc spre staţie ca să plece acasă, primesc mesaj de la Vali: Ce faci pitico?
I-am spus că eram în Tomis cu cealaltă pitică şi am întrebat-o şi eu ce face... era în Tomis la etaj, la muncă. Ne-am dus repede să urcăm şi am căutat-o: Avea câteva măsuţe cu foi de colorat cu Disney Junior, dădea baloane şi steguleţe, dar nu erau copii prin zonă. Ne-am aşezat, am început să vorbim şi să povestim... ne-a împrumutat jucărioara ei frumuşică numită NIKON *mwahahaha*. Am făcut ceva poze, am filmat (din păcate nu le-am primit la timp pentru IARNA ÎN IMAGINI care, apropo, se încarcă acum şi postez imediat). Pe la 3 am plecat acasă... şi seara a venit în vizită un văr de-al mamei din Bucureşti şi a fost super.
   Cam atât... acum o să mă duc să fac ordine prin cameră şi să fac nişte brăţări pentru o comandă de la tata. Sper să vă placă filmuleţul, am vrut să iasă cât mai frumos :)

Aventuri cu Jacob în tărâmul nisipos!

   Ieri a fost ziua mea de nume (yupii!) pentru că mă mai cheamă şi Teodora, daaar eu nu prea ţin cont de asta, aşa că am uitat şi m-am trezit cu un cântec de La mulţi ani! surpriză. În ciuda faptului că nu am avut habar de onomastică, mi-am petrecut ziua cu Cătă şi am făcut multe multe poze şi filmări, de fapt ziua per total a fost super. Să încep... cu începutul!
   Pe la 9 şi un pic ne-am întâlnit la Tomis şi am coborât la Mega Image de unde ne-am luat un Ice Tea de piersici care avea gust de spirt (Nu fac greşeala asta a doua oară!) şi după am plecat pe jos spre Spital ca să mâncăm în locul nostru special. După ce am servit micul dejun am poposit în parcul de la Spital unde am povestit, am băut ceai, am mâncat ursuleţi de jeleu (mai mult ea, că pe mine nu mă atrag :D) şi am făcut ceva poze. După vreo jumătate de oră am pornit... nu ştiam pe unde. Mergeam unde vedeam cu ochii. Am luat-o printre case şi am ajuns la Bulevardul Mamaia, iar apoi aproape de plaja 3 Papuci. În loc să ne continuăm traseul obişnuit până la Capitol şi apoi Tomis, am coborât pe plajă. După noi a venit un câinuţ lup foaaarte jucăuş şi blând care nu voia să stea singur, aşa că s-a ţinut după noi. Am mers pe jos până în Portul Tomis -drum destul de lung- unde am făcut un popas pe băcuţe. Tot drumul ţipam după căţel să nu sară şi să ne lase în pace, dar ne era simpatic în modul lui pacifist de a fi, plus că îl urmăreau nişte jarvre care se săreau să îl bată şi săracul fugea de ele. Ajunse în Port, nişte câini foaaarte violenţi l-au fugărit pe Jacob -ăsta e numele lui de ieri- şi nu s-a mai întors (dar era în viaţa, l-am văzut eu bine!).
   Am mers spre Cazino unde am şi intrat (pentru că voiam să facem poze şi pentru că am îngheţat afară) şi am cotrobăit prin toate sălile care mai de care mai ornate şi aranjate, după care am luat-o pe jos până la staţia de 51 şi ne-am luat câte o ciocolată caldă, respectiv o cafea ca să ne încălzim cât de cât pentru că trebuia să mai şi ajungem la Tomis. Am luat-o prin parcul de la primărie şi am mers să ne luăm Fornetti de la Tomis (sincer, nu mai au acelaşi gust ca altădată...), după care ea a plecat acasă şi eu la Kaufland unde trebuia să mă întâlnesc cu mama şi sorămea, iar apoi acasă.
   Acasă am intrat pe uşă şi toată lumea a început să cânte La mulţi ani!. Mă pregăteam să fac şi eu acelaşi lucru, chiar dacă nu cunoşteam ocazia, dar am văzut că toată lumea se uita la mine, deci eu eram sărbătorita! Mama a făcut Cataif pentru prima oară din câte îmi amintesc eu, dar ea spune că nu e aşa, că îmi făcea când eram mică, dar eu nu ştiu. Ne-am uitat aseară la In time, un film pe care voiam să îl văd de mult şi care mi-a întrecut aşteptările, apoi eu am mai stat la calculator şi am început să editez nişte secvenţe din noua capodoperă semnată SaNiAko Studios: IARNA ÎN IMAGINI. Cum nu am primit filmările de ieri, nu am prea avut ce edita aşa mult şi aştept să îmi dea Cătă mâine stickul cu materie primă.
   Plănuiesc să o conving pe Cătă să mergem la Bel Ami pentru că e în cinema şi mai şi joacă Rob Pattz. Pentru mâine trebuie să fac schiţa unei lucrări cu tema "Dialog" şi încă sunt în ceaţă. Iniţial voiam să fac două personaje la ceainărie, dar apoi... nu ştiu! SPOOF, nu mai e nimic.
   În câteva minute or să vină ai mei acasă, deci o să mă iau la discuţii cu ei şi pierd orice urmă de concentrare asupra postării, motiv pentru care închei aici. :)

It's time we cannot buy.

   M-am reîntors la postat (a miia oară, ce-i drept). Chiar dacă am avut o perioadă mai naşpa, nu vreau să stric blogul, deci o să scriu... ce? Nu ştiu... Ce îmi trece prin minte, ce am mai făcut, lucruri cu care v-am obişnuit. Deschisă la sugestii sunt, oricum... Sugestii, întrebări, propuneri, bring them up!

   Poza pe care sunt destul de sigură că aţi observat-o am făcut-o acum două săptămâni, sâmbătă, când am ieşit cu Cătă şi Emilia în City. Mie personal îmi plac foarte mult feţele lor de BADASS *Cătă please don't kill me!*.

   Azi am ajuns acasă pe laaa 2 şi după ce am mâncat m-am aşezat frumos la PC, ştiind că am de făcut o postare în viitorul relativ apropiat. Am stat pe 9gag, am ascultat nişte muzică şi apoi am văzut toate videoclipurile lui AlduscaAkaCapusa, vloggeriţă din Constanţa.

   Mă gândesc tot mai serios să vă împărtăşesc câteva idei pe care le am scrise în agendă şi în care am început să scriu tot mai des de câteva zile, dar nu ştiu... ar fi mult de cenzurat şi nu ştiu cât de interesant va fi. În orice caz, aştept păreri, mai ales de la câteva persoane care poate se simt (anumiţi prieteni aşa-zişi cititori fideli xD ).

   Am vacanţă de la profa de română! Nu a venit azi la oră şi nu va ajunge nici săptămâna viitoare. Bun? Buuun! A venit, totuşi, o suplinitoare. Bun? Nu chiar aşa de bun, dar continuăm... Azi s-a întors la lecţiile anterioare, inclusiv la o fostă temă, şi anume de a povesti o călătorie cu peripeţii care, după cum v-am spus, la mine a fost excursia la Niji. Deoarece mă chinuisem ceva să o scriu şi profa nu mă ascultase, azi am fost cu mâna pe sus doar-doar să o pot citi. După ce am terminat de istorisit peripeţiile noastre în Capitală, suplinitoarea mă studiază şi zice: "Tu ai condei, copilule!". Bun? FOARTE BUUUN! De ce? Păi asta ar fi şansa mea îmi îmbunătăţesc media într-o săptămână. Mi-a spus că scriu frumos şi că ar trebui să exersez, norocul meu că nu era Andra pe acolo ca să mă desfiinţeze în doi timpi şi trei mişcări :D.

   Astăzi la info profesoara a fost prea absorbită de educarea unei profesoare de pian (zis şi Stinky) aşa că 9B-ul şi-a făcut de cap. Lângă mine, Corvin, Ştefan şi încă cineva se uitau la nu ştiu ce chestie pe Youtube, iar la 5-10 secunde respectivul spunea câte o înjurătură şi, fiind linişte în clasă, se auzea destul de tare, dar profa nu a schiţat nici măcar un gest cum că ar fi auzit.

   Săptămâna viitoare dăm test la chimie şi recunosc... trebuie să repet ceva mai bine formulele şi... TOT! Ultimul capitol m-a răvăşit rău de tot şi asta mă sâcâie, cu atât mai mult cu cât eu ador chimia şi mă simt şi prost că mă încurc. E unul din momentele alea deplorabile în care nu mai eşti bun nici măcar la ceea ce îţi place să faci şi încerci să te redresezi, dar vezi că te mai încurci pe ici-colo. La fizică ne tot ameninţă Ţapu' de vreo două săptămâni că ne dă test, dar nu s-a întâmplat până acum şi este foarte bine. La desen am început o natură statică şi îmi place foaaarte mult, mai ales pentru că mi-au ieşit chiar bine măsurătorile din prima.

   Referitor la 1 Martie, am pregătit pentru colege brăţări făcute din panglici albe sau roşii cu câte o floricică din FIMO :D Cătălinei i-am luat un medalion în formă de notă muzicală şi profesoarelor le-am dat câte ceva făcut de mine (mărişoare, brăţări, cercei...). Dirigăi am văzut că i-a plăcut foarte mult brăţara pentru că astăzi o purta şi mi-a şi arătat. Cred că am prin PC o poză cu mărţişoarele făcute ca să le vând (şi care au rămas intacte, în afară de inimioare). 

   Mare succes au avut brăţările cu panglici şi cele pe care le-am făcut din pietre naturale (piatră albă şi o fundiţă roşie), astfel că am primit o comandă de vreo 15 brăţări pe care am onorat-o cu succes. Anul ăsta nu am cheltuit aproape niciun ban şi mi-am câştigat ceva pe urma mărţişoarelor şi a brăţărilor, fapt care mă mulţumeşte pentru că strâng bani pentru 1 Mai în Vamă. Cutia milei mele e mândră de mine.

Cam atât aş avea de spus pentru acum. Vă las cu o melodie pe care am găsit-o azi şi care mi se pare foarte foarte drăguţă, inclusiv vocea Juliei Sheer.