Senzaţia aia...

...daaa... senzaţia aia măă când ştii că puteai sau cel puţin voiai să poţi face mai mult. Dar dintr.un motiv sau altul nu s.a putut. Şi acum regreţi. Chiar dacă melodia era cu "Eu nu am regrete", ba eu am! Deşi am zis că nu am, azi o recunosc *probabil numai azi* că am.
De ce scriu? Pentru că aş fi vrut să fie totul altfel. Ştii cum e să vinsezi atât de mult la o chestie şi iaar şi iaaar şi ce frumos eee... Dar deodată buff... TREZEŞTE-TE LA REALITATE, NU EŞTI TU ACOLO! Şi de ce trebuie să ştiu? De ce nu puteam sta să visez... până ce mă plictiseam. De ce? De ce trebuie să pară că toată lumea e împotriva ta, chiar şi cei pe care îi sperai... Aproape? Nu... eu am mult prea multă încredere în oameni. Poate justificată sauuu... nu... Dar asta sunt eu. Sunt un copil care are mereu nevoie de cineva să.i spună că există Moş Crăciun şi chiar dacă are dubii că tati îi pune cadourile sub brad el tot îl crede pe acel, Cineva...
Iar pe lângă asta, cu cât încerci să.ţi ocupi timpul cu atât mai greu trece şi invers: Când vrei să fii singur sar toţi pe tine *nu mi se întâmplă des*.
Deci, prin urmare şi în concluzie, micuţa de mine încearcă să umple ziua de mâine *o parte* cu Vero şi sper că şi Erdal, în City.
Apropo de asta... Poate o ceartă să apropie două persoane?
Nu, nu am pus eu întrebarea asta. Erdal a făcut.o. Dar, oare, e adevărat? Mi s.a întâmplat de multe ori să mă cert cu cineva *anume... Într.un singur caz mi s.a întâmplat, în restul a rămas la fel* şi să termin urât, dar dup.aia să fie mai bine... Până într.un anumit moment însă... Ce e mult strică, nu?
Da, ne.am certat... Ieri. Rău. M.a făcut să plâng şi mi.am zis că n.o să.l iert dar... Nu e mereu după cum vrei noi. Nu poţi să îl ignori, să nu râzi la toate porcăriile pe care le zice/face. Berbec încăpăţânat ce e şi el... Cred că mi.e predestinat să am parte de persoane de genul.
Azi însă, ne.am înţeles chiar foarte bine... *apropo, e ziua lui aşa căă... La mulţi aniii!* Am rămas uimită! Dar m.am bucurat pentru că vreau să mă bucur de prietenii mei pentru că îi am şi sunt de încredere. Ne mai certăm noi *da, în afară de certurile cu Ruxy, este numai vina mea. Bine... şi nici certurile cu Erdal nu sunt mereu din vina mea dar nah...*.
Azi mă simţeam prost. Ghici cine a făcut pe psihologul? Erdal! Deşi e băiat şi nah... Ştiu şi eu că greşesc în multe chestii pe care le fac *simţite şi nu gândite* nu am avut aşteptări prea mari de la el. L.am oprit când a început cu o fază gen:
-Măă... să îţi zic cum gândeşte un băiat... Nu zic nici că aş face aşa, nici că nu...
-Mai bine taci că sunteţi amândoi berbeci :)
-Ah... Da, chiar mai bine tac. *era şi Andreea acolo*
Începea el să.mi facă terapie cu creionale *unde am plâns iar:))*, eu rupeam hârtii... Şi începea cu chestii gen: Vrei să.i fac vrăji, ceva? XD
Şi chiar dacă am râs tot timpul... nu eram mă împăcată. Dar nu e vina lui. Nu e vina nimănui. E vina mea. Dar asta e...
După asta, el plecase şi am rămas cu Andreea. *Mersi, Doamne, că mi.ai dat aşa o prietenă!*
Andreea a discutat cinci minute cu mine şi deja mă simţeam mai bine. Am să ţin minte mereu chestia cu Exemplul real, plus exemplele date de ea. Dar totuşi starea pe moment mă demoralizează mai tare.
La mate Erdal a întrebat.o pe profesoară:
-Doamna, poate o ceartă să apropie doi oameni?
P.:-Nu ştiu, depinde...
Eu:-Cu cine te.ai certat?
E.:-Cu tine, ieri...
Eu:-Ahh...

Şi mi.a dat de gândit chestia asta. Oare... Poate o ceartă să împace şi să apropie oamenii?

Anyway... Ieri seară aveam în cap nişte chestii ciudate. Îmi doream să dispar. Fără şcoală, fără net, fără mobil... Fără nimic. Nimeni să nu ştie nimic de mine. Voiam să aud "Monica... ce dor mi.a fost de tine!". Dar nu se poate... Până să las pe cineva fără mine trebuie să pot eu suporta să stau fără cineva în jurul meu. Nu acum... Poate cândva.... Dar cine ştie. Poate odată îşi va aminti de Monica supranumită şi Mama Răniţilor, pentru că atunci când e nevoie de ceva, toată lumea îi cere ei, se aşteaptă să rezolve ea, etc...

Închei aici... Noapte bună!