Free blog design by Louise Franks {Blog} Designs. Digiscrapping elements by Louise Franks{Digiscrapping} Designs.»

marți, 8 ianuarie 2013

It's over.


Am crezut. Am crezut în tot. Am crezut că mă pot îndrăgosti şi că tu poţi face la fel. Am crezut în tot ce mi-ai putut spune, până la ultimul cuvânt. Am crezut că voi fi fericită cu tine. Am crezut. ...Şi m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit de ochii tăi, de gumele tale, de îmbrăţişările tale, de vorbele tale dulci, am ajuns să iubesc tot ce însumai tu, cu bune şi cu rele. Am vrut să îţi fiu aproape, indiferent de ce făceai sau ce stări aveai, voiam să te ajut atunci când te simţeai mai neputincios, voiam să fiu eu salvarea ta, persoana la care apelai când pur şi simplu îţi era de ajuns, persoana care ştiai că e acolo. Am crezut ce îmi spuneai, atunci când mă priveai cu ochii tăi verzi -minunaţi-, am crezut fiecare gest al tău, fiecare sărut, fiecare atingere, am crezut chiar şi atunci când ai adus în discuţie viitorul şi ai îndrăznit să îl asociezi cu "al meu", "al tău", "al nostru"...
Şi din speranţă şi iubire am decăzut tragic...Şi cum să fi început totul? Un telefon cu o seară înaintea Revelionului în care îmi spui că "te-ai înşelat...". Drăguţ. Eu am crezut. Am crezut şi asta. Pentru că încă ţineam enorm la tine. Pentru că tu habar nu aveai, şi nici eu, cum urma să aflu totul şi să refac acest mare puzzle piesă cu piesă. M-am consumat aiurea, am plâns enorm, mă usturau şi ochii, dar simţeam nevoia să mă descarc. Am avut norocul unor oameni incredibili în viaţa mea. Oameni pe care mă puteam baza, oameni care nu aveau de ce să mă mintă, oameni care îşi câştigă pe drept locul în inima mea şi care mă cunosc: cunosc cine sunt, ce aşteptări am, cât de naivă pot fi... dar mă lasă să încerc, pentru că nimeni nu putea prevesti ce avea să se întâmple sau ce simţeai tu de fapt. Nu puteau decât să mă ajute sfaturi, afecţiune şi mai multă atenţie decât aş putea cere.
Ce să fi păţit în noaptea de Revelion, dragule? Păi în primul rând, am aflat că una din persoanele cu care mă împrietenisem era actuala ta. Super, hmm... dar tu apoi insistai că "Nu te-ai despărţit de mine pentru ea...". A fost în top 5 cele mai oribile nopţi din viaţa mea. Plângeam în continuu, însă ţie nu de mine îţi păsa. Îmi aminteam toate momentele frumoase cu tine... acum sunt doar amintiri amare. Ascultam melodiile care mi te aminteau, eram praf. Era totul împotriva mea şi eu nu aveam cu ce să lupt, nu aveam cu cine. Eram eu, sentimentele mele şi atât... Am încercat să uit, dar asta nu m-a ajutat mai mult de câteva minute. Sunt datoare lui Aky, Paulei şi celorlalţi pentru că le-am făcut atâtea probleme. Se putea evita dacă făceai o singură chestie: Erai sincer.
Din seara în care ai vorbit cu mine şi mi-ai spus că tu vrei sinceritate în relaţie, ai crescut enorm în ochii mei... Pentru că exact de asta aveam şi eu nevoie. Şi dacă am văzut că totul e ok, că ne înţelegeam aşa bine, că îmi spuneai lucruri şi lucruri, am lăsat deoparte orice dubiu.
Tu te-ai grăbit. Am înţeles că mă plăceai, dar nu se putea să mai aştepţi, să îţi clarifici sentimentele? Sau odată ce vedeai că magia începutului se spulberă, nu puteai spune stop? Am fost acolo, am auzit tot ce a spus Aky şi contrazicea ce se întâmpla între noi doi. Acum bănuiesc că tu eşti ok, dar eu încă am ceva regrete de care sunt sigură că nu te interesează. Şi asta doare cel mai tare cred: să vezi cum se schimbă radical o persoană în care tu ai investit sentimente, grijă... Să văd cum de la "Vreau să te ştiu bine", "Te plac exact aşa cum eşti" şi "Te iubesc" ai ajuns la "Nu a fost nimic între noi", "Eşti imatură", "Când vorbeam cu ea mă simţeam perfect". Şi cu toate astea tu îmi spuneai că speri să rămânem prieteni. Dar te-ai gândit vreodată la mine, egoistule? Nu cred. Stau şi mă gândesc câte am fost în stare să fac pentru tine într-o lună şi mi-e teamă să nu mai fac greşeala asta încă odată, să nu mai pic în capcana altcuiva. Nu mai vreau lacrimi, nu mai vreau suferinţă, nu vreau să mi se mai întoarcă spatele, nu mai vreau minciuni.
Mă dezguşti... Nu îmi dau seama cum de nu te-am plesnit când am avut ocazia. Sincer, o meritai. Şi nu mi-ar fi păsat de urmări... dacă dădeai şi tu în mine, ce? Măcar atunci aveam o durere fizică pentru care să-mi irosesc lacrimile. Dar încă sentimentele erau puternice şi eu te voiam în siguranţă. Dar nu meriţi să mă consum. O să stau aici şi tu acolo şi ne vom vedea fiecare de drumul său, aşa cum şi l-a croit.
Şi doar pentru o chestie ţi-aş mulţumi: cele câteva momente în care ai avut grijă de mine la Revelion. Mulţumesc. ...Păcat că s-a ajuns acolo.

2 comentarii pana acum :):

Nemo spunea...

Ma regasesc perfect...parca eu am scris asta...

Saiko spunea...

Ştiu, puiule...

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget