Drumurile făcute prin Constanţa la 11 noaptea...

Eu şi Carmen

În primul rând La mulţi ani! tuturor, am fost prea distrasă postarea trecută ca să vă mai urez asta. Sper ca fiecare să fi început anul ăsta numai cu bune şi ca toate visele noastre să se împlinească!
Aşa... nu am mai făcut o postare tipică mie de bloggeriţă dedicată ce sunt de multicică vreme, aşa că I'm back in business şi mă reapuc de postat pentru că am ratat atâtea ocazii de a scrie.
În primul rând, la începutul săptămânii m-am întors din mica mea escapadă cu mama şi soră-mea. Am mers în Ploieşti, ca de obicei, la mătuşa mea, dar ne-am mai plimbat prin Buşteni, Braşov, Bucureşti... Şi lucrul ăsta m-a ajutat foarte tare după Revelion, chiar dacă nu am avut şansa să îmi văd fetele (de care mi-a fost un dor imens). Am stat de pe 1 (am ajuns pe la 10 cu o întârziere de o oră şi jumătate) până pe 7, seara, când am avut tren spre casă la 7. În timpul ăsta am vizitat Castelul Cantacuzino (care e splendid!), ne-am plimbat prin Braşov (de unde mi-am luat amintire o pereche de cercei) şi am fost la IKEA şiii un mall din imediata apropiere al cărui nume l-am cam uitat. Per total totul a fost perfect, exceptând fazele făcute de văr-miu... pentru că el se credea MULT prea matur pentru noi, la 12 ani.
Am fost de vreo două ori la film: prima oară la Ralph Strică-tot (cu mătuşa şi sora-repet, pentru că văr-miu e prea matur pentru animaţii) şi apoi cu toată familia la Bunici contra părinţi. Am avut şi plăcerea de a mă reîntâlni cu Carmen -o prietenă foarte bună-, de a mă plimba aiurea de nebună prin Braşov, de a vedea Starbucks, de a mă arunca pe canapelele din IKEA şi a a-mi cumpăra un set de forme pentru cupcakes cu roşu şi alb, în dungi şi cu buline.
Înainte de asta, pe 27 m-am văzut cu fetele în Friends să ne dăm cadourile. Ba chiar le-am şi pozat aşa, de distracţie. Chestiuţele mele sunt în partea dreaptă, şi anume nişte decoraţiuni de brad, o pereche de cercei, un lanţ, nişte brăţări, miniforme de cupcakes din silicon şiii... TA-DAAAM! Cărţi de bucate ca să nu murim de foame la Cluj (fetele se pare că se bazează pe mine, dar îmi convine).

Deoarece Marţi eram abia venită în oraş, am aşteptat până Miercuri să mă revăd cu fetele (ohohoo şi ce nevoie aveam!). Am început să vorbesc cu Cătă la telefon cam de pe la 8. Pe la 12 am sunat-o şi pe Adinuţa şi am făcut conferinţă. Plănuiam să vorbim până în zori, să nu dormim, să râdem, una-alta, apoi să ne vedem feţele a doua zi. Bineînţeles că Adina s-a culcat şi eu cu Cătă am cedat pe la 2. Dimineaţa eu am fost cea responsabilă cu trezitul lor la 10, aşa că mi-am pus alarma pe la 9 şi 15. Ghinionul meu a fost că, nu ştiu de ce, nu a sunat, în schimb s-a gândit tata că ar cam fi timpul să mă trezesc la 10 fără un sfert. Fetele erau deja treze şi cum eu sunt o leneşă şi jumătate, au aşteptat destul după mine. Am pornit de la institut pe jos până la liceu să îi aşteptăm pe Mihai şi Cătălin de unde am luat direcţia Club 13.

Eu, fetele şi Cătălin

Acolo le-am arătat pozele din excursie, am râs, am glumit, am făcut nişte poze... Până ce a venit Fish şi am plecat să ne plimbăm, nu înainte de a face o poză de gangsteri, cu feţele acoperite, chiar în staţie, poză pe care eu încă nu am primit-o.
Am pornit frumuşel spre bibliotecă unde avea Fish treabă, apoi unde să mergem? HAI PE PLAJĂ, NU?
A venit şi George şi am mers pe malul mării unde nisipul era îngheţat deja. Nu pot spune cât de frig era, noroc că aveam căştile la mine :)) Când am reuşit, în sfârşit, să urcăm, gaşca s-a despărţit, eu, Cătă, Adina, George şi Cătăin mergând spre City şi prin zona Delfinariului, în loc să mergem pe drumul normal am căutat o scurtătură ajungând să ocolim enorm de mult (ca nişte gâşte dezorientate ce suntem eu cu Cătă). Odată ajunşi la City, după ce l-am lăsat pe Cătălin pe drum am mers să mâncăm!!! Cătă a luat câteva pungi cu chipsuri şi sosuri, George nişte napolitane, eu aveam nişte covrigei şi toate ne luasem ceai la noi. Cam asta a fost cea mai consistentă masă a mea pe ziua aceea.
Plănuisem să ieşim cândva zilele astea să dansăm pentru că nu mai ieşisem de mult şi, cel puţin eu, am avut un revelion ratat. O sun joi pe la 8 fără pe Cătă şi mă cheamă în oraş... că hai, că să trăim clipa, să fim spontane... De ce nu?? Într-o oră eram în microbuz în drum spre Constanţa şi m-am întâlnit cu fetele în Vamă Bar de unde am pornit pe jos spre Goblin cu popas la un fast food de unde nu mi-a plăcut ce am mâncat şi încă unu în parc la Operă unde ne-am dat în leagăne la 9 seara. Am mers apoi în parcul de la Primărie unde ne-am întâlnit cu George. Goblinul era aproape gol, dar am mai rămas cu Cătă în speranţa că poate-poate mai vine lumea după 10. Adina şi cu George s-au plictisit aşa că au plecat, iar noi două, în nebunia noastră, am zis "De ce să nu facem o mică plimbare până în Nord să vedem dacă e careva??", pentru că mă asigurase un amic că este Student party şi trebuie să fie lume!! Nu ştiu dacă ne-a luat o oră sau mai puţin... să traversăm constanţa din Centru până la intrare în Mamaia. Dar drum lung şi obositor, nene... Ce durere au simţit picioarele mele ştiu numai eu, toate astea ca să găsim Nordul gol-goluţ. Nici măcar muzică nu era, dar uşa măcar era descuiată, nu ca în Bebe, mai apoi, încuiat tot. Mă apuca groaza când mă gândeam că trebuie să ne întoarcem că de'... ce e de făcut acolo? măcar Goblinul avea ceva oameni. Am zis să ne încercăm norocul cu un taximetrist să vedem cât de aproape de poate duce de 10 lei. Am găsit un domn foarte simpatic care a zis că ne ia 11 lei şi ne duce pe undeva prin zonă, apoi ne întrebase de fapt unde mergem, începusem să discutăm despre aşa-zisul sfârşit al lumii, mayaşi, catrenele lui Nostradamus şi multe multe altele. Ne-a dus până în faţa Goblinului cu 11 lei, iar aparatul arăta aproape 13, dar nu i-a păsat, el a fost amabil. Nu am stat prea mult nici acolo că eram epuizate deja şi am plecat spre George cu oprire la market să luăm o pungă de Chio Chips.
Acolo i-am găsit pe cei doi făcând curăţenie (am fost foaaarte surprinsă), de unde eu şi Cătă ne-am ales cu nişte iepuraşi simpatici de pluş. Am stat puţin pe net, a stat şi Cătă, ne-am uitat la nişte clipuri pe youtube, apoi ne-am pus să ne uităm la 4 dimineaţa la 21 Jump Street. La 6 trebuia să plec spre casă şi nu îmi permiteam să adorm, dar la 5 nu am mai putut să îmi ţin ochii deschişi şi într-o oră m-am trezit singură (înainte să mă trezească Adina). Am plecat cu picioarele mele de raţă care dureau în ultimul hal şi la 7 am ajuns în pătuţul meu scump şi drag.
Acum următoarea mea misiune este să termin de citit Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război pe care o am pentru ora scorpiei de română şi să mă învăţ cu trezitul la 6 dimineaţa... Of of of...
Cam atât din ultima vreme... Am revăzut acum câteva zile LOL, dar varianta originală, franţuzească, nu remake-ul din 2012 cu Miley Cyrus. Pot spune că e în topul filmelor mele favorite pentru că surprinde mai multe poveşti şi aspecte ale adolescenţei, e genul de film care mă încântă. Sper să termin, totuşi, de citit cartea aia şi să mă mai ocup de ce înseamnă artă şi creaţie pentru că am cam neglijat aspectul ăsta. Bine că începe un nou semestru care lasă loc de schimbări...
P.S.: Caut să urmăresc Greta. ^^

It's over.

Am crezut. Am crezut în tot. Am crezut că mă pot îndrăgosti şi că tu poţi face la fel. Am crezut în tot ce mi-ai putut spune, până la ultimul cuvânt. Am crezut că voi fi fericită cu tine. Am crezut. ...Şi m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit de ochii tăi, de gumele tale, de îmbrăţişările tale, de vorbele tale dulci, am ajuns să iubesc tot ce însumai tu, cu bune şi cu rele. Am vrut să îţi fiu aproape, indiferent de ce făceai sau ce stări aveai, voiam să te ajut atunci când te simţeai mai neputincios, voiam să fiu eu salvarea ta, persoana la care apelai când pur şi simplu îţi era de ajuns, persoana care ştiai că e acolo. Am crezut ce îmi spuneai, atunci când mă priveai cu ochii tăi verzi -minunaţi-, am crezut fiecare gest al tău, fiecare sărut, fiecare atingere, am crezut chiar şi atunci când ai adus în discuţie viitorul şi ai îndrăznit să îl asociezi cu "al meu", "al tău", "al nostru"...
Şi din speranţă şi iubire am decăzut tragic...Şi cum să fi început totul? Un telefon cu o seară înaintea Revelionului în care îmi spui că "te-ai înşelat...". Drăguţ. Eu am crezut. Am crezut şi asta. Pentru că încă ţineam enorm la tine. Pentru că tu habar nu aveai, şi nici eu, cum urma să aflu totul şi să refac acest mare puzzle piesă cu piesă. M-am consumat aiurea, am plâns enorm, mă usturau şi ochii, dar simţeam nevoia să mă descarc. Am avut norocul unor oameni incredibili în viaţa mea. Oameni pe care mă puteam baza, oameni care nu aveau de ce să mă mintă, oameni care îşi câştigă pe drept locul în inima mea şi care mă cunosc: cunosc cine sunt, ce aşteptări am, cât de naivă pot fi... dar mă lasă să încerc, pentru că nimeni nu putea prevesti ce avea să se întâmple sau ce simţeai tu de fapt. Nu puteau decât să mă ajute sfaturi, afecţiune şi mai multă atenţie decât aş putea cere.
Ce să fi păţit în noaptea de Revelion, dragule? Păi în primul rând, am aflat că una din persoanele cu care mă împrietenisem era actuala ta. Super, hmm... dar tu apoi insistai că "Nu te-ai despărţit de mine pentru ea...". A fost în top 5 cele mai oribile nopţi din viaţa mea. Plângeam în continuu, însă ţie nu de mine îţi păsa. Îmi aminteam toate momentele frumoase cu tine... acum sunt doar amintiri amare. Ascultam melodiile care mi te aminteau, eram praf. Era totul împotriva mea şi eu nu aveam cu ce să lupt, nu aveam cu cine. Eram eu, sentimentele mele şi atât... Am încercat să uit, dar asta nu m-a ajutat mai mult de câteva minute. Sunt datoare lui Aky, Paulei şi celorlalţi pentru că le-am făcut atâtea probleme. Se putea evita dacă făceai o singură chestie: Erai sincer.
Din seara în care ai vorbit cu mine şi mi-ai spus că tu vrei sinceritate în relaţie, ai crescut enorm în ochii mei... Pentru că exact de asta aveam şi eu nevoie. Şi dacă am văzut că totul e ok, că ne înţelegeam aşa bine, că îmi spuneai lucruri şi lucruri, am lăsat deoparte orice dubiu.
Tu te-ai grăbit. Am înţeles că mă plăceai, dar nu se putea să mai aştepţi, să îţi clarifici sentimentele? Sau odată ce vedeai că magia începutului se spulberă, nu puteai spune stop? Am fost acolo, am auzit tot ce a spus Aky şi contrazicea ce se întâmpla între noi doi. Acum bănuiesc că tu eşti ok, dar eu încă am ceva regrete de care sunt sigură că nu te interesează. Şi asta doare cel mai tare cred: să vezi cum se schimbă radical o persoană în care tu ai investit sentimente, grijă... Să văd cum de la "Vreau să te ştiu bine", "Te plac exact aşa cum eşti" şi "Te iubesc" ai ajuns la "Nu a fost nimic între noi", "Eşti imatură", "Când vorbeam cu ea mă simţeam perfect". Şi cu toate astea tu îmi spuneai că speri să rămânem prieteni. Dar te-ai gândit vreodată la mine, egoistule? Nu cred. Stau şi mă gândesc câte am fost în stare să fac pentru tine într-o lună şi mi-e teamă să nu mai fac greşeala asta încă odată, să nu mai pic în capcana altcuiva. Nu mai vreau lacrimi, nu mai vreau suferinţă, nu vreau să mi se mai întoarcă spatele, nu mai vreau minciuni.
Mă dezguşti... Nu îmi dau seama cum de nu te-am plesnit când am avut ocazia. Sincer, o meritai. Şi nu mi-ar fi păsat de urmări... dacă dădeai şi tu în mine, ce? Măcar atunci aveam o durere fizică pentru care să-mi irosesc lacrimile. Dar încă sentimentele erau puternice şi eu te voiam în siguranţă. Dar nu meriţi să mă consum. O să stau aici şi tu acolo şi ne vom vedea fiecare de drumul său, aşa cum şi l-a croit.
Şi doar pentru o chestie ţi-aş mulţumi: cele câteva momente în care ai avut grijă de mine la Revelion. Mulţumesc. ...Păcat că s-a ajuns acolo.