Furtuna de nisip.

Am avut mai multe tentative de a scrie, dar poate e mai bine că m-am păstrat, iar acum urmează o altă postare din categoria "De vara asta-momente memorabile".
Înainte să povestesc, voiam să spun că mă gândeam în ultimele zile la faptul că una din dorinţele mele este să fac lucruri care mai de care mai aiurea, lucruri care să nu mă definească pe mine ca persoană, cel puţin nu aşa cum mă cunosc cei din jur, cu excepţia câtorva persoane. Vreau să ţin undeva pentru mine toate lucrurile astea şi odată ce-o să mor să se afle. Nu să se dea sfoară-n ţară, dar aşa, prietenii care nu mă cunoşteau chiar atât de bine. Cred că e puţin bolnavă dorinţa mea de a şoca, poate am exagerat, cert e că nu vreau să trec prin viaţă neobservată, vreau să fac din fiecare clipă, pe cât posibil, ceva să dureze.
Trecând înapoi la povestire...
Ieri am serbat ziua lui Marian care consta, iniţial, într-un grătar pe plajă, dar cum în locul unde voiam noi să mergem avuse chiar ieri loc un incendiu, am decis să facă băieţii grătarul şi să aducă mâncarea la casoletă.
Eu m-am întâlnit cu Cătălina pe la 6 fără şi am luat 102 până la City. Am mers în Cora să cumpărăm câte ceva pentru grătar şi am plecat cu vreo 4 sosuri Glen, un borcan de murături (vaaai cât a insistat!), o pungă URIAŞĂ de Lay's, o sticlă de suc şi una de bere plus un corn pentru ea, eu aveam unul, urmând să ne ţină de foame dimineaţa. Oh, da... "petrecerea" urma să fie până în zori, motiv pentru care au adus şi corturi şi de toate. Zicând că e prea devreme să mergem de pe la ora 7 şi ceva, mergem lângă lac şi ne aşezăm şi mâncăm chipsurile. Pe la 8 ne-am urnit spre plajă (3 Papuci, în zona Universităţii), zicând că nah... nu au cum să fi ajuns!
La 9 fără ne sună să vadă unde suntem şi pe la aproximativ 9 şi 5 eram la corturi, obosite după drum. Marian s-a aşezat în cort şi făcea pe bucătăreasa de cantină, ne dădea tuturor ce voiam să mâncăm. Eu cu Cătă eram deja full, aşa că am mers pe deviza: Lasă, mâncăm mai târziu că noaptea e lungă. Am luat de poftă nişte ciuperci cu caşcaval care erau delicioase. Stăm noi vreo 10-15 minute, o sunăm pe Adina, care venea cu mama ei, George, şi verişoara ei Diana. Le spunem noi cam pe unde suntem când... începe să bată vântul. Toţi de acolo ne gândeam la Ursus, la ce a fost acolo. Poma, care nu a putut ajunge la Ursus, zicea că vrea furtună! Vrea să vadă cum e!
Vai... şi a început cea mai îngrozitoare furtună de nisip pe care am văzut-o vreodată. Nu puteai sta cu ochii deschişi, nisip aveai oricum peste tot: nas, urechi, gură... Nu spun cum se simţea pe picioare, eu având doar pantaloni scurţi. Am mers cu greu să ne adăpostim, mi-am luat un pulover pe mine şi prosopul în cap ca arăboaicele. Ăstora li s-au rupt corturile, le duceau ca pe saci cu beţele sărite, cu tot ce aveau acolo. Borcanul de murături spart, mâncarea cu nisip... era praf, totul. Am început să mergem înspre casa lui Marian, între timp Adina şi restul cică s-au aşezat să bea ceva la malul lacului, în Tăbăcăriei.
Ajungem noi la Marian, spălăm toate sticlele cu furtunul, ne băgăm toţi în bucătărie... "Cine vrea să facă duş?"... eu am fost prima care mă oferisem :)) Vai, cât nisip am scos de pe mine -şi încă nu era tot- nu îşi poate imagina nimeni. Apoi m-am întors, am stat cu toţii, am râs, băut, glumit, eu am mâncat bezele cu chipsuri şi ursuleţi de jeleu îmbibaţi în pălincă (abia dacă aveau gust)... a fost super. Ne hotărâm să plecăm în parc să ne întâlnim cu grupuleţul care ne aştepta. Am ajuns acolo, am întins pătură, nu mi-a mai trebuit nimic. După nu foarte mult timp, pe la 3 cred, s-a cam spart gaşca, dar cum Cătă pur şi simpu nu voia ea să plece, am mers cu Mihai, George şi Jean pe plajă.
George a adormit destul de repede, Cătălina a stat trează. Eu am zis că de ce să nu profit de ocazie şi am făcut o baie în mare noaptea, că tot îmi doream -ce era la Ursus era nimic pe lângă asta- şi Jean cu Mihai şi ei pe acolo. Frig nu mi-a fost, chiar mi-a fost mai ok decât pe zi, când era vântul şi mai puternic. Bineînţeles că frigul m-a apucat ceva mai târziu, dar asta e partea a doua. Pe la 5 am plecat şi băieţii au mers acasă să se culce... numai eu şi Cătălina am mers în parcul de la Spital. Am stat pe o bancă, am dat de mâncare la vrăbiuţe, ne-am toănit acolo, cu capul pe genţi, cu rândul, iar când deja începu lumea să mişnue, am decis să plecăm. Am mers pe jos până la Tomis de unde am plecat fiecare la casa ei. În microbuz am aţipit de câteva ori în reprize scurte, până m-a trezit tata de-a binelea cu un telefon. Oricum, cred că aveam faţa de cea mai mare drogată azi la 9 fără când veneam eu de la staţie, cu ditamai puloverul lălâi, teneşii albi şi colanţii cu pantaloni scurţi deasupra.
Am intrat în casă-uşa mi-o lăsaseră descuiată-, şi am  trezit-o pe sormea spunând că nu-mi mai e somn, că hai să ne uităm la TV. Bineînţeles că am adormit vreo 3-4 ore, iar până acum am tot stat la PC.
Cum zicea Cătă, ziceai că suntem turiste venite de a munte, dar eu deja mă imaginam bătând din nou Bucureştiul. Dacă am noroc şi îmi merg toate, poate ajung la Nijikon şi, după cum îşi doreşte Cătă şi cred că ar fi super, să mergem la iarnă să stăm peste noapte, să mergem la Starbucks, să ne plimbăm, să mergem cu trenul, iarna.